Actualitate

Trei persoane rănite în urma unui accident produs la Strâmba

Două echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă, un echipaj de descarcerare și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud au intervenit pe raza localității Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, la un accident rutier.

Trei persoane au fost implicate în evenimentul rutier.

Toate cele trei victime găsite la locul accidentului (un tânăr în vârstă de 17 ani și două femei) au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU-SMURD Bistrița.

”Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs la intersecția Drumului Comunal 6A cu Drumul Județean 172D. Un autoturism condus pe Drumul Comunal 6A de un bărbat de 77 de ani din Ilva Mică a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe Drumul Județean 172D de către o femeie de 44 de ani din Rodna. În urma impactului dintre cele două autoturisme, șoferița cât și alți doi pasageri din autoturismul condus de aceasta au fost răniți, fiind ulterior transportați la spital. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă în cazul celor doi conducători auto”, a trsnsmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Sursă: ISU BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS