Politică

”Ei nu sunt în stare să dea un corn și o lingură de iaurt, darămite o masă caldă”

”Remarc cu tristețe că Programul Cornul și laptele încă nu se derulează în județul Bistrița-Năsăud. Din cauza acestui fapt, un număr important, mii de copii proveniți din familii sărace, care au într-adevăr nevoie de produse alimentare garantate prin lege, sunt văduviți de efectul legii. Am vorbit cu președinți și responsabili din Consiliile Județene ale județelor vecine și nu numai. Peste tot programul funcționează. Este adevărat că licitațiile au fost demarate în lunile martie și aprilie a anului trecut. Îl întreb pe domnul președinte Radu Moldovan, care spune că e socialist și îi reprezintă pe cei săraci, când a demarat procedurile pentru atribuirea acestui serviciu de furnizare în Programul cornul și laptele”, a declarat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a adăugat: ”Când a venit la Bistrița, ministrul Educației Liviu Pop ne vindea gogoși privind asigurarea unei mese calde pentru copii zilnic. Păi ăștia de la PSD nu sunt în stare să dea un corn și o lingură de iaurt, darămite o masă caldă”.

”Legislația privind asigurarea acestui drept al copiilor trebuie modificată de urgență, pe două componente: accesul la licitație doar al producătorilor locali pentru a garanta un pachet de produse proaspete și de calitate, mă refer la producătorii din județul în care se organizează licitația și din județele limitrofe, iar în cazul contestării licitației societatea declarată câștigătoare să furnizeze produse independent de litigiul dintre participanții la licitație. Un drept legal al copiilor nu poate fi suspendat de un litigiu, într-o țară normală. Cine oprește pe cine?”, a mai comentat Ioan Turc.

Aici declarațiile lui Liviu Pop.

2 comentarii

  • în sfârsit o chestie inteligenta spusa de catre un politician din opozitie.
    nu este normal ca un copil sarac sa rabde de foame din cauza intereselor meschine ale unor imbecili (a caror singura calificare pe piata muncii este cea de politician) care au facut niste legi idioate.
    PS: mergeam ieri cu masina si am vazut într-o localitate un copil amarât, îmbracat ca vai de el, care statea pe marginea drumului în fata unei case si se uita prin geamul acesteia la un televizor la desene animate.
    mi s-a parut o chestie atât de trista, parca revedeam imagini din filmul ala „Slumdog millionaire” varianta româneasca.
    daca de noi ne-am batut joc si ne-am nenorocit prezentul – votând niste cretini, macar de copiii aia amarâti sa ne pese….

  • Cei care se fac vinovati sa dea urgent despagubiri copiilor care au fost nedreptatiti.Sa le plateasca in.bani cornul si laptele pe care nu l-au primit,incepand cu Radu Moldovan,administratorul sef.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS