Politică

Toniuc: Contractul cu Vitalia ar trebui reziliat. Taxa specială de salubrizare, taxă de protecţie

Liderul PER Bistriţa-Năsăud, consilierul municipal Alexandru Toniuc, spune că Vitalia a demonstrat că nu are capacitatea de a presta serviciile de salubrizare la nivelul parametrilor aşteptaţi, iar autorităţile ar trebui să înceapă demersurile în vederea rezilierii contractului, să ceară penalizări şi daune-interese.

”Prin proiectul de hotărâre se propune aprobarea unei taxe speciale pentru persoanele fizice şi juridice care nu au încheiate contracte cu operatorul serviciului de salubrizare. Practic, proiectul de hotărâre propune preluarea din sarcina operatorului serviciului de salubrizare a unei părţi importante a activităţii administrative, comerciale şi de gestiune a afacerii şi prestarea în mod gratuit a acestor activităţi de către aparatul şi serviciile de specialitate ale Primăriei. De fapt nu gratuit, ci tot pe banii contribuabilor bistriţeni”, spune Toniuc.

Conform proiectului, ”Primăria va taxa toate persoanele fizice şi juridice care nu au încheiate contracte de salubrizare şi va vărsa aceste taxe operatorului serviciului de salubrizare”: ”Pentru aceasta se vor depune declaraţii de impunere şi declaraţii rectificative de către persoanele fizice şi juridice care vor fi identificate ca fiind fără contract tot de către slujbaşii Primăriei. Mai mult decât atât în cazul nedepunerii declaraţiilor, impunerea se va face din oficiu, deci vor fi puşi la plată şi cei care nu vor plăţi niciodată din diverse motive. Fie că nu mai există decât în evidenţele Primăriei (cazuri identificate cel mai adesea cu ocazia scrutinelor), fie pentru că sunt plecaţi în străinătate pentru perioade mai lungi, fie pentru că din cauza situaţiei social economice nu sunt în măsură să plătească. Sigur, impunerea pare firească până la un punct. Partea spectaculoasă de abia acum începe. Pentru toţi aceştia, din momentul adoptării hotărârii, Primăria Bistriţa va plăti lunar taxele de salubrizare către operatorul de servicii de salubrizare indiferent dacă acesta prestează sau nu vreun serviciu şi indiferent dacă Primăria încasează sau nu ceva”.

Toniuc a adăugat că nu a auzit de nimic similar în cazul furnizorilor de apă, gaz, telefonie, internet sau electricitate care îşi încheie singuri contractele şi îşi încasează singuri facturile. ”Chipurile, introducerea noii taxe, colectarea şi vărsarea ei de către serviciile Primăriei ar putea duce la creşterea calităţii serviciilor prin faptul că vor fi puşi la plată toţi beneficiarii de servicii. Partea proastă e că, în realitate, vor plăti mai mult în mod indirect tot cetăţenii buni platnici şi vor plăţi în plus şi pentru servicii neprestate şi pentru cei rău platnici fără că să există vreo garanţie că, pe ansamblu, calitatea serviciilor se va îmbunătăţi. Legiuitorul nu s-a gândit să folosesca serviciile şi bugetele administraţiei publice locale pentru a asigură plată asigurărilor de sănătate pentru cetăţenii care nu plătesc aceste asigurări şi a îmbunătăţi în acest fel situaţia furnizării serviciilor de sănătate. Probabil pentru că nu avem atâta nevoie de medici. Este însă de ajuns să privim cine sunt acţionarii unor firme ca Iridex Group sau Vitalia pentru că lucrurile să poată fi înţelese. Şi, foarte important, să ne uităm la momentul instituirii mecanismului de aplicare şi funcţionare a noului bir – iulie 2014 a€“ şi să ne amintim pe ce cai călăreau la momentul respectiv de-alde Ghiţă, Voiculescu şi apropiaţii lor”.

Liderul PER a menţionat că operatorul selectat, Vitalia, care s-a „bătut” cu alţi ofertanţi pentru a obţine contractul, trebuia „sムfacムdovadă competenţei tehnico-organizatorice, a celei privind calificarea personalului şi a asigurării unei dotăƒri tehnico-materiale adecvate, prin care sムgaranteze capacitatea de a presta serviciul la nivelul parametrilor cantitativi şi calitativi prevăzuţi în regulamentul serviciului de salubrizare”.

”În 2014, prin modificarea legii serviciului de salubrizare a localităţilor pentru marii operatori din domeniul salubrizării, care între timp şi-au câştigat contractele şi au eliminat concurenţa, s-a adăugat în lege taxa specială de protecţie politică, plătită lunar şi în mod direct de către administraţia locală, taxa pe care suntem invitaţi să o votăm. Desigur că nu vom vota nici această taxa şi nu vom aproba nicio creştere a taxelor până când operatorul serviciilor de salubrizare nu-şi va îndeplini integral şi exemplar obligaţiile asumate la semnarea contractului. A trecut mai bine de un an în care Vitalia servicii pentru mediu S.A. nu a demonstrat altceva decât că nu are capacitatea de a presta serviciile de salubrizare la nivelul parametrilor aşteptaţi şi că nu este precupată de respectarea legislaţiei privind protecţia mediului. Considerăm că în loc să se grăbească să impună o nouă taxă cetăţenilor, autorităţile administraţiei publice locale competente ar trebui să înceapă demersurile în vederea rezilierii contractului pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare, să ceară penalizări şi daune-interese şi să solicite autorităţii naţionale de reglementare retragerea licenţei operatorului de servicii”, a concluzionat Alexandru Toniuc.

6 comentarii

  • D. Toniuc, aceasta hotarare va trebui votata sau nu de consilierii locali. Daca acestia ar vota in functie de propriile constiinte si nu de ordinele de partid si de micile aranjamente, adica daca nu ar fi doar o masinarie comandata de primar, multe lucruri ar merge mult mai bine in Bistrita. Poate ca nu am mai vedea atatea aberatii izvorate din mintea creata a micului dictator local ( vezi blocul mov, partia de schi pe un deal fara zapada, etc ).

    • Așa e, consilierii sunt în mare parte lipsiți de coloană vertebrală. Până una alta și Alexandru Toniuc a votat bugetul (și implicit pârtia de schi, merele de plastic și alte mizerii și aberații) pentru că vezi doamne li s-au făcut niște concesii și ecologiștilor. În cazul de față are dreptate, dar când una spui și alta faci în consiliu îți cam pierzi din credibilitate.

  • Contractul cu Vitalia nu trebuie reziliat , trebuie luat la puricat de DNA pentru ca acolo sunt multe infractiuni comise . In primul rand , Vitalia nu si-a achitat redeventa de peste 200.000 de euro . Culmea , acum au tupeul sa ceara majorarea tarifului desi contractul nu le permite astfel de majorari .. Chelnerul de la CJ le-a majorat tariful ILEGAL cu 63% . Vitalia a castigat licitatia in dauna altor firme care ar fi facut acelasi serviciu fara majorari de tarif , deci cu mult mai ieftin .

  • si o firma fara angajati cu activitate care nu „degaja” gunoi primariei TREBUIE SA PLATEASCA TAXA???????? niste hoti!

  • Tov tic-tac…nu sti ca Toniuc este prieten cu colegul d-tale O. Cretu si o votat bugetul ! In ce priveste inteligenta lui de a fi pe pozitia de gica-contra mai ai mult pana iL intreci.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS