Social

Accident într-o intersecție din Beclean. Doi răniți după ce un camion a lovit un microbuz

(FOTO) Traficul rutier a fost blocat vineri dimineața la Beclean, la intersecția DN 17 cu strada Ion Creangă, în urma unui accident în care au fost implicate un autocamion și un microbuz, două persoane rămânând încarcerate, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, terapia intensivă mobilă, o mașină de pompieri și o ambulanță.


”Echipajele de intervenție au găsit trei victime. Conducătorul auto al camionului era în afara mașinii, conștient, cooperant, fără leziuni vizibile. În microbuz se aflau două persoane: pasagerul din dreapta (femeie, aproximativ 18 ani) era blocat și a fost extras initial și predat echipajelor medicale, iar conducătorul auto al microbuzului încărcat cu tâmplărie PVC (barbat, aproximativ 21 ani) era încarcerat, prins între bordul mașinii și scaun. Acesta din urmă a fost extras de către echipajul de descarcerare, după ce au fost îndepărtate elementele de caroserie contorsionate, și ulterior a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD”, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Pompierii militari de la GIS Beclean au avut o nouă misiune contratimp, pentru extragerea celor două victime rămase încarcerate într-un microbuz de marfă. Veștile sunt bune, leziunile suferite nu le pun viața în pericol, deși imaginea găsită de salvatori la locul accidentului a fost una descurajatoare. Unul dintre salvatori a concluzionat: „După prima recunoaștere și după modul cum a evoluat intervenția, cred că șoferul simte că s-a născut a doua oară!”, a menționat ISU BN.

„În Beclean, un bărbat de 40 de ani din Baţa, care conducea o autobasculantă, a ieșit de pe strada Ion Creangă cu intenția de a pătrunde pe DN 17 și nu a acordat prioritate unei autoutilitare care era condusă pe directia Dej-Bistrița de un tânăr de 22 de ani, din județul Neamț. În urma accidentului șoferul autoutilitarei și o pasageră au fost răniți. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat (sub limita de contravenție) pentru cel din Bața. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Circulația pe DN 17 a fost blocată pentru aproximativ o oră, fiind deviată pe rută alternativă”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean.

Foto: Știri din Beclean, ISU, IPJ

1 comentariu

  • Prioritatea in sensuri a devenit optionala pentru multi si nu ma mai mira cand imi taie calea cate un grabit.
    Poate ca politia ar trebui sa stea mai mult prin intersectii si sa sanctioneze bizonii care nu dau prioritate, nu sa stea la panda cu radaru prin tufe pe portiuni drepte si goale dar cu limita de 50.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS