Actualitate

Turul orașului pe bicicletă. Cine a pedalat în fruntea plutonului (FOTO)

Peste 100 de bicicliști au luat startul în Turul orașului organizat de municipalitate de Ziua europeană fără autoturism.

Purtând tricouri inscripționate cu mesajul ”Eu aleg bicicleta”, ei au parcurs traseul Primărie – str. Gheorghe Şincai – b-dul Independenţei – întoarcere sens giratoriu Kaufland – b-dul Independenţei (aleea de biciclete) – str. Alexandru Odobescu – str. Parcului – str. Vasile Conta – str. C.R. Vivu – str. Bistricioarei – Piaţa Petru Rareş – str. Dornei – Piaţa Centrală – Primărie.

În fruntea plutonului au pornit primarul Ovidiu Crețu, viceprimarii George Avram și Kiss Laszlo, subprefectul Ovidiu Frenț și șeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului BN, Sever Roman.

”A fost frumos, cred că ar trebui organizate mai des astfel de acțiuni pentru a atrage atenția că există și bicicliști în trafic. Mie îmi place cu bicicleta, mi-a plăcut întotdeauna. Am avut bicicletă, mi s-a furat, dar atunci când îmi trebuie găsesc”, a spus viceprimarul George Avram.

”Ca și practicant, turul orașului pe bicicletă se face în zece minute. Dar nu în condiții de totală siguranță. Din păcate, marea problemă este că nu am reușit încă să rezolvăm problema pistelor pentru biciclete și nu suntem în siguranță ca și bicicliști. Soluția ar fi să mai renunțăm la mașini, să acceptăm ideea că mobilitatea nu e doar cu mașina. Bistrița e un oraș relativ mic, care poate fi foarte ușor străbătut cu bicicleta, mai ales în zilele cu vreme bună. Avem un proiect cu privire la amenajarea pistelor de biciclete, momentan suntem la faza de studiu de fezabilitate. Acesta trebuie corelat cu studiul de mobilitate, pentru că fără un trafic bine reglementat nu vom reuși să implementăm proiectul pistelor de biciclete. Șoferii sunt indisciplinați, nu înțeleg, e lupta aceasta tipic românească pe care o vedem zi de zi pe străzi. Dacă lucrurile merg în direcția în care trebuie, în câțiva ani am putea avea piste în tot orașul”, a declarat viceprimarul Kiss Laszlo.

”Când plouă și e frig e mai comod cu mașina, dar când e vreme bună cum a fost acum e mult mai bine cu bicicleta. Eu fac acest lucru de săptămâna trecută și am constatat că ajung la fel de repede la serviciu, mult mai bine motivat și pregătit deja pentru o muncă de birou care înseamnă sedentarism. Punem peste toate acestea și faptul că nu mai scoatem bani din buzunar pentru combustibil și că nu poluăm. Mi-am propus să merg la serviciu cu bicicleta când e vreme bună. Am o bicicletă bună, există și loc pentru biciclete în fața Prefecturii așa că totul este rezolvat. Dincolo de faptul că ne-a motivat pe toți Săptămâna mobilității europene, ar trebui să ne gândim la campanii de mai lungă durată în care putem folosi bicicleta. Bistrița are doar trei axe principale de circulație cu mașina și am putea să eliminăm aceste blocaje de trafic. Ar fi foarte bine dacă s-ar mai face piste pentru biciclete”, a afirmat subprefectul Ovidiu Frenț.

”A fost o acțiune menită să atragă atenția că este mult mai bine să te deplasezi alternativ, așa cum este motto-ul de anul acesta al Săptămânii mobilității europene, ”Choose. Change. Combine”. Încurajăm modalitățile de deplasare sănătoase până la urmă. Limita maximă de zgomot admisă în zonele rezidențiale pe timpul zilei este de 50 de decibeli, iar pe timpul nopții de 40 de decibeli. În zonele industriale, este de 65 de decibeli. Evident că se vede o diferență prin eliminarea temporară a traficului rutier, zgomotul ambiental s-a redus cu cel puțin 10 decibeli. Limitele admise se depășesc în timpul zilei în intersecțiile intens circulate”, a precizat șeful APM BN, Sever Roman.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!

1 tur pe biciclete 15 2 tur pe biciclete 15 3 tur pe biciclete 15 4 tur pe biciclete 15 5 tur pe biciclete 15 6 tur pe biciclete 15 7 tur pe biciclete 15 8 tur pe biciclete 15

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS