Social

Trei mașini, implicate într-un accident pe DN 17 D între Rebrișoara și Nepos

(FOTO) Trei mașini s-au ciocnit vineri după-amiază pe DN 17 D între Rebrișoara și Nepos. Din primele informații, cauza accidentului este neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.

”O femeie de 54 de ani din Maieru, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Năsăud, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 26 de ani din Ilva Mare. De asemenea, pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers, un autoturism care circula pe aceeași direcție cu cel condus de femeie a intrat în coliziune cu acesta. Cel de-al treilea autoturism era condus de un bărbat de 29 de ani din Sângeorz-Băi. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii din Năsăud continuă cercetările”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Până s-au făcut măsurătorile, circulația s-a desfășurat alternativ pe o singură bandă.

Sursa foto: IPJ Bistrița-Năsăud

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS