Actualitate

Tură de august prin Schieferberg, locul din care se vede cel mai frumos oraşul Bistriţa (FOTO)

Pădurea Codrişor sau Schieferberg este locul din care aveţi una dintre cele mai frumoase panorame asupra oraşului Bistriţa. Câteva fotografii făcute de Albert Gavrilă, care a urcat din str. Ion Vidu și a coborât pe la „Vama Veche”, puțin mai sus de ștrand, demonstrează cu prisosinţă acest lucru.

Încă de la intrare, veţi găsi un panou amplasat de Clubul Lions din care puteţi afla ce fel de păsări şi animale veţi întâlni în pădure. Vulpi, sticleţi, mierle, cinteze, veveriţe, iepuri, arici, mistreţi sau căprioare ar putea oricând să vă apară în cale. De pe panou veţi afla şi câteva curiozităţi despre ele.

Urcând prin pădure, veţi ajunge într-o zonă din care se vede o panoramă a oraşului.

Puteţi gusta din fructele pe care le întâlniţi în cale, iar la întoarcere veţi avea parte şi de o privelişte frumoasă asupra râului Bistriţa.

În 17 septembrie 2015, Consiliul Local Bistrița a aprobat proiectul privind amenajarea Pădurii Codrișor ca zonă de agrement inițiat de Asociația Bistrița Civică, însă cu amendamentul că se va realiza mai întâi un studiu geotehnic pe o suprafață totală de 50,66 ha, nu pe 37,4 ha cât era suprafața cuprinsă în proiectul inițiatorului.

Primarul Ovidiu Crețu a spus atunci că s-au identificat anumite zone care pot fi amenajate în Pădurea-parc Codrișor și că va cere prin studiul geotehnic să primească soluții la anumite aspecte.

”În Pădurea Codrișor sunt trei poienițe în care se pot realiza construcții fără a defrișa. Am structurat niște posibile trasee, am cerut ca în studiul geotehnic să ne dea soluții din punctul de vedere al stabilității dealului pentru varianta de amenajare în zona celor trei poienițe. Sigur, am cerut să se extindă studiul și pe celelalte suprafețe, bineînțeles fără foraje din zece în zece metri, doar unde intenționăm să amenajăm ceva”, a spus Ovidiu Creţu. Deocamdată însă, nu s-a făcut nimic.

2 comentarii

  • Foarte frumoasa zona, am fost in urma cu 30 ani… Cred ca merita adusa la viata prin amenajarea macar a unor poteci de treking. Sa nu faca ca la Sovata unde au taiat mii de copaci ca sa faca scari din busteni. Scarile de la Sovata (trepte) care sunt usor impracticabile si , peste cativa ani cand putrezesc, chiar cu risc de impiedicare si cadere.

  • Noroc cu cei de la Bistrita Civica care au salvat padurea CORISOR de asa zisa centura neocolitoare , ca astazi ati fi vazut curve pe viaducte si multe peturi si prezervative tipate de prin tiruri. Asa-i ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS