Actualitate

Turiştii pot petrece Paştele cu Dracula, la Metropolis, Colibiţa sau în vile şi cabane de vânătoare

În judeţul nostru, turiştii îşi pot petrece sărbătorile pascale la Hotel Metropolis din Bistriţa, Castelul Dracula din Pasul Tihuţa, dar şi în unităţi de cazare din zona de agrement Colibiţa sau din Munţii Rodnei unde se găsesc vile de închiriat cu sau fără masa asigurată, acestea din urmă fiind cele mai căutate de grupuri.

La Hotel Metropolis din Bistriţa, în perioada 18-22 aprilie, două nopţi de cazare, mic dejun regal în cameră, pască şi ouă roşii în cameră, prânz tradiţional românesc, plus acces gratuit la Centrul Spa costă 380 de lei/persoană. Supliment single: 100 lei/noapte. Supliment apartament: 180 lei/noapte.

La Castelul Dracula din Pasul Tihuţa, turiştii îşi pot petrece Paştele în sejururi de trei zile şi două nopţi la preţul de 85 de euro pachetul sau de patru zile şi trei nopţi la preţul de 115 euro pachetul. Oferta include cazarea şi masa la care se adaugă cina de bun venit, cina din Sâmbăta Mare, dejul festiv în Duminica Paştelui şi cina festivă din aceeaşi zi. Turiştii pot asista la slujba de Înviere la Mănăstirea Piatra Fântânele, aflată în vecinătatea hotelului.

La Hotelul Coroana de Aur, oferta specială de Paşte este: 350 lei/persoană cazare cu demipensiune (19-21 aprilie), 500 de lei /persoană cazare cu demipensiune (18-21 aprilie).

La un hotel de patru stele de pe malul lacului de acumulare de la Colibiţa, pachetul de trei nopţi de cazare cu masă costă 800 de lei de persoană. Potrivit proprietarilor, pentru aceşti bani, se oferă trei nopţi de cazare în cameră dublă sau apartament, toate mesele, masă specială în noaptea de Înviere cu ouă roşii, drob de miel, miel la proţap, ţuică fiartă şi masa specială în ziua de Paşte. De asemenea, oaspeţii hotelului vor putea participa la un concurs de vopsit ouă roşii, vor asista la foc de tabără pe lac, vor avea parte de un spectacol folloric şi, dacă vor dori, li se va asigura accesul la slujba de înviere la Mănăstirea Piatra Fântânele. La dispoziţia lor vor fi toate facilităţile complexului, respectiv baza nautică, terenurile de sport, centrul SPA.

O pensiune din Munţii Rodnei poate fi închiriată integral de grupuri de până la 15 persoane. Pentru patru zile în regim de pensiune completă – cu doi litri de ţuică din partea casei – preţul de închiriere este de 5760 lei, echivalentul a 128 de lei/noapte de persoană. Cei care doresc doar cazare şi masa de Paşte pot închiria pensiunea la 78 de lei/persoană/noapte.

O cabană din zona de agrement Colibiţa, situată la întâlnirea Munţilor Bârgăului cu cei ai Călimanilor se poate închiria tot de grupuri de până la 14 persoane la preţul de 1500 de lei. Turiştii nu au inclusă în ofertă servirea mesei aşa încât trebuie să şi-o pregătească singuri. O pensiune din Pasul Tihuţa cu sală de mese, opt camere cu baie proprie, bucătărie şi toate utilităţile poate fi închiriată pentru trei nopţi la preţul de 1200 de euro.  Cele mai ieftine sunt cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice Bistriţa. Acestea pot fi închiriate cu preţuri de până la 45 lei/noapte/ persoană.

1 comentariu

  • … sau, după caz, Paştile îs bine de petrecut pe la biserici şi mănăstiri. Pentru destrăbălare vine 1mai muncitoresc, iar în mărinimia lui Pontalău ne-o cadorisit cu o zi în plus de megadistracţie pe burta goală.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS