Actualitate

Trotuare albe şi negre. Florin Frandeş: Oamenii nu ar pune mâna pe lopată nici să-i împuşti

Toţi locuitorii oraşului au obligaţia, în baza unei hotărâri a Consiliului Local Bistriţa, să cureţe trotuarele de la stradă de zăpadă. Foarte puţini fac acest lucru, poate şi pentru că nici cei care primesc bani special pentru această activitate - DSP şi Urbana - nu fac nimic şi, mai ales, pentru că nici pe unii, nici pe alţii, nu îi sancţionează nimeni. Iată ce spune şeful Poliţiei Locale, Florin Frandeş.

Şeful Poliţiei Locale Bistriţa, Florin Frandeş, a declarat, luni, pentru Timp Online, că toţi angajaţii instituţiei pe care o conduce au ieşit pe teren să-i notifice pe cei care nu au curăţat trotuarele de zăpadă pentru ca apoi să-i amendeze.

Florin Frandes„Pe toţi i-am scos la notificări, şi Serviciul Control, şi Serviciul de Ordine Publică. Am văzut cum arată oraşul. Ce mă deranjează pe mine este că oamenii nu şi-au curăţat nici măcar trotuarele din jurul blocurilor. Stau şi aşteaptă să vină Primăria să le cureţe. Acum îi notificăm pe cei care nu au deszăpezit şi, dacă nu se conformează, îi amendăm. Am ieşit să le spunem cu binele la agenţii economici, pe cei care au ieşiri la stradă”, a spus Florin Frandeş.

Întrebat dacă ia în calcul şi amendarea Direcţiei de Servicii Publice a Primăriei Bistriţa sau a firmei Urbana pentru felul în care au intervenit să cureţe străzile şi trotuarele, Florin Frandeş a răspuns: „DSP-ul îl amendează presa, nu noi. Urbana ştiu că are nişte spaţii în administrare. Nu pot să vă spun dacă au ieşit. Întrebaţi-l pe domnul viceprimar Avram. Oricum, eu am scos toţi oamenii pentru treaba asta. Sunt toţi la avertizări. Peste două-trei zile vă pot spune dacă am dat şi amenzi”, a declarat Frandeş.

Întrebat de ce plătesc taximetriştii o taxă anuală de 200 de lei pentru întreţinerea zonelor de staţionare în condiţiile în care nimeni nu a dat nici măcar cu lopata ca să cureţe locurile prin care oamenii urcă în maşini, Florin Frandeş a spus că ştie acest lucru.

„Ştiu. Asta este! Noi vom da amenzi dacă cei vinovaţi de situaţia aceasta nu se conformează în urma somaţiilor. Şi oamenii sunt în felul lor. Nu ar pune unul mâna pe o lopată nici să-i împuşti. Nu ar strica ca şi asociaţiile de proprietari să pună mâna pe lopată. Printre blocuri, DSP nu va intra probabil niciodată pentru că nici nu au când, nici nu au utilaje. Eu am văzut că lumea nu iese, mai văd câte un pensionar care ştie el că aşa trebuie să facă, dar, în rest, nu ies. Mai bine stau cu maşinile şi plâng lângă ele fiindcă nu mai pot ieşi din parcare”, a spus şeful Poliţiei Locale.

trotuare 2 trotuare 3 trotuare 4 trotuare 5 trotuare 6 trotuare 7 trotuare 8 trotuare 9

8 comentarii

  • Hotărârea Consiliului Local de a obliga cetatenii platitori de taxe si impozite să cureţe trotuarele de zăpadă este la limita normalitatii. Banii primariei, care provin de la contribuabili nu trebuie cheltuiti aiurea pe sindrofii de tipul: „Balul Culturii Bistritene” la restaurantul Julia. In mod normal, cetatenii platesc taxe si impozite tocmai pentru ca sa primaria sa administreze domeniul public si sa le ofere servicii publice de calitate. Trotuarele fac parte din domeniul public iar curatirea lor intra in primul rand in atributiile primariei. Evident, cetatenii pot contribui la randul lor insa nu trebuie obligati, avand posibilitati limitate de interventie. Bunaoara ce sa faca singur un cetatean cu zapada de pe trotuar, decat sa o arunce in strada, dupa principiul „doi incarca, doi descarca”.

  • Stilul in cartierul Viisoara este asa: de a lungul casei tale trotuarul o curati tu de zabada si asa sa si face, daca trebuie de 3 ori pe zi.

    Stilul nemtesc este lafel si in plus esti OBLIGAT de primarie o data pe saptamana, sambata sa maturi trotuarul in fata casei tale si in plus marginea de drum. Nu este nicidecum obligatia primariei sa faca asta. Lafel in orase cei care au magazine fac curat in fata si din interes propriu. Cine intre intruun magazin unde in fata sint gramezi de praf si chestii aruncate pe jos?

    Stilul de a astepta totul sa fie facut de alti sau mai ales de statul mie sa pare o ramasita de comunism.

  • Voi ne ati facut asa, ma politicienilor!!! Suntem dupa chipul si asemanarea voastra. Sunteti nesimtiti ,suntem nesimtiti; sunteti lenesi ,suntem lenesi; sunteti hoti,am fi hoti dar nu avem de unde fura ,ca ati furat tot si noua nu ne ati lasat nimic.Schimba ti va voi si ne om schimba si noi. Bagati bine la cap.

  • Anunt de ultima ora;..Cetatenii care dau omatu de pe trotuare si din parcari ,capata ajutoare de la UE,si de la partide on kil de oloi ,on kil de orez,s-on pui.Cine nu vre si nu poate maine vine militia ; pomperii,isu,smurdu,ARAFAT,si primariu si politia comunitara si dau iei omatu. DE asta ar ci fain ca lumea sa -i astepte c-on cafei cald si cu un crampal…NO.

  • Platim impozitele (cele mai mari din Europa ),suntem patria cu cele mai nastrusnice legi ,care se modifica dupa cum ii taie capul (daca hotii stiu cum sa fure fac legi ca sa nu poata fura si altii,vorba aia” hotul de furat se teme”),s-a inventat plata parcarii dar nu s-au facut locuri de joaca pentru copii „blochistilor „(las” ca merge si-asa ,s-or juca si s-or feri printre masini ce daca sunt in pericol !!!?)dam si zapada ,desi altii incaseaza milioane de euro pentru Treaba asata,suntem tara cu cele mai mari amenzi ce mai urmeaza………….ah stiuuuu ,politica pumnului in gura……LUMEA SE GUVERNEAZA prin FRICA.

    • DE ce sa mai mai votez politicieni ,care protejeaza doar sponsorii si nepotismul?o sa votez doar INDEPENDENTI.Referitor la ” amenzi, pumn in gura, hotia si legislatia”le-am simtit din plin intre anii 1990-2002…..Din 1990-1993 ne-au dat putina libertate dupa care ne-au subjugat cu legi care ne-au prins in capcana si ne-au facut prizonieri in propria firma,nici macar de concediu nu ne puteam bucura iar traiul era ca vai de el………Legile sunt pentru noi ,ei sunt cei care promoveaza evaziunea..Sa relaxeze si taxele la angajator si veti vedea angajati din prima zi d munca …….

  • Altu’…De unde-i tot scoateti, doamna ?
    Si frandes vorbeste de munca si lopata cand, daca-l privesti cu atentie, te prinzi ca transpira doar daca-si leaga sireturile de la pantofi.
    Da’ incepeti, bre, sa ne-mpuscati poate dam ascultare cretinismelor voastre. Ninge toata noaptea, plec pe jos la serviciu privat – nu balareala cum sta el in poza – vin pe jos acasa seara frant, platesc impozite cat mi se cere fara restante si magarii de la Pirmarie iti cer sa dai zapada i n locul lor. ( n-am masina la scara si nici nu risti sa astepti autobuzele impotmolite in sosea )
    Poate intr-o zi, dasteptul de frandes, ne cere sa inlocuim becurile arse de pe stalpii de iluminat, zapada de pe terenurile de joaca. Sa ducem gunoiul din cosurile stradale sau cine stie ce mai viseaza si asta in timpul serviciului.
    Toate curvele de pe centura nu-si platesc amenzile da; frandes nu le pune la munca in folosul comunitatii. Poate fetele platesc in natura, cine stie ?
    Toti bisnitarii descrisi intr-un articol recent belesc mangalul si frandes se face ca ploua.
    Ai sange in instalatie sa te iei de ei ?
    Da’ te agati de oamenii cu bun simt.
    Da’ urla ca smintitul ca nu fac locatarii.
    Eu nu stau la casa mare ca si el, abia ma misc prin locuinta – unde Dumnezeu sa pun si lopata de zapada ?
    Acum la el e de inteles: masina de serviciu, zapada din curte si-o da afara cu doi politisti locali, deci freaka da’ disk.
    Da’ toti ciorromii angajati de avram si altii ca el ce pazesc ?
    frandes, nu mai bine bagai un rahat in gura decat sa dai declaratii ?
    Nu, domnule, cert e ca politistii astia locali si toti cei care-i tin in brate au mintea nu hodignita ci rau alterata…
    Hai sictir !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS