Modulul SMURD de la Stația de Pompieri Beclean cu echipajul de prim ajutor și un echipaj de descarcerare, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Bistrița au intervenit în localitatea Agrieș, comuna Târlișua, unde un tractor s-a răsturnat în șanț.
În sprijin a fost chemat elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, județul Sălaj.
În autovehicul se aflau două persoane, un bărbat rămânând prins între tractor și un mal de pământ.
Victima, care era în stop cardio-respirator, a fost scoasă de sub tractor de către ceilalți participanți la trafic.
Paramedicii i-au aplicat protocolul de resuscitare. Din păcate, organismul bărbatului în vârstă de 52 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că medicul care încadrează elicopterul SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul accidentului, informează ISU Bistrița-Năsăud.
”Din primele date, un tractor condus de un bărbat de 52 de ani, din Agrieș, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un pârâu situat pe partea dreapta a direcției sale de deplasare. În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager al tractorului, un tânăr de 26 de ani, din Agrieș și din păcate decesul șoferului. Polițiștii continua cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ.



Foto: ISU BN
- Primarul Ioan Turc a discutat cu premierul Nicolae Ciucă. ”Continuăm întâlnirile de analiză” - 06 februarie 2023
- Polițiștii bistrițeni au făcut rețineri pentru furturi, infracțiuni rutiere, tâlhărie - 06 februarie 2023
- Care este stadiul lucrărilor pe șantierele din Bistrița și ce urmează, conform graficului - 06 februarie 2023
Nelu
Doamne ferește, prea multe accidente, prea multă inconștiență.