Actualitate

Turc: PSD încearcă să vândă gogoși sleite bistrițenilor arătându-le foarte multe desene

Liderul liberalilor din județ, Ioan Turc, a făcut un pomelnic al lucrurilor pe care le consideră eșecuri din guvernarea locală și județeană a PSD, atrăgând atenția că ”această bătaie de joc s-ar putea să aibă consecințe”.

”I-am văzut recent, la spartul târgului, în zona Cocoș pe Radu Moldovan, Daniel Suciu, Ovidiu Crețu și pe vicele Niculae încercând să vândă niște gogoși sleite bistrițenilor. Aceleași gogoși pe care, din nefericire, au mai reușit să le vândă și în 2008, și în 2012, și în 2016. În 2008, PSD ne-a spus că vom avea în Cocoș o mega zonă de agrement. În 2012, ne-au arătat și niște desene, în 2016 ne-au arătat și mai multe desene, iar de câteva zile ne-au arătat foarte multe desene. Din cotarca de gogoși pe care PSD ni le-a vândut, una am primit-o: ne costă 10 milioane de euro și se numește pârtie de schi. Cred că e nevoie de enorm de mult tupeu ca după 12 ani la guvernarea Bistriței, după 7 ani la conducerea Consiliului Județean și la guvernarea țării, după ce propriul guvern – al PSD – a fost demis prin moțiune de cenzură, să vii și să semnezi contracte pentru investiții în zona Cocoș pe care le-ai promis acum 12 ani”, a spus Ioan Turc.


Președintele PNL Bistrița-Năsăud li s-a adresat apoi direct social-democraților: ”Le spun celor de la PSD: am văzut cum ați tocat 10 milioane de euro pentru pârtia de schi, un milion de euro pentru ștrandul municipal. Am întrebat, în repetate rânduri, unde e milionul de la ștrandul municipal și nu am primit niciun răspuns. De ce credeți că nu l-am primit, pentru că lucrurile sunt în regulă acolo? Puteau să vină și să pună pe masă devizul. După ce au băgat un milion în ștradul municipal, l-au deschis după ce trece vara când în apă poți pune berea la rece. Vezi tu, Doamne, după investiții inclusiv în sistemul de încălzire al apei. Ne povestesc că, cu mai multe milioane, o să facă nu știu ce bazine de înot. Am văzut ce au făcut cu o grămadă de bani la Piața Decebal, bani aruncați mai degrabă pe lucrări imaginare și fără niciun fel de utilitate socială. Am văzut cum își bat joc de banii bistrițenilor pe asfaltări de mântuială sau pe asfaltări care nu erau necesare, mă refer la Republicii, Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu și mai multe. Investiții în zona Cocoș se vor face. Am vorbit și eu, și noi, despre extinderea orașului în zona Cocoș, dar nu are PSD nimic de-a face cu investițiile din zona Cocoș, după cum nu a avut de-a face nici până acum. În afară de tunurile pe care le-au dat cei din PSD: pârtie, ștrand, piață, lucrări de mântuială, nu s-a întâmplat nimic”.

Ioan Turc a mai adăugat: ”L-am auzit pe Radu Moldovan îndemnându-și subordonanții din Consiliul Local să ia repede un credit ca să mai muruiască niște străzi pe repede înainte. Eu înțeleg că disperarea lui Radu Moldovan și a companiei este foarte mare, dar ea nu justifică bătaia de joc pe care o administrează PSD bistrițenilor de 12 ani. În condițiile în care Bistrița arată ca Pădurea spânzuraților, adică e plină de cabluri peste tot, în condițiile în care rețeaua de apă fie nu există, fie este uzată, a asfalta străzi doar pentru câteva voturi – în speranța că îi păcălești pe câțiva oameni care nu înțeleg de fapt care e realitatea – este o bătaie de joc inacceptabilă. În orașele conduse de oameni gospodari, cum e Brașovul, nu mai există niciun fir, totul e îngropat. Și la Bistrița trebuie să se întâmple același lucru: cablurile de curent, de telefonie, de internet trebuie îngropate, trebuie schimbată conductăraia împreună cu furnizorii de utilități. Abia pe urmă trebuie asfaltate străzile și reabilitate trotuarele. Le spun celor de la PSD și lui Radu Moldovan: oamenii vă cunosc, știu ce ați făcut, nu mai încercați să-i păcăliți prin artificii de speță joasă! Să nu cumva să veniți cu bani de acasă pentru că această bătaie de joc s-ar putea să aibă consecințe: ei toacă milioane pe străzi și, după câteva zile, acele străzi sunt sparte ca să se intervină la rețeaua de apă și canalizare!”.

În final, liderul PNL Bistrița-Năsăud a adăugat: ”Îi mai spun lui Radu Moldovan pentru că văd că tot dă sfaturi: județul Bistrița-Năsăud are cele mai mici câștiguri nete lunare din țară. În anul 2018, Bistrița-Năsăud se afla pe ultimul loc în România la acest indicator care arată calitatea vieții. Când Radu Moldovan a preluat conducerea județului, în 2012, Bistrița-Năsăud nu era printre ultimele județe din țară la acest indicator. Apoi a început o bătaie la baionetă cu Teleorman pentru ultimul loc și, în final, am înfrânt. Suntem chiar pe ultimul loc. Asta ține loc de concluzie”.

Despre investițiile din Wonderland a vorbit și prim-vicepreședintele Stelian Dolha: ”Îi văd pe tovarășii de la PSD care se laudă cu niște investiții care nu au finanțare. I-am văzut pe Radu Moldovan, pe Ovidiu Crețu și pe ditamai fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, că vorbeau despre sala polivalentă din Wonderland. Să fie clar: nu are niciun ban în cont. Cu alte cuvinte nu au cu ce să o facă. Modelul acesta e pantentat de Liviu Dragnea. În campania de la europarlamentare, Liviu Dragnea a venit și a săpat o groapă și a zis că pe aici va trece autostrada. După câteva zile, a relocat toate utilajele. Modelul acesta e și la Bistrița. Cu alte cuvinte, facem planșe, desene, dar bani nu sunt. PNDL? Păi de unde? Că acolo nu ați fost în stare să încheiați exercițiul pe acest an, ce să mai vorbim de exercițiul financiar pe anul viitor. Nu mai sunt bani, știm foarte bine. Voi o să dați vreodată socoteală poporului român că ați lăsat visieria asta goală?”.

Stelian Dolha a vorbit și despre reabilitarea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” tot cu bani prin PNDL. ”După două mandate de PSD la guvernare, națională și județeană, nu au fost în stare să atragă niciun ban că au dat vina pe funcționarii incompetenți și așa mai departe, pe ghidul solicitantului care era, dintr-o dată, foarte complicat și greoi. E ca și cum ai zice că noi vrem să ne facem casă, dar nu avem bani. Își face vecinul între timp și o să facă pentru noi. Nu! O să facă pentru el”.

5 comentarii

  • PNL (PD-L ) nu a făcut nimic in județul nostru când au fost la guvernare
    Apoi, au fost in USL alături de PSD si asa au ajuns sa fie votați si ei pe niște liste.
    Acuma vin cu tupeu si aruncă informații false si acuze față de niște oameni care au schimbat județul nostru in bine.
    Ar trebui sa vă ascundeți sa nu vă vadă nimeni
    Iar Turc in mod special pt ca el este un bugetar care a luat salariul de la PSD si a făcut conferințe de presă in timpul programului!

    • Deșteptilor, mai intai, salariul de bugetar il plateste statul, nu PSD, care e o himera, azi e, maine nu.. Apoi, pentru cel care vrea dovezi, tocmai le-ai avut, sub Radu Moldovan am ajuns judetul cu cele mai mici salarii din tara, de rasul curcilor, al vasluienilor si teleormanenilor. Astea sunt politicianisme, sa fim coada, cei mai prost platiti din tara.

    • Măi Papițoilor! Nu va vedeti? Nu va bagă nimeni in seama. Numai bla, bla….
      Cine mai are incredere in voi?
      Ce-ai facut domnule Turc cand ai fost viceprimar? Iti spun eu. NIMIC. In afara de a fi un bugetar de lux numit politic ce ai facut in viata asta ca ai 50 de ani? Spune-ne, te rugam, ca vrem sa stim si noi.
      Domnule Stelian Dolha, ce ati facut inainte de a fi politruc? Am auzit ca aveati o masina de facut pufuleti. E adevarat? Ca macar ati facut ceva ….. nu ca si liberalul bugetar- Ioan Turc, maestrul bla-bla.

  • Prin incăpătânare omul inteligent nu devine mai inteligent decât este, dar prostul devine cu sigurantă mai prost.
    (Lucian Blaga)
    De aproape 12 ani administratia locală a Bistritei nu are o viziune clară cu privire la dezvoltarea armonoiasă a orasului.
    Primarul Cretu cu idei fixe si păguboase s-a cramponat să facă pârtia de ski „Cocos” la cea mai joasă altitudine din tară, cu 7 milioane de euro, bani din imprumuturi bancare si care a functionat iarna trecută aproximativ 2 săptămâni, din cauza conditiilor nefavorabile de producere a zăpezii artificiale. Ca si cum asta n-ar fi de ajuns, acelasi Cretu s-a incăpătânat să mai facă pe dealul Cocos si un parc de aventură care anul acesta s-a deschis în 29 iunie, insă după mai putin de o lună programul de functionare a fost redus la 3 zile pe săptămână din cauza lipsei de clienti.
    Pe de altă parte, viceprimarul Cristian Niculae, alias Wannabe s-a molipsit de la Cretu, si vrea să mute stadionului municipal din Bistrita in Unirea. Motivul halucinant invocat de viceprimar este acela de extindere a Parcului Municipal in locul stadionului “Jean Pădureanu”. Viceprimarul face pe prostul uitând că există un proiect de amenajare a Padurii Codrisor ca zona de agrement extinsa a parcului. Prin urmare, nu-i nevoie sa darame stadionul ca sa mareasca parcul. Este necesar doar sa se respecte hotararea de Consiliul Local adoptata in 2015 pe baza a peste 4000 de semnaturi adunate la initiativa Asociatiei Bistrita Civica (ABC) ,privind amenajarea Padurii Codrisor ca padure-parc. De asemenea si problema insuficientei locurilor de parcare in zona stadionului din parcul Municipal este una falsa, deoarece spectatorii ajung aici foarte usor pe jos. Chiar si marirea numarului de locuri de parcare este posibila prin trecerea circulatiei auto si pe malul stang al raului Bistrita, prin amenajarea si asfaltarea strazii Codrisor cel putin pe portiunea dintre Podul Budacului si spatele stadionului . Pentru asta ar fi necesara construirea unui pod peste raul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care sa fie racordata strada si Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de Piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apa existente in trecut in zona respectiva. Odata cu amenajarea strazii Codrisor s-ar putea obtine si un numar mare de locuri de parcare la poalele padurii. De aceea, mai important decat mutarea stadionului, edilii s-ar ocupa ca Bistrita sa aiba din nou o echipa de fotbal performanta. Prin urmare, stadionul trebuie sa ramana pe locul lui pentru si a fi usor accesibil publicului spectator. In toate marile orase, stadionul se afla in apropiere de zona centrala , astfel incat oamenii sa se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. De aceea, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Ion Oblemenco din Craiova, au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane. Chiar si celebrul San Siro, stadion construit în 1926, a carui denumire oficiala este Stadio Giuseppe Meazza, pe care joacă rivalele Inter Milano și AC Milan ar putea fi demolat, conform DigiSport. Autoritățile din Milano și-ar dori, însă, restaurarea stadionului San Siro. Rămâne, așadar, ca cele două cluburi să demonstreze că această investiție masivă este benefică.
    Apoi, nici Radu Moldovan nu s-a lăsat mai prejos si a pus si el botu la ineptiile lui Cretu, si vrea sa facă o sală polivalentă la baza dealului Cocos.
    De ce să faci o Sala Polivalenta de 2600 de locuri tot la dracu-n praznic, pe pasunea din Unirea in loc să o faci in oras, unde spectatorii pot ajunge mai usor chiar pe jos. O asemenea sală cu o capacitate generoasă, este mai potrivită in oras, ea fiind destinata pentru a găzdui cele mai variate evenimente, de la competitii sportive până la evenimente culturale, corporatiste, conferințe sau concerte. Spre exemplu, un potrivit pentru Sala Polivalentă ar putea fi langă Jandarmerie, pe locul fostului Proditerm, unde primăria dispune de 3 hectare de teren, dezvoltand astfel un punct de atractie intr-o zonă destul de centrala a orasului. Asta nu inseamnă să nu se amenajeze un complex sportiv si in Unirea care ar trebui sa includă doar terenuri si dotări pentru practicarea sportului si să fie conceput după modelul Parcului sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj.
    Iată cum definea marele profesor si medic Iuliu Hațieganu, rolul unui complex sportiv: “Parcul sportiv nu servește spectacolismului ci este școala adevăratei educatii fizice. Nu este un stadion unde 22 fac sport și 22000 privesc, ci vrea să inverseze aceste cifre, ca 22000 să facă exercitii și 22 să privească”.

  • Dar primarul vostru de statiune cate desene a tot aratat pe Facebook??? Ca in realitate realizari 0!!! Ba da si-a luat teren in centrul statiunii!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui remus Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS