Politică

Alexandru Toniuc: Un referendum pentru Bistriţa Sud. Pentru cetăţeni nu s-a risipit ceaţa

”A trecut iată o săptămână de la comunicarea rezultatelor primului referendum local. Cum era de aşteptat, imediat dupa anunţarea rezultatelor, principalele forte politice angrenate în inedita competiţie electorală şi-au precizat poziţiile. Atât suporterii răspunsului “Da”, cât şi avocaţii lui “Nu” şi-au proclamat victoria”.

Vorbim desigur despre plebiscitarea traseului propus de către municipalitate pentru varianta ocolitoare a oraşului care, chipurile, va fi construită de Barosso şi ai săi până la alegerile generale din 2016. Cea de-a doua întrebare n-a fost o miză reala pentru nimeni.

Pentru cetăţenii Bistriţei însă nu s-a risipit ceaţa şi confuzia. Ce se va întâmpla de acum înainte? Se va face centura sau nu? Sunt întrebari care încă se adresează în spaţiul public, răspunsurile interesandu-i în mod special pe cei care au participat la referendum, dar nu numai.

Rezultatele finale oficiale sunt cunoscute: prezenţa la vot 10.554 – 13, 86% dintre cei 75.838 alegători din municipiul Bistriţa, 6.124 voturi – 58,02% din voturile valabil exprimate DA varianta ocolitoare B-ţa-Sud şi 4.281 voturi – 40,46% NU variantei ocolitoare Bistriţa Sud.

Dincolo de cifrele oficiale globale şi de poziţiile de politice exprimate, nimeni nu a fost preocupat să facă o analiză mai profundă a rezultatelor referendumului. Înainte de a ne lansa în alte consideraţii si ipoteze pe marginea acestei consultări a publicului bistriţean, credem că e nevoie de o prezentare detaliată a rezultatelor şi de o segmentare a acestora pentru a fi mai bine înţelese.

Vom începe prin a prezenta rezultatele înregistrate la extreme începând cu secţiile de votare în care majoritatea a spus NU variantei ocolitoare Bistriţa Sud, mergând până la secţiile unde s-a înregistrat situaţia de echilibru între DA şi NU, după care vom prezenta în numar egal secţiile care au înregistrat procentele cele mai mari pentru opţiunea DA.

Procentul maxim al cetăţenilor care au spus NU centurii s-a înregistrat la secţiile de votare 4 şi 44 adică exact în secţiunea sensibilă a Dealului Codrişor. Podenii şi hrubenii, în procent foarte mare, 79% şi respectiv 70% au spus NU variantei propuse. Procentul maxim pentru DA, la nivelul a peste 80% din opţiuni, s-a înregistrat, după cum era uşor de anticipat, în Unirea şi în Viişoara.

Nivelul participării a fost de asemenea foarte diferit înregistrându-se procente între 27% în zonele “fierbinţi” şi 5,6% în Sărata. În zona mediană, în celelalte 43 de secţii de votare, participarea a fost în jurul procentului de 11%, iar media rezultatelor înregistrate s-a situat în jurul lui procentului de 65% pentru DA şi de 35% pentru NU.

La o primă observaţie se mai poate constata că, pe lângă secţiile deja menţionate, 4 şi 44, în toată zona centrală a oraşului, în patrulaterul delimitat de râul Bistriţa, strada Avram Iancu, Bulevardul Republicii şi strada Alexandru Odobescu, bistriţenii au spus în majoritatea lor – NU – variantei ocolitoare propuse.

Chiar dacă am contestat metoda – organizarea referendumului – cred că rezultatele acestei cercetări, (destul de costisitoare pentru bugetul local), cu privire la opinia bistriţenilor privind traseul propus pentru varianta ocolitoare merită o analiza şi o atenţie mai mare din partea tuturor: actori politici, participanţi la vot, factori de decizie, cetăţeni ai Bistriţei.

Situaţia la care s-a ajuns în urma exprimării votului bistriţenilor este una fără precedent faţă de toate alegerile/referendumurile din ultimii 20 de ani. În toate scrutinele anterioare rezultatele finale obţinute la nivel de municipiu erau aproximate destul de bine la nivelul fiecarei secţii de votare. Mai precis, nu s-a mai întâmplat până acum ca, la unele secţii de votare, să existe un câştigător detaşat, în timp ce la altele, rezultatul să fie taman pe dos. Este prima dată când avem o asemenea distribuţie a opţiunilor.

Consultând rezultatele, cred că o explicaţie cu privire la distribuţia rezultatelor la referendum este la îndemâna tuturor celor interesaţi. Asupra modului în care ar trebui să ne raportăm în continuare la aceste rezultate vă propunem să reflectăm împreună. 

Alexandru Toniuc, preşedinte al Partidului Ecologist Român Filiala Bistriţa – Năsăud

6 comentarii

  • Asa dupa cum multi dintre oamenii inteligenti au anticipat, referendum-ul pe tema centurii ocolitoare 2Sud, s-a dovedit o prostie. Si cum prostia se plateste, de data aceasta pretul de 180.000 RON a fost cam scump. Participarea extrem de redusa la vot nu arata neaparat dezinteresul cetatenilor pentru subiectul respectiv, ci mai curand formularea idioata a intrebarii. Interpretarea absenteismului ar putea fi facuta in sensul ca cetatenii care nu au votat doresc centura ocolitoare dar nu pe traseul 2Sud. Dintre cei extrem de putini care s-au prezentat la vot, o mare parte au votat impotriva variantei 2Sud. Diferenta dintre cei 6124 care au votat DA si cei 4281 care au votat NU este de numai 1843. Este mai putin decat numarul de semnaturi adunate de Asociatia Bistrita Civica (ABC) pe petitia „Salvam Padurea Codrisor”. Despre ce vorbim? Unde este „VOX DEI”. Intr-o veche zicala se spune :”inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata.” Mica probabilitatea ca primarul sa fi invatat ceva din lectia acestui referendum, care mai degraba pune sub semnul intrebarii credibilitatea de care se bucura in prezent.
    Orice primar intreg la minte se lupta sa scoata traficul de tranzit din localitatea pe care o pastoreste (vezi centura ocolitoare a Clujului, a Sibiului sau chiar a Gherlei). Ce poti sa spui despre un primar care vrea cu orice pret sa introduca traficul greu si de tranzit prin oras? Daca nu e tampit, atunci sigur are un interes personal. Iar cand este orbit de interese personale e in stare de orice tampenie. Fiindca nu poate fi numita altfel decat tampenie alegerea unui traseu care presupune defrisarea padurii de pe un versant care se confrunta cu probleme de alunecari de teren.
    Primul lucru pentru construirea unui drum este evitarea zonelor predispuse alunecarilor de teren, cunoscut fiind faptul ca vibratiile produse de zgomot si de trepidatiile traficului favorizeaza fenomenul de alunecare. Orice manual de Imbunatatiri Funciare precizeaza ca defrisarea padurii favorizeaza alunecarile de teren si recomanda impadurirea ca masura de prevenire a fenomenelor de alunecare. Ori in cazul dealului Codrisor, cunoscut fiind faptul ca locul este instabil supus fenomenului de alunecari de teren tocmai padurea este cea care tine sub control cel mai bine manifestarea fenomenului de alunecare. Astfel Padurea Codrisor si raul Bistrita au fost martori a istoriei aproape milenare a Bistritei. Se vorbeste de lucrari de consolidare impotriva alunecarilor de teren. In general se recomanda ca astfel de lucrari sa fie asociate cu impaduriri si nu cu drumuri S-au vazut situatii cand ziduri de sprijin din beton nu au facut fata fenomenului. Se vorbeste de cca 69 milioane de euro pentru lucrari de consolidare a dealului Codrisor. Fals, deoarece nu-i vorba de consolidarea dealului in intregime ci de consolidarea structurii portante a drumului. Si in plus cu acei bani s-ar putea construi in plus cca 10 km de sosea la standardele de cost prevazute pentru zona de munte. Aceasta ar permite alegerea unui alt traseu de drum de centura care sa ocoleasca cu adevarat orasul. Traseul 2Sud, fara functia de centura ocolitoare (care oricum nu ocoleste nimic) poate fi realizat foarte simplu pe la poalele padurii Codrisor, facand astfel legatura dintre Podul Budacului si Podul Jelnii. Astfel, nu-i nevoie de sacrificarea padurii ca sa ajungi din Unirea la Viisoara pe malul stang al Bistritei.
    Avand in vedere ca ponderea traficului greu vine dinspre nord si vest (Cluj, Oradea, Baia Mare) nu este rational sa inghesui tot tranzitul prin sudul orasului, in cea mai linistita zona la mai putin de 500 m de parc , de casa de cultutura, de stadion si pe la poarta spitalului TBC. De aceea in mod logic centura ocolitoare trebuie facuta pe la nord, aceasta avand avantajul de a prelua si traficul de pe DN 17C inainte ca acesta sa ajunga in oras. Ar fi bine sa mai fie luata in considerare si o alta Varianta ocolitoare pentru trafic greu prin nord ar urma sa porneasca din DJ 151 deviata spre Valea Boilor, pe dupa ROMBAT, urmand pe dupa firma Leoni apoi pe dupa Cartierul Subcetate, pe la Statiunea pomicola facand jonctiunea cu DN 17C de unde descarca traficul de tranzit dupa care se indreapta catre iesirea din Unirea spre Livezile. O prelungire de cca 5 km pe Valea Magherusului ar putea prelua si traficul de pe DN15A, undeva intre Crainimat si Sieu Magherus.

  • Pentru cetăţeni nu s-a risipit ceaţa, in schimb s-au risipit degeaba 180.000 RON, din banii contribuabililor. Vox Dei !? Un vechi proverb spune:“Vocea magarului nu se aude in cer si nici glasul prostului in Rai” .Referendumul a demonstrat acest lucru.

  • Lipsa unei gândiri unitare a locuitorilor, este consecinţa unei politici reuşite de dezbinare şi răzvrătire a unora contra altora. Este cel puţin incomod, dacă nu de-a dreprul supărător să afli cum conţetăţeni sunt împotriva interesului tău fără ca ei să fie favorizaţi câtuşi de puţin.
    Cândva susţine-am agresiune proiectului de modernizare a parcului faţă de riverani. Am primit un răspuns de o sinceritate şi francheţe ce m-a lăsat fără replică – lasă-i pe securişti aceia.
    Oare vom putea face ceva bun pentru fiecare şi rău pentru nimeni?

  • În 28 ianuarie 2010, în timpul primului mandat al lui CRETU, consilierii au votat în unanimitate pentru transformarea Dealului Codrișor în zonă de agrement și au adoptat un PUZ în acest sens. Astfel, zona urma să fie transformată radical și pusă în valoare.
    S-a prevăzut amenajarea unor alei pietonale, a unui parc, pistă de biciclete, cișmele, zonă de promenadă, iar în cel mai înalt punct al dealului s-a prevăzut amenajarea unui restaurant, cu vedere spre oraș. Mai exact, Conform Planului Urbanistic Zonal, Padurea Codrisor ar urma sa intre intr-un proces amplu, prin care aceasta zona sa fie amenajata pentru o serie de activitati sportive dar si de agrement, dupa cum urmeaza:

    1. realizarea unor trasee amenajate pentru folosinta pietonilor si a biciclistilor. Aceste trasee vor fi realizate din pamant stabilizat si pietris si vor avea pe parcursul lor platforme de odihna de unde va putea fi admirat orasul. Traseele vor fi iluminate pe parcursul noptii si mobilate cu banci, panouri de informare-directionare si cosuri de gunoi.

    2. realizarea unui traseu competitional pentru probe ciclistice de « downhill » care va fi marcat special pentru evenimente sportive. Acest traseu se va amenaja in asa fel incat sa nu intersecteze circulatiile pietonale si ciclistice pentru amatori, urmand a fi utilizat numai cu ocazia organizarii de competitii.

    3. realizarea a patru partii pentru saniute, una de dimensiuni mai mari, dotata cu instalatie de nocturna si trei mai mici. Partiile sunt amplasate pe versantul cu orientare nordica pentru a beneficia cat mai mult timp de zapada.

    4. realizarea pe zona de coama a cinci terase-belvedere in consola, pentru admirarea
    panoramei orasului si a unui turn-belvedere care sa permita o panorama larga-inclusiv in lungul vaii raului Bistrita, neobturata de vegetatie.

    5. amenajarea unor platforme pentru picnic si a unor zone pentru joaca in zona terenurilor de administrare silivica pe platoul de sub coama dealului

    6. amplasarea a doua panouri pentru escalada pe versantul cu orientare sud a dealului

    7. amplasarea unei dotari publice-restaurant/belvedere intr-o zona apropiata varfului dealului

    8. realizarea unei parcari amenajate peisager, in trepte, la extremitatea sudica a parcelei
    forestiere, care sa serveasca vizitatorilor. Aceasta zona va putea gazdui maxim o suta de autoturisme si va fi realizata din pamant stabilizat si pietris. in zona parcarii va fi amplasata o constructie care va gazdui grupuri sanitare si cismele de apa, necesare activitatilor de agrement.

    9. realizarea unui drum forestier care sa bordeze limita sudica a parcelei forestiere si care sa impiedice proprietarii vecini sa acapareze zone din padure prin mutarea gardurilor in adancime.

    10.realizarea de plantatii care sa marcheze si sa intareasca identitatea traseelor pietonale propuse.

    Urma apoi amenajarea malurilor râului Bistrița, realizarea de alei pietonale care completa zona de relaxare a Bistriței (Vezi pe internet proiectul : P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill).
    Pana aici toate bune si frumoase. Numai ca in septembrie 2010, la câteva luni după aprobarea PUZ-ului, Crețu s-a sucit și de-atunci face lobby pentru realizarea unui drum cu două benzi prin mijlocul pădurii.
    Crețu, a facut o mica excrocherie astfel ca Pădurea Codrișor rămâne în extravilan. Era condiția obligatorie pentru realizarea centurii. Si toate astea dintr-un interes personal meschin dupa cum singur a recunoscut: “Da, am acolo 45 de ari, cumpărați prin 2000-2001. Dacă va fi să îl vând la un preț bun, normal că îl vând. Soția l-a moștenit de la socrul meu, din câte știu sunt deja făcute actele de împroprietărire”. Cu alte cuvinte, in mintea primarului, prioritatea nu este rezolvarea traficului de tranzit prin soseaua de centura ci modul in care aceasta poate sa contribuie la cresterea valorii terenului pe care il detine. Restul nu conteaza. Pentru asta e in stare de orice, chiar sa incalce legea:
    (extras din OG 43/1997 republicată)
    Art.37. „Pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres şi drumuri naţionale europene se realizează variante ocolitoare, situate în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic.”
    Art. 47. „Pentru evitarea congestionării traficului în afara localităţilor se interzice amplasarea oricăror construcţii care generează trafic suplimentar la o distanţă mai mică de 50,00 m de marginea îmbrăcămintei asfaltice în cazul autostrăzilor, al drumurilor expres şi al drumurilor naţionale europene, respectiv de 30,00 m pentru celelalte drumuri de interes naţional şi judeţean. Prin construcţii care generează trafic suplimentar se au în vedere unităţi productive, complexe comerciale, depozite angro, unităţi tip show-room, obiective turistice, cartiere rezidenţiale, parcuri industriale, precum şi orice alte obiective şi/sau construcţii asemănătoare în care se desfăşoară activităţi economice.”
    Oare pana unde poate merge nesimtirea? Din postura de primar, organizezi un referendum pe bani publici ca sa-ti legitimezi atingerea unui interes personal. Aici e vorba de conflict de interese.

  • Consilierii nu trebuie sa uite ca exista viata si dupa Cretu. Ar trebui sa-si ia rolul in serios si sa determine includerea P.U.Z. ‘Dealul Codrisor’ in Planul Urbanistic General al Bistritei. Cu toate ca primarul s-a opus includerii in intravilan, dealul cu padurea Codrisor face parte din zona intravilana a orasului Bistrita, la fel cum dealul Cetatuia face parte din zona intravilana a Clujului. Atata vreme cat exista strazi precum Pe Tabara, Amurgului, Crangului sau Lempes care inconjoara dealul Codrisor este numai o incapatanare a unui singur om sa nu includa “de facto” zona in intravilan.

  • Pentru centura ocolitoare a Bistritei au fost analizate doar 3 variante de traseu pentru centura Bistritei si anume:
    1 .Varianta 1 Nord care urmăreşte, în prima parte, traseul actualului drum de centură (strada Drumul Cetăţii), se înscrie apoi pe la poalele Dealului Bisericii şi revine în DN 17 înainte de intrarea în localitatea Livezile, după intersecţia la nivel cu calea ferată Bistriţa-Prundu Bârgăului;

    2. Varianta 2 Sud care se desprinde din DN 17 în apropierea intersecţiei cu DN 15 A, ocoleşte localitatea Viişoara, se înscrie pe coasta dealurilor care mărginesc valea Bistriţei, traversează DJ 173 C şi apoi merge pe poalele Dealului Codrişor, urmăreşte malul Bistriţei până după traversarea pârâului Ghinda, străbate lunca Bistriţei şi revine în DN 17, înainte de intrarea în Livezile.

    3. Varianta 3 Sud care se desprinde din DN 17 în zona intersecţiei cu DN 15A, se înscrie pe valea râului Şieu şi apoi pe cea a râului Budacu, trece pe lângă localităţile Budacu de Jos şi Jelna, traversează un sector cu relief dificil, alcătuit dintr-o succesiune de dealuri cu versanţi abrupţi (Babeica, Aluneasa, Găzar, Corbului, Chicera), coboară în valea Bistriţei şi debuşează în DN 17, după localitatea Livezile.
    Dintre acestea, doar varinta 3 Sud ocoleste cu adevarat orasul, celelalte 2 traverseaza longitudinal orasul, poluandu-l de la un capat la altul. Si totusi, fara prea multa judecata s-a optat pentru varianta 2Sud convenabila primarului Cretu.
    Varianta 2Sud este chiar mai proasta decat 1Nord, deoarece aceasta pe langa multe alte inconveniente, nici macar nu preia in totalitate tot traficul de tranzit, lasand inafara tranzitul de pe DN17C. De aceea, avand in vedere ca ponderea traficului greu vine dinspre nord si vest (Cluj, Oradea, Baia Mare) nu este rational sa inghesui tot tranzitul prin sudul orasului, in cea mai linistita zona la mai putin de 500 m de parc , de casa de cultutura, de stadion si pe la poarta spitalului TBC. In mod logic centura ocolitoare trebuie facuta pe la nord, aceasta avand avantajul de a prelua si traficul de pe DN 17C inainte ca acesta sa ajunga in oras. Apoi trebuie tinut cont de faptul ca pentru sudul orasului “piesa de rezistenta” ramane raul Bistrita. Prin urmare ar putea fi luat in considerare un proiect complex de regularizare a cursului raului Bistrita de la intrarea in Unirea si pana la iesirea din Sarata. Acest proiect ar trebui sa aiba drept prioritate un lac penrtu decantarea apei in amonte de Unirea, astfel incat orasul sa fie strabatut din nou de o apa limpede. De asemenea, amenajarea malurilor raului ar putea include o artera de circulatie de tip splai pe malul stang al apei.
    Asadar, cu mai multa gandire si mai putina inversunare, din partea primarului, orasul Bistrita poate avea atat centura ocolitoare prin nord cat si o artera de circulatie de tip splai la sud, pe malul stang al raului, care sa faca legatura intre Unirea la Viisoara, ambele obiective (atat centura cat si splaiul) putand fi realizate cu fonduri europene din programe operative sectoriale (POS) diferite. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru portiunea dintre podul Jelnii si podul Budacului de amenajare a malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor (vezi pe internet : P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill). In acelasi mod ar putea fi intocmite proiecte pentru alte portiuni ale malurilor râului, fiecare cu particularitatile sale. Functia de baza pentru calea rutiera splai trebuie sa ramana legatura intre principalele locuri de agrement, avand in vedere ca râul trece pe langa parcul municipal, parcul tineretului si lacul MHC. In acelasi timp, odata cu amenajarea malurilor râului, chiar si pe malul drept al apei ar putea sa rezulte o artera de circulatie continua de tip splai care sa includa cel putin o pista de biciclete si care sa lege zonele de agrement de la Unirea la Viisoara.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS