Social

Toate primăriile sunt obligate să angajeze asistenți sociali cu studii superioare de profil

Peste 80% dintre primăriile de comune din județul Bistrița-Năsăud vor fi nevoite să scoată la concurs posturile de asistenți sociali pe care să angajeze persoane cu studii superioare de specialitate care să facă lucrurile ca la carte în acest domeniu, începând cu prevenția.

”Până acum, Legea 292, a asistenței sociale, a permis să fie angajată o persoană cu atribuții în asistență socială, ceea ce înseamnă că putea avea orice altă calificare, dar în contextul a ceea ce s-a întâmplat anul trecut (scandalul azilelor – n.r.) s-a considerat că este nevoie de plasarea specialiștilor în instituțiile cheie, acolo unde să se desfășoară activități cu caracter social. Noi, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, sucursala Bistrița-Năsăud, avem deja o dază de date cu peste 170 de asistenți sociali din județul nostru, dar mulți lucrează deja de peste 20 de ani și va fi nevoie ca în sistem să intre tineri. Vom actualiza baza de date, vom monitoriza aceste posturi care vor fi scoase la concurs și îi vom informa pe colegii noștri despre oportunitățile în carieră care apar. La noi în județ sunt circa 20 de absolvenți ai facultăților de asistență socială care nu și-au găsit un loc de muncă în domeniu. Mulți s-au orientat spre alte domenii, dar întrucât toate UAT-urile și ONG-urile care au activitate de asistență socială vor fi nevoite să angajeze asistenți sociali, inclusiv ei sunt dispuși să profeseze în domeniul în care s-au pregătit și să concureze pe posturi. Noi estimăm că lunar vor fi scoase la concurs”, a spus Daniela Bulcu, președintele sucursalei Bistrița-Năsăud a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, la primul târg al locurilor de muncă pentrru asistenți sociali organizat, joi, în județ, la Hotel Cora.

Ea a spus că, din datele pe care le are organizația pe care o conduce, în cele 58 de primării de comune din județ lucrează mai puțin de 10 asistenți sociali cu studii superioare de profil.

Așadar, 48 de comune vor fi obligate, potrivit Legii 100 să scoată la concurs posturile de asistenți sociali, să angajeze oameni calificați care să se ocupe cu adevărat de asistență socială, nu numai de activități birocratice.

Marin Mic, un om cu multă experiență în domeniul asistenției sociale, a precizat că asistența socială se bazează pe doi piloni: prestațiile sociale (ajutoare de încălzire, venit minim de incluziune, etc) și servicii sociale.

”Partea a doua care e foarte importantă nu s-a dezvoltat aproape deloc în mediul rural. Acum, de la scandalul azilelor s-a produs și un lucru bun: a conștientizat decidenții că nu se poate continua la fel și trebuie făcută o schimbare. Primul pas este această Lege 100 care e cu adevărat revoluționară fiindcă pune accentul pe servicii, pe asistentul social calificat, pe intervenția profesionistă și e doar începutul unui proces. Am aflat că vor fi 2 ani de schimbări legislative, care vin în cascadă, unele după altele, până se va transforma întreg sistemul”, a spus Marin Mic.

Întrebat dacă primăriile vor fi dispuse să angajeze asistenți sociali cu studii universitare de profil, Marin Mic a răspuns: ”Primăriile nu au de ales. Se cere ca fiecare UAT să aibă minim un asistent social, un asistent medical comunitar și un mediator școlar. Pentru 2000 din cele 3700 de UAT din întreaga țară se vor putea plăti salarii timp de 5 ani printr-un proiect european. Sunt 1000 de absolvenți de asistență socială în fiecare an și nici 10% nu își găsesc de muncă în sistem pentru că posturile sunt ocupate de oameni care nu aveau studii și nu le-au completat. În anii 90 s-a construit repede sistemul ca răspuns la niște probleme copleșitoare atunci. Nu erau specialiști și posturile s-au ocupat fiindcă trebuiau rezolvate urgent niște lucruri, dar, de atunci și până acum lucrurile trebuiau să se schimbe și nu s-au schimbat. Sper că, prin acest act normativ care impune condiții, termene, responsabilități și indicatori foarte clari, lucrurile să se schimbe”.

În asistența socială cele mai mari probleme sunt legate de prevenție

”În special în mediul rural, dacă ar exista servicii care să anticipeze apariția unei situații de risc, să ajute persoanele să nu fie copleșite de problemele pe care le au, atunci și intervenția ar fi mai ușoară, și costurile mai mici. Îna cest caz, de obicei, nu se recurge la măsuri extreme cum e institiționalizarea, indiferent de vârstă. Din decembrie 2023 a apărut un act normativ referitor la standardul pe managementul de caz. Acesta spune așa: în momentul în care există o solicitare din partea beneficiarului sau aparținătorilor, ea trebuie adresată primăriei. Se poate adresa și furnizorului de servicii, dar preferabil la primărie care trebuie să numească un manager de caz – adică un asistent social cu studii superioare – care să facă o evaluare, iar apoi urmează un evantai de intervenții care trebuie luate pe rând, de la consiliere și informare, la acordarea de servicii la domiciliu, punerea în relație cu alte instituții care îl pot ajuta pe om și ultima soluție este instituționalizarea”, a spus Marin Mic.

Altă prevedere a Legii 100 este ca, pe lângă angajarea unui asistent social, asistent medical comunitar și mediator școlar, la nivelul UAT-urilor să fie înființate diverse servicii, cum ar fi cele de îngrijiri la domiciliu sau centrele de zi.

”Am făcut din toamnă și până acum diagnoze sociale la 55 de UAT, un soi de radiografie a particularităților sociale a fiecărei comune. Mi-am dat seama că au foarte puține date fiindcă nu e cine să le culeagă. Cei care lucrează acolo nu își cunosc problemele. În comune sunt între 300 și 1100 de vârstnici, adică oameni de peste 65 de ani. Dacă într-o comună cu 1100 de vârstnici doar un sfert au nevoi sociale, ar însemna că 250-260 au nevoie de un serviciu de îngrijire la domiciliu care este cel mai simplu: doi oameni, un îngrijitor și un asistent social, care să treacă cu o mașină, să-i viziteze, să le facă diverse cumpărături, să le ia tensiunea, să le facă puțină consiliere. Ar fi ideale și centrele de zi. La Năsăud unde am creat aceste două servicii, iar dacă mergeți la centrul de zi veți găsi oameni care joacă șah, doamne care croșetează. Așa îmbătrânesc oamenii frumos și trăiesc mai mult decât ceilalți care sunt singuri”, a spus Marin Mic.

Toate aceste lucruri au fost discutate și la Hotel Cora unde au venit asistenți sociali, tineri absolvenți de Asistență socială, cât și potențiali angajatori din domeniul public și privat. Întrunirile de acest fel vor continua întrucât Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, sucursala Bistrița-Năsăud, și-a propus să fie un liant între cele două părți.

12 comentarii

  • Scriu aceste rânduri printre ssupine si lacrimi, când vad cu câta empatie si grija îsi trateaza statul român, PE HARTIE, seniorii.
    Ca în realitate……pot sa moara pâna le vine rândul la un CT sau niste amarâte de analize decontate prin CAS…

    59
    1
    • Multumesc frumos pentru „empatia” raspunsului!!!
      Si cata experienta si cata teorie stiu acesti angajati ai statului….PENTRU BINELE NOSTRU!!!

      29
      1
  • Pentru corecta informare:
    Asistentul social se ocupă în principal cu recuperarea și (re)integrarea psiho-socială și profesională a persoanelor cu probleme speciale: deficiențe psihice și/sau fizice, comportament antisocial (delicvență), probleme sociale diverse.
    Desfășoară o o activitate complexă și variată: analizează influența factorilor sociali asupra stării de sănătate mentală și comportamentului uman, acordă consultații privind drepturile și obligațiile asistaților, colaborează cu instituții sau organizații care au obiective similare, participă la elaborarea metodelor și tehnicilor de lucru, propune măsuri de ajutorare sau recuperare.
    Munca unui lucrator social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situația lor socială sau de viața personală. Exercitarea profesiei de asistent social este avizată de Colegiul Asistenților Sociali din România și autorizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

    33
    5
    • Teoretic da! Practic, nici vorbă! Cam tot ce enumerați dvs, rămâne în cârcă familiei,indiferent că vorbim de copii sau adulți. În cazul în care nu mai există familia, clar,persoanele cu probleme vor fi internate în „centrele groazei”.Asistenții sociali cei de la DAS Bistrița, de exemplu, nu prea au nici o treaba cu realitatea. Adică, te cam i a cu groază când ajungi pe acolo ,de musai, pentru o anchetă socială sau o hârtie că, cam atât fac și apoi să vedeți comportament de la „înălțimea „scaunului tapițat. Am pățit o chiar zilele trecute, cu o anume duamna Adriana și nu este prima dată. Să vedeți acolo „empatie ,implicare și pricepere”:)))) Ferească Dumnezeu! Continuăm….!

      28
      2
    • Doamna Cristiana, batrânii nostri n-au nevoie de povesti si compasiune din partea unor ipocriti de multe ori neamuri cu primarul care i-a angajat ca sa câstige si ei „un ban cinstit”.
      Batrânii nostri au majoritar nevoie de asistenta medicala si de ajutor prin gospodarie gen crapat lemnele pentru iarna.
      Ca de povesti sunt satui înca de pe vremea FSN-ului.
      PS: trântorii astia care-i „asista social” sunt platiti tot din impozitele pe pensiile lor si taxele locale încasate de primarie.

      15
      1
    • Legea impune asistenți sociali însă impune şi criterii de performanță pentru această meserie şi care ar fi acestea ?

      La privat dacă nu eşti performant pleci la stat cu cât eşti mai loază stai mai mult.

      Exemplu duneavoastră bănuiesc că aveți criteri de performanță numărul de vizualizări şi numărul de comentarii, în cazul asitenților socialia aceste criteri ar trebui să fie numărul de cazuri REZOLVATE EFECTIV nu numărul de anchete sociale de pe hârtie.

      În altă ordine de idei bănuiesc că în comune nu se înghesui să se ducă nişte genii care să poată rezolva problemele extrem de complicate care le are majoritatea populației de acolo.

      Probabil va fi ca-şi în învățămnt bani tocați şi performațe zero.

      5
      1
  • Ei uite că eu sunt mai pesimist, sau realist și pun pariu că nu se va întâmpla mare lucru, deoarece trăim în România, iar sistemul PCR (Pile, Cunoștințe, Relații) e mai consolidat ca niciodată. Asistenții sociali, sunt toți funcționari publici, mulți au făcut facultatea pe la toate extensiile, așa să fie și sunt bătuți în cuie. Nici cei care au absolvit recent aceste extensii și n-au de lucru, nu-s mai bine pregătiți, așa că rămâne cum a stabilit partidul.
    PĂREREA MEA!

    35
    1
  • Cum funcționează schema de Asistent maternal in România?
    ––
    Știam doar de modelul francez:
    „Familie gazdă (asistent de familie/asistent maternal ) |asistent maternal profesionist:
    Misiunea consta in gazduirea la domiciliu, contra-cost, a unuia sau mai multor copii (de la 0 la 21 de ani) aflați in dificultate.
    „Asistentul de familie” isi exercita profesia de angajat al serviciilor secției sau al unei Asociatii de protecție a copilului.

    Cu persoanele care locuiesc acasă, asistentul de familie constituie o „familie gazdă.”
    În principiu, primirea în gazda este pe termen lung, dar se poate întâmpla să fie : de urgență și de scurtă durată.
    Sursa:https://www.service-public.fr/particuliers/vosdroits/F1260
    Famille d’accueil (assistant familial) |
    La mission consiste à héberger à son domicile, moyennant rémunération, un ou plusieurs enfants (de 0 à 21 ans) en difficulté.

  • La direcția socială sper să vină Lazani sa facă ordine cum nu a făcut ăla care se crede mare șef și când mergi la el vorbește numai prostii și povești de copii. Aia cu stele de la etaj cu paru mai lung ce face anchete să nu cumva să ajungeți nu ca vorbește urat, dar are impresia ca noi cu handicap o deranjăm din amorțire și i suntem datori. Am urcat scările alea să îmi facă ancheta și eu să vă ganditi ca sunt cu gradu 2 cu inima și picioarele nu sa deranjat să coboare, ca pote i pică stelele de pe cap. Sa va fie rușine ca va dați mari asistenti sociali si purtati handicapatii pe drum iar dacă nu ai acte ce trebe vorbesc foarte urat cu noi.

    13
    1
  • Cel mai fain om din DAS Bistrița este chiar doamna brunetă cu părul lung pe care o cheamă Adriana si pe care o întâlnesc în fiecare an cu plăcere, cu zâmbetul pe buze și cu implicare în a mă ajuta să îmi fac dosarul de handicap.

    1
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.