Federația Română de Ciclism anunță ediția cu numărul 55 a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei. Competiția se va desfășura în perioada 6-11 septembrie, pe un traseu de aproximativ 850 km care pornește din Satu Mare și trece, înainte de a ajunge la București, prin Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș.
Potrivit organizatorilor, participă 24 de echipe profesioniste din țări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria, printre care 2 echipe pro-continentale: CAJA RURAL, aflată pentru prima dată în România, DROPPER DRONE HOPPER – ANDRONI GIOCATTOLI, o echipă cu istoric la cursele din România, și-au confirmat deja prezența în Turul României. În competiție sunt înscrise și echipele naționale ale României și Bulgariei, precum și toate cele trei echipe continentale din România: MENTORISE ELITE TEAM CFX, GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE și TEAM NOVÁK.
Turul României 2022: aproape 850 km, peste 130 de cicliști, 6 zile, 5 etape
Ca de fiecare dată, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa, printre altele, Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan. Turul României începe anul acesta la Satu Mare, unde are loc, înainte de start, evenimentul de prezentare a echipelor, pe data de 5 septembrie, de la ora 19:30. Competiția va debuta pe data de 6 septembrie, în Piața Libertății din Satu Mare, cu o cursă-prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape:
- Etapa 1 (7 septembrie): Satu Mare – Bistrița
- Etapa 2 (8 septembrie): Bistrița – Târgu Mureș
- Etapa 3 (9 septembrie): Târgu Mureș – Făgăraș
- Etapa 4 (10 septembrie): Cristian – Curtea de Argeș
- Etapa 5 (11 septembrie): circuit în București
”Anul acesta cred că putem spune, fără teama de a greși, că va fi cea mai mare ediție organizată vreodată. Cred că ar trebui, de fapt, să mulțumim fiecărui român, ciclist sau neciclist, care se gândește cu bucurie la caravana multicoloră care va traversa România. Dacă vă întrebați cum ne puteți susține, vă ajut eu cu răspunsul: să transmiteți puțin din energia voastră către Turul României și mai ales către sportivii români! Avem nevoie de ea: să fim o singură inimă care bate pentru ciclism”, spune Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism.
Dacă în 2021 au participat la Turul României 16 echipe, anul acesta deja și-au confirmat participarea 22 de echipe profesioniste din țări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, printre care și echipa pro-continentală CAJA RURAL, aflată pentru prima dată în România.
În competiție sunt înscrise și echipele naționale ale României și Bulgariei, precum și toate cele trei echipe continentale din România: MENTORISE ELITE TEAM CFX, GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE și TEAM NOVÁK.
Turul României 2022 va fi transmis în direct pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe pagina de Facebook Turul României. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1 și Digi Sport.
Pentru a încuraja mersul pe bicicletă, dar și ciclismul profesionist, Turul României va fi completat și anul acesta curse pentru micii amatori în orașele Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Curtea de Argeș și București. Astfel, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani vor avea ocazia să ia parte la competiții adiacente, special dedicate acestora. Potrivit organizatorilor, peste 450 de copii au participat în 2021 la competițiile dedicate organizate anul trecut în trei orașe.
Traseu complet Turul României 2022:
6 septembrie, Satu Mare
Prolog – 2.1km
Piața Libertății (Parcul Central) – Str. Decebal – Str. Micu Klein – Str. Mihai Eminescu – Str. Ion Budai Deleanu – Str. Gheorghe Șincai – Str. Aurel Popp – Str. Alexandru Ioan Cuza – Piața Libertății (Parcul Central) – Str. 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Ion Constantin Brătianu.
7 septembrie
Etapa 1 – 202 km
Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița Primărie
8 septembrie
Etapa 2 – 181 km
Bistrița – Viișoara – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Sărmașu – Șăulia – Pârâu Crucii – Sânpetru de Câmpie – Sărmașel Gara – Sărmașu – Șăulia – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș, Platou Cornești.
9 septembrie
Etapa 3 – 154 km
Târgu Mureș – Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate.
10 septembrie
Etapa 4 – 210 km
Cristian – Vulcan – Zarnesti – Poiana Marului – Sinca Noua – Sercaita – Sebes (Jud Brasov) –Recea – Dragus – Victoria – Arpasu de Sus – Cartisoara – Transfagarasan – Balea Lac -Transfagarasn – Albestii de Arges – Valea Uleiului – Curtea de Arges, Curtea Domneasca.
11 septembrie, București
Etapa 5 – 6.4 km / tura – 15 ture – 96 km
Rond Kiseleff Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff) – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei – Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff)
Despre Turul României
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.
Din 2019, competiția este organizată în parteneriat cu Auchan România. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiției, vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român).
Mai multe informații despre Turul României 2022 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro.
Vin la Bistrița să vadă pistele de biciclete gata dar pe care primarul nici până acum nu a fost în stare să le marcheze. Este mare criză de petrol, ulei și vopsea albă cu care să marcheze pistele.
Poate așa va învăța și primarul cum și pe unde se fac pistele de biciclete și nu va mai face atâtea tâmpeni.
https://timponline.ro/proiectul-de-amenajare-a-pistelor-pentru-ciclisti-pe-drumul-cetatii-schimbat/
Se poate sa treaca si pe strada mea?
….e de pamant de 20 ani cu putina piatra pusa de cetateni din cand in cand si cand ploua!!!!
Credeti ca apucati sa o asfaltati pana atunci?
Poi….noooo doar nu o sa vada la televizor strada mea….asa cum a fost la facerea lunii!
PS in fata casei am 2000 mp liber, credeti ca puteti sa mi plantati si 300 butuci de vita de vie….ca tare frumos se vede la turul Frantei!!!
@ paradox, Nu se poate să fie asfaltate străzile de pământ preocuparea prioritară este distrugerea circulației din centru și construirea acolo de piste de 60cm pentru pigmei :o)).
https://timponline.ro/vor-fi-amenajate-piste-pentru-ciclisti-si-in-centrul-istoric-alte-lucrari-prevazute-in-coridorul-verde/
Sper să nu că la Turul României să nu fie făcute filmări din elicopter că atunci ne vom face din nou de cacao deoarece se vor vedea cele peste 100 de străzi fără asfalt !
Nici pomeneală filmări din elicopter poate cu o dronă dar și aceea mai mică nu cumva să bată larg să intre în cadru prostia de Linie Verde.
Sper să fie ceva frumos.
Pe unde vor putea ajunge cicliști la primărie dacă străzile sunt sparte pentru bazaconia de Linie Verde ?!!!!!!!!!
Nu este nicio problemă în Bistrița vor fi două etape de pavate mai ceva ca în Paris-Roubaix, vor venj pe Titulescu cea mai deprimantă stradă din Bistrița și printre crâșmele de pe nașpalitatea de stradăLiviu Rebreanu. Dacă startul pe pavate va fi cum va fi însă sprintul de final pe pavate de la primărie va fi horror.
https://www.youtube.com/watch?v=EP-D0l6LUMY
Pentru a evita străzile sparte și pavatele imposibile bicicliștii pot să vină de la Blăjeni pe străzile Drumul Cetății, Subcetate, Slavici și pe Dornei asta cu condiția ca strada Dornei să scape de masacru ce se face pe „Linia Verde „. Plecarea spre Viișoara va fi însă foarte dificilă.
Turul României va urca cu telescaunul până pe Cocoșu de unde vor coborâ pe traseul de monting bike asta dacă nu se va rupe din nou dealul.
Nu este loc pentru un finiș ca lumea lângă primărie.
https://timponline.ro/alege-mascota-clubului-gloria-2018-acvila-lupul-sau-scutierul/
Va fi distractiv de văzut.
Poate că ar fi frumos ca Turul Românie să facă un Tur al Orașului prin toate Cartierele pentru a putea fi admirat de cât mai mulți Bistrițeni poate așa va fi o sămânță de dezvoltare a utilizări biciclete de către locuitori orașului. Asta ținând cont că în Centru Vechi locuiesc un număr foarte mic de Bistrițeni și aceștia destul de în vârstă pentru a mai folosi bicicleta.