Economie

Tot ce trebuie să știi despre Casa Verde 2023. Când încep înscrierile, documentele necesare

Înscrierile pentru programul Casa Verde 2023 încep în a doua jumătate a lunii mai, însă locuitorii județului Bistrița-Năsăud vor putea accesa platforma abia la începutul lunii iunie.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 19 mai 2023, ora 10:00 și până la data de 26 iunie 2023, ora 23:59, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informațiilor necesare participării în program.

Solicitanții din județ se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice în zilele de 6 iunie – 7 iunie – 8 iunie 2023 când e deschisă aplicația pentru Regiunea Nord Vest care cuprinde judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş.

Unitățile de cult din toate regiunile se vor înscrie în zilele de 27 iunie, 28 iunie și 29 iunie

Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicație sunt:
  • a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;
  • b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
  • c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
  • d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic;
  • e) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelorconstrucții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

Solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni. În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care
îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate.

Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicație sunt:
  • a) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
  • b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
    c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic.

Solicitantul unitate de cult se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.

Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicație nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.

Toate informațiile necesare participării în Program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS