Actualitate

Toţi studenţii, masteranzii şi doctoranzii vor avea gratuităţi nelimitate pe CFR, cu facilități de rezervare

Gratuitatea la transportul feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, a stabilit, Ministerul Transporturilor.

În urma adoptării OUG nr. 2/2017 care acordă studenţilor această facilitate, s-au făcut o serie de precizări privind conţinutul normelor de aplicare.

Astfel, ”gratuitatea la transportul intern feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România: de stat sau private; la programe de studii de la toate cele trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat; indiferent de forma de finanţare a studiilor (buget/taxă); indiferent de vârstă şi naţionalitate; pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare; indiferent de operatorul feroviar”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

De asemenea, ”CFR Călători va facilita rezervarea biletelor gratuite atât la ghişee, automate, cât şi online. În perioada următoare, compania va implementa un sistem online de înregistrare a studenţilor eligibili pentru aceste biletele gratuite. A fost discutată posibilitatea de a accesibiliza transportul cu metroul pentru toţi studenţii din România, printr-o serie de măsuri ce urmează a fi analizate la nivel ministerial”, precizează Ministerul.

2 comentarii

  • si inca mai sunt student in anul 3 ca asa scrie in carnet …de ce acte am nevoie pentru gratuitate…de carnetul de student sau de cuponul de pensie?

  • Dar nu toti studentii au tren intre centrul universitar si domiciliu ,precum nici pensionarii in zonele lor de domiciliu nu au tren si nu lfolosesc biletele de calatorie.Sunt pensionari care in 10 ani nu au folosit niciunul

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cititor Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS