Actualitate Economie

Traian Ogâgău vrea să expună „statuete şi alte opere de artă” în Piaţa Petru Rareş

Patronul Restaurantului Rapsodia, Traian Ogâgău, a transmis Consiliului Local o adresă prin care cere să i se concesioneze sau închirieze o suprafaţă de teren de peste 500 de metri pătraţi în Piaţa Petru Rareş ca să amenajeze un parc în care să pună "statuete şi alte opere de artă".

Patronul „Rapsodiei”, restaurant deschis la sfârşitul anului trecut, îşi motivează cererea prin aceea că terenul de 580 de metri pătraţi situat pe strada 1 Decembrie la intersecţia cu Piaţa Petru Rareş e în vecinătatea proprietăţii sale şi nu are „plus valoare”. Tocmai de aceea, el cere municipalităţii fie să-i concesioneze suprafaţa menţionată, fie să i-o închirieze ca să planteze arbori noi, să paveze aleile, cu piatră naturală şi cubică şi să expună statuete şi opere de artă.

Într-o altă cerere adresată Consiliului Local, acelaşi Traian Ogâgău solicită închirierea sau concesionarea a 200 de metri pătraţi din Piaţa Păcii pentru amenajarea unei parcări pentru clienţii restaurantului său, motivând că, oricum, în zonă e o lipsă acută de parcări.

Consiliul Local Bistriţa, care se va întâlni în şedinţă în 16 ianuarie a.c., va lua în discuţie cererile sale.

Reamintim că patronul pizzeriilor Tonight, Traian Ogâgău, a investit sume mari în reabilitarea fostei case a lui Ceauşescu din Piaţa Petru Rareş şi amenajarea ei ca restaurant.

“De la un miliard de lei vechi nu am mai numărat banii investiţi. Nu mă interesează în cât timp se va amortiza investiţia. Am făcut-o pentru sufletul meu, pentru copiii mei, pentru bistriţeni”, a declarat el pentru Timp Online.

6 comentarii

  • felicitari domnule Ogigau ptr. acest restaurant ,,colosal ,, fabulos,, si mirific . este o placere ,o experienta unica sa iei masa acolo. se vede si se simte ca ati fost in EAU. doar acolo si
    in alta parte am vazut asa ceva. nu credeam c-o sa mai apuc in viata asta sa vad asa ceva in oraselul nostru.

  • Poate dacă dl. Ogâgău nu ar mai parca, mai mult sau mai puţin sfidător, pe două locuri de parcare o singură maşină, cât e ea maşină de Q7, s-ar mai rezolva presupusa lipsă acută de locuri de parcare din zonă. Mulţumesc.

  • OGAGAU!!?? … un nume cu multe „rezonante mioritice”!! Nu cred ca un om ahtiat dupa avere si marire poate sa faca ceva pentru cultura! Are nevoie de PLUS VALOARE !!???? Nimic mai umilitor decat sa lasi un astfel de om sa se exprime si sa intineze cultura,indiferent in ce forma ar fi exprimata ea!

  • Am avut ocazia sa testez restaurantul aceasta acum.
    Impresia din pacate nu este uniform pozitiv.
    Ambianta exterior si interior elegant cu unele tendinte spre kitschuri.
    Statul la masa partial incomod si imcomod si pentru ospatarul sa serveasca dupa reguli corecte.
    Ultimul nu are asa mare influenta, pentru ca oricum ospatara de care am avut (ne-)placere sa ne invata pe noi, nu prea stia nici politica localului si nici nu avea atitudine mai deosebita de cit in alte restaurante cu pretentii mult mai mici.
    Incepind de momentul cind un client strain etse intrebat daca are rost sa primeasca meniu, pana la discutii deasupra bauturi aduse gresite numai era mult sa abandonam experienta.
    Bucateria are tendinte din pacate de a amesteca ingrediente ieftine de pizza in unele oferte de altfel reusite. Nu recomand celor, care au mai mancat T-Bone Steak intrun restaurant vestic, sa o comanda aici. Cu tot ca bucaterie a respectat timpul de gatit la punct dorit de mine, selectia de carne era nefericit si inferior si celui din alte parte din oras.
    De recomandat ciupercile de padure, saumon, salate, bruscette si mousse au chocolat, lafel probabil si restul deserturilor.
    La sfirsit ospatara, probabil dupa instructaj, a incercat sa indrepte greselile ei si asa macar o bautura gresit adusa nu era pe nota de plata care in tota era pe masura, chiar daca unele parti a meniului nu erau la asteptare.
    Ramane sa revenim pentru a incerca cotelet de berbec daca ajunge la nivelul Hotelului Dracula sau daca amabilitatea sau profesionalitatea de angajati sa imbunatateste. Ultimul punct este cel mai grav, pentru ca ospatarul poate sa decide daca clientul revine chiar daca experienta nu era cea mai grozava.
    Bucateria ne face sa ramanen curiosi daca gasim alte puncte culminante de pe lista de cit saumon sau deserturi.
    Listele mele de preferinta (incomplete pentru ca unele restaurante prefera la sfirsit de saptamana sa serveasca mese comune si nu primesc clienti individuali):
    Hotel Dracula, 4 stele la ospatari si 3 la bucaterie si doar 2 stele la ambianta(mare minus : muzica nepotrivita si vedere restrictionata la peisajul minunat plus televizor si frigidere de bauturi vizibile care dau un aer de birt)
    Crama Veche, fosta Corrida, 3 Stele la ospatari(dupa ce vechea echipa de 5 stele a plecat sau a fost alungat), 4 stele la bucaterie si 5 stele la ambianta.
    Verona, 4 stele la ospatari(dupa interventie), 4 stele meniu si 3 stele la bucaterie si 4 stele la ambianta
    Hills, la inceput 4 stele la ospatari, cazut la 2, 4 stele la bucaterie si 2 stele la ambianta.
    Rapsodia, 2 stele la ospatari, 4 stele bucateria ne-uniforma si cu exceptie catre 2 stele, ambianta 4 stele pe salonuri, 2 la bar. Arta sper va fi si mai provocatoare, am preferintele mele si aici si va recomand Marcel Lupse, Michel Vinay, Maurice Boulogne sau dna. Moldovan daca dorit ceva mai usor de inteles.
    Conacul, 3 stele ospatarul, 3 bucateria, 2 ambianta (din cauza de clasificare de restaurant fumator din care iesi afumat cu haina gata pentru masina de spalat si cu simtul urgent de ar face baie)
    Restaurantul chinesesc de la sens(mai exista?), ospatari 3 stele, mancare 3-4 stele, ambianta 2 stele.
    Miracollo, 2 stele ospatarul, 4 stele bucateria cu unele spre 5 stele, ambianta doar 3 dina cauza scaunelor incomode (va facem noi scaune 🙂 )
    Restaurant central, 2 la ospatari, 2 la meniu, 3 la bucaterie si 4 la ambianta
    Din selectia pizza doar Tonight este agreabila doar ca calitate nu este constant sa pare din cauza.
    Regret profund disparitia unerori restaurante precum celui grecesc de pe dornei la primul proprietar care ar fi primit doar 4 stele din partea mea si mai ales celui italian adevarat din altceas loc de 5 stele care era dupa reprisa greceasca. Mai era restaurantul italian langa BCR tot cu meniu de 5 stele si bucateria de 4 stele.
    Regret lafel disparitia restaurantului Crama Ancutei cu ambianta si bucateria de 4 stele.
    Nu am avut ocazie sa incercam Coroana de Aur din cauza ca mai tot este ocupat cu mese comune si nu au loc. Lafel ca si mai toate celealte restaurante care au scapat de verdictul meu din altceas cauza.
    Astept cu placere recomandarile sau deschiderea altor restaurante cu pretentii mai mari care sa dovedesc in bucateria si la servire mai ales und nicunul restaurant dupa Corrida cu angajati de prima echipa nu a atins altceas nivel cea ce regret profund.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS