Actualitate

Turtițele colorate, tradiție dusă mai departe de o femeie din Coșbuc

Electrica

Un obicei vechi de pe Valea Someșului Mare este ca, în ziua de Paște, copiii care merg dimineața pe la casele oamenilor ”în pcez” să le dea vestea Învierii Domnului să primească, pe lângă ouă roșii, și turtițe colorate în roșu și galben.

Mirela Iacob din comuna Coșbuc face turtițe încă de acum 8 ani: ”Am avut un magazin în centrul Coșbucului după care l-am închis. La început, am făcut turtițe doar pentru magazinul meu, pe urmă am decis să mă extind. Mi-a fost foarte greu la început pentru că nu am știut rețeta. Am reușit să găsesc o rețetă de la o bătrânică din Năsăud care le făcea pe vremuri, dar nu era ce trebuia. Am încercat ani la rândul până am găsit rețeta care este cea mai bună. Lucrez cu lapte, ouă, zahăr luate de la oameni, ca rețeta să fie cât mai bio. Am cumpărat și anul acesta lapte de la noi din sat, ouă de casă, ca să putem realiza ceva bun”.

La turtițe lucrează două femei care fac totul manual. ”Încercăm să păstrăm rețeta exact cum era înainte. Eu m-am născut în Năsăud, iar părinții mei mă trimiteau în fiecare joi la familia Bodea să cumpăr turtițe. Ei au fost cei mai renumiți acum vreo 50 și ceva de ani. Pentru mine au fost ceva deosebit turtițele de Paști. Eu zic că le fac și eu asemănătoare cu ale lor. Mi se cumpără foarte bine. Am făcut anul acesta și pâinea în formă de miel. Am căutat și pentru asta rețeta potrivită. E multă migală, lucru mult, dar am reușit până la urmă”, ne-a spus Mirela Iacob.

O pungă cu 40 de turtițe roșii și galbene costă 25 de lei, iar o pâine în formă de miel – 40 de lei.

Mirela Iacob a venit cu turtițe la Muzeul Grăniceresc Năsăud, unde, la inițiativa Clubului Femeilor Solidare are loc Târgul de Paște. Acesta a început miercuri, dar ține și astăzi.

”Mă bucur că am reușit să adun în jurul meu oameni care își doresc să ducă mai departe tradițiile, inclusiv pe aceasta, a turtițelor, una veche de sute de ani. Pe vremuri, copiii își puneau la gât, în ziua de Paște, un șirag de turtițe, o bucurie pentru ei, care duceau lipsă de multe”, ne-a spus Ionela Dragu, inițiatoarea Târgului de Paște în Țara Năsăudului.

Ce simbolizează turtițele colorate:
🕊️ 1. Bucuria Învierii:

Culorile vii ale turtițelor – roșu, galben– reflectă renașterea naturii și bucuria adusă de Învierea Domnului. Ele transmit un mesaj de viață, lumină și speranță.

🧺 2. Belșugul și binecuvântarea

Turtițele colorate sunt oferite ca semn al belșugului și al binecuvântării. În multe gospodării, ele sunt pregătite cu grijă și oferite ca dar – un gest de deschidere, de generozitate și de împărtășire a bunătății.

👶 3. Nevinovăția copilăriei

Sunt oferite în special copiilor, care simbolizează puritatea, speranța și continuitatea. A dărui unui copil o turtiță frumos colorată este o formă de a transmite mai departe valorile și tradițiile satului.

🕯️ 4. Comemorarea celor adormiți

Pe Valea Someșului Mare, există obiceiul de a duce turtițe colorate și la cimitir, împărțite de Paște peste morminte. Astfel, ele devin pomană simbolică, un pod între lumea celor vii și a celor plecați.

🎨 5. Tradiție și identitate culturală

Turtițele colorate sunt un simbol al identității locale. Modelele și culorile folosite sunt inspirate de portul popular și motivele tradiționale, reflectând dragostea pentru frumos și rădăcinile adânci în cultura românească.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.