Actualitate Recomandări

Trăiască berea! Creţu, în costum bavarez: Suntem europeni, ne place lucrul bine făcut (FOTO)

Oktoberfest, sărbătoarea berii la Bistriţa, a fost deschisă festiv sâmbătă seara, pe pietonalul Liviu Rebreanu, de primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, îmbrăcat într-un costum bavarez, care a dat cep butoiului de bere.

Deschiderea oficială a Oktoberfest a fost precedată de o paradă în lumina torţelor a fanfarelor şi majoretelor pe traseul: Prefectură – Piaţa Petru Rareş – scena mare de pe pietonal.


parada 1 parada 2 parada 3 parada 4

Pe scena mare de pe pietonal au urcat o parte dintre formaţii, dar şi invitaţii. Primarul Ovidiu Creţu, îmbrăcat într-un costum bavarez, a transmis următorul mesaj: „Am început anul trecut cu o ediţie care a avut succes şi acum continuăm. Sunt foarte mulţi oameni, ceea ce înseamnă că nouă, bistriţenilor, ne place şi să bem bere, şi să cântăm, şi să ne relaxăm, să ne distrăm pentru că este o vreme pentru fiecare. Bistriţa a fost renumită pentru meşteşuguri, bistriţenii sunt renumiţi că sunt organizaţi. Industria noastră este bună. Suntem europeni şi oameni cărora le place lucrul bine făcut şi bineînţeles că, după o vară de muncă, Oktoberfest se potriveşte minunat. Felicitări, Dorel Cosma pentru idee şi organizare. Oktoberfest bucuros tuturor cu fericire şi multă bere”.

Apoi, în sunetele tobelor, Ovidiu Creţu a dat cep butoiului cu bere, iar în aplauzele mulţimii a închinat în cinstea bistriţenilor pe care i-a invitat să se bucure de bere şi de concertele susţinute de Anca Pârlea Band şi trupa Hara.

cep 1 cep 2 cep 3 cep 4

Aceasta a fost a doua zi a Oktoberfest. O galerie foto puteți vedea aici.

1 anca parlea oktoberfest 2 anca parlea oktoberfest 3 hara oktoberfest 4 hara oktoberfest

Vineri sărbătoarea berii a cuprins momente de animație pe pietonalul Liviu Rebreanu cu membrii trupei de teatru ”Al. Misiuga” și dansatorii de la formația D’Fantasy, concerte cu Fanfara şi majoretele din Csorvas – Ungaria, Fanfara Garnizoanei Bistriţa, Fanfara Baptistă ”Armonia Forte Fortissimo” Bistrița.

Duminică 4 octombrie, pe pietonalul Liviu Rebreanu va fi următorul program:

Ora 14.00: Muzică DJ. Animaţie – Teatrul ”Al. Misiuga”

Orele 15.00 – 17.00: Fanfara şi majoretele din Ungaria, Câmpia Turzii, Tg. Secuiesc, Fanfara Baptistă, Fanfara Garnizoanei Bistriţa, Gherla

Orele 16.30 – 17.00: Concurs – Ştafeta butoaielor

Orele 17.00 – 18.00: Concert extraordinar susţinut de orchestra “Valahia” şi majoretele din Giurgiu

Orele 18.00 – 19.00: Seară româno-germană – Cununa de pe Someş, D’Fantasy, Balada

Orele 19.00 – 20.00: Concert Ovidiu Ţurcă Band

Orele 19.30 – 20.00: Concurs

Orele 20.00 – 22.00: Concerte Roxana Nemeş, Maxim, Ruby

Ora 20.00: Fanfara din Ungaria, CCM Band, D’Fantasy, Teatrul “Al. Misiuga”, Cununa de pe Someş, Balada (Teatrul de vară)

Ora 21.00: Concurs.

bere 1 bere 2 bere 3 bere 4

14 comentarii

  • Ai mare dreptate , dom’ primar! Va informam ca ne-am comformat si am votat cum ne-ati cerut , adica „O Romanie normala,a lucrului bine facut”!

  • Si nouă bistrițenilor ne place „lucrul bine facut” anul viitor la alegeri vă vom arăta acest „lucru”. Apropo,da „ospătarul” unde dă cep ?

  • S-a dilit batranul Cretu . Acum ca a disparut Mazare din peisaj ciuma rosie vine cu un alt circar – Ovidiu Toderas Cretu . El face bine lucrurile : casa cu lei de pe Titulescu a costat 1,1 milioane de euro dupa ce licitatia s-a inchis pe 180 .000 de euro . Cu 1,1 milioane de euro, faceam de la ZERO 10 case cu lei . Tataie , esti caraghios .

  • Sunteti in aer cu totii… dl. Primar il sustine pe domnul Iohannis inca de anul trecut, de la prima editie a Oktober Fest. Chiar nu vedeti? Germania in sus si in jos, mostenire saseasca etc… E foarte clar, e fanul nr 1 al d-lui Presedinte. E undercover in PSD, sper sa nu se supere ca il deconspir..

  • Din data de 14 sept. S-a terminat cu mitul lucrului nemtesc bine facut. Asta e. Cretu ne abureste acum cu Europa. Care Europa ??? Ca in 2 ani dispare.

  • Dom primar, di ce esti rau cu mine. Nu mi-ai dat o bere. Ii frumos?
    La tiganii din Viisoara si sucetate l-ai trimis pe Avram cu cateva butoaie de bere si mie nu miai dat nici un pahar.

  • Ăsta imediat ne cheamă la referendum pentru schimbarea denumirii orasului din „Bistrița în „Bavaria”, sau ceva… olallaiiiiihhuuu…

  • foarte inspiraţi cu manelista Anca Pârlea Bandorrromano 🙂
    o ţâgănie enjinerească bine pusă la punct. vermeşanul cu guşă-cimpoi până sub buric şi corrrrturarul flocorist semivopsit au reuşit să adune la un loc tot jegul ţăranoilor şi ţâganilor la râuri de bere şi fluvii de pişat.
    ce s-aştepţi de la un ţăran venetic din ginta vermeşană ţâgănească şi o gazetărie locală ce se caliceşte in loc să nu promoveze mahalagismele si atmosferele de birt cătunesc ale guşatului şi a celor care-l slugăresc?

  • fiindcă rromii ţâgani nu ceteşte, iată la ce-au băşit un vermeşan cu guşa-cimpoi si-un corturar flocorist:

    „Nu mă aşteptam să avem de la început un asemenea elan la sărbătoare, însă sunt convins că un astfel de obicei va ţine mult, pentru că lumea este dornică de petrecere. Poate că dacă organizam un festival de lectură, nu avea acelaşi succes…”

    ptiu, satanelor, muriţi odata !!!

    aş citi de la gazete ceva despre mici, bere si curtoşi colaci. a 10 oară pe anul ăsta…
    🙂

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS