Actualitate

Proiectul de amenajare a pistelor pentru cicliști pe Drumul Cetății, schimbat

Proiectul de amenajare a pistelor pentru cicliști este modificat în această perioadă pe Drumul Cetății, tronsonul între restaurantul Flamingo și sensul giratoriu de la Dedeman, au spus reprezentanții firmei CML.RO, care a câștigat la licitație acest proiect.

”În momentul în care executăm pistele, discutăm cu un reprezent al Poliției Rutiere care ne spune cât trebuie să lșăsăm din partea carosabilă ca să nu se transforme străzile în unele cu sens unic. Fiecare stradă e luată ca un caz particular.

Pe Drumul Cetății de la Flamingo până la sensul de la Dedeman (vechea centură -n.r.) proiectul este la faza de revizuire. Pista va fi relocată. Între Flamingo și sensul giratoriu de pe Drumul Tărpiului o să fie și trotuar, și pistă pentru că ne încadrăm, însă de la sensul acela giratoriu și până la Dedeman va fi numai pistă de biciclete, nu și trotuar. Acolo nu ne mai încadrăm cu ambele. Vă reamintesc faptul că inițial, pista de biciclete pe acest tronson era prevăzută pe partea cu canalul, dar va fi executată pe cealaltă parte. Acum lucrează proiectantul. Pe Drumul Cetății 100% ne apucăm de lucru în primăvară. Anul acesta lucrăm pe Subcetate, după care ne mutăm pe Căstăilor și în zona de la sensul mare, sensul vechi, acolo o să lucrăm”, a spus Mircea Moldovan, responsabil de proiect din partea CML.RO.

Managerul companiei, Vasile Roș, a declarat pentru Timp Online că amenajarea pistelor pentru cicliști este unul dintre cele mai provocatoare proiecte pentru compania pe care o conduce.

”Este cel mai frumos proiect pentru că nu-l mai terminăm, îl tot schimbăm. Toată lumea e nemulțumită: șoferii, bicicliștii, beneficiarul, constructorul. În final, eu cred că va fi un proiect bun și oamenii se vor bucura de el. Chiar dacă se mai parchează acum pe unele piste, vor rezista. Sigur că, dacă parchează un camion cu tonaj mai mare, poate afecta, dar altfel nu sunt probleme de rezistență. Asfaltul e unul colorat și bun. De aceea s-a ales soluția cu pigment în asfalt, nu vopsit, pentru durabilitatea lui”, a spus Vasile Roș.

Obiectivele proiectului de peste 21 de milioane lei, fonduri europene, sunt:

  • Amenajarea a 26,056 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzator, pe 28 de străzi din Bistrița.
  • Instalarea a 7 stații închiriere biciclete – tip bike-sharing – dintre care 2 vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect.
  • Achiziționarea unui numar de 175 biciclete inteligente, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete față de situația prezentă, respectiv cu 25.500 de persoane în plus, în primul an după implementarea proiectului și cu 36.500 persoane, în plus, în al 5-lea an de durabilitate a proiectului.

Străzile pe care s-au amenajat sau se vor amenaja piste de biciclete în etapa I sunt 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever, Garoafei.

Pistele vor fi mai sus cu 5 cm față de suprafața carosabilului și vor fi asfaltate, nu pavate. Soluția tehnică diferă de la stradă la stradă. Cele mai multe piste vor fi cu sens unic și vor avea o lățime de 1-1,5 metri. Asfaltul are pigment roșu. Vor fi montați stâlpi de protecție în zonele aglomerate din oraș pentru a nu permite șoferilor să parcheze pe piste.

Vor fi șapte stații de închiriere a bicicletelor: zona Pădurii Schullerwald; zona Piaţa Mihai Eminescu; str. Parcului; str. Calea Moldovei – zona Han; str. Calea Moldovei – zona Piață; zona str. Cuza Vodă; b-dul Independenței – zona Big.

69 comentarii

  • Și la Unirea când terminați lucrarea începuta din luna aprilie anul acesta. E tot șantier spre satisfacția locuitorilor din zona și confortul lor personal.

  • Face ti o comparație. În oraș exista o pista de biciclete de pe vremea comuniștilor….făcută cu cap și scoala, multa scoala, prezenta fizica nu online..lata de 5 m, încât fără teama doi bicicliști încap pe ea…..pleacă de la Kauflandul de jos și se termina la sensul giratoriu Posta Veche….întreb…. de ce nu se poate reabilita….” ca și în Vest” (doar vrem o tara ca afara)…de ce nu se putea prelungi pe Sincai, Dornei?….

    • Exista dar se foloseste pe post de drum secundar. Nu o data am vazut cum masinile ce ies de la sensul vechi o iau in sus pe pista, cel putin pina in statia de autobus Sfanta Maria, acolo de obicei sunt parcate masini , dar daca nu o iau pana la Casa Bistriteana

    • Pe bulevardul Independeței care şi acesta va fi îmgustat sunt nişte castani mari frumoşi care nu trebuie tăiați.

  • Lipsă totală de respect la adresa bicicliștilor din partea unor giboni, pe pista de biciclete armată nu mai puțin de 10 mașini parcate una după alta!!!! Domnilor de la poliția locală era vorba că ridicați mașinile de pe pistele de biciclete din 15 septembrie.

    46
  • Mare provocare o fost, să ingustezi banda de circulație a mașinilor. In rest totul o fost gândit pt îmbogățirea firmelor de casă ale partidelor. Chiar nu gândește nimeni.

    2
    47
    • @ Tudor, Ai dreptate 100%, suntem departe rău de tot de Cluj şi Oradea noi am rămas la nivelul de gândire Leoni fabrică de sclavi inepți prost plătiți. Companiile serioare fug din Bistrița vezi aici Teraplast-ul care şia relocat toate activitățile la Sărățel. Numai bazaconi au între urechi cei din primărie. Pista este foarte bună şi utilă pentru cei ce vin la muncă acolo unde a fost proiectată inițial nu trebuie să fie distrus trotuarul.

      63
      41
    • Sunt şi alte priecte mult mai bănoase din care se va sifona la greu: Linia Verde etc…..

      30
  • Domnule Vasile Ros, ce colorit bun are pista?
    Veniti aici la “ginerele” dumneavoastra in zona sa constatati ca nu e diferenta intre asfalt si ea.
    La Cluj pe strazi unde au patronii Jolidon si Fortech case (averi de zeci de milioane de euro muncite de numa) se pot face piste si inteleg oamenii sa parcheze in curte. La noi are bisnitaru casa pe centura si facem pista pe trotuar.
    Eu va zic ca ajungem la proteste, va bateti joc de banii nostri efectiv

    34
  • Dar de ce trebuie sa distrugeti bunatatea de trotuar de pe centura pentru a face pista de biciclete? De ce trebuie sa renuntam la un lucru bine facut si facut de relativ putin timp pentru un lucru prost facut? Pentru asta stau marturie lucrarile la celebra pista din diferite puncte ale orasului.

    80
  • Traseul inițial al pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății pe lângă şanțul de gardă era foarte bun şi nu trebuia mutat pe partea cealaltă a străzi. Pista de lângă şanțul de gardă NU DISTRUGEA TROTUARUL şi nici NU ÎNGUSTA ŞOSEAUA.

    58
    • Nu are timp de „măruțişuri” de acestea el veghează la aplicarea legi sau ăsta era prefectul nu îmi pot da seama că automobilele tot ilegal sunt parcate şi tot nu primesc amenzi.

      43
  • Ar trebui ca cetățeni să trimită scrisori de sesizare către Comisia Europeană şi Instituțile de control pentru această schimbare mişelească a traseului pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății din Bistrița.

    48
    • Nu are niciun rost să postezi mesaje pe pagina de facebook a primarului Turc fiindcă mesajele care arată problemele oraşului sunt şterse şi acolo postează mesaje tâmpe de felicitare doar lingăi din primărie şi lingăi de partid.

      50
  • Data viitoare nu mai fiți orbi şi aveți mare grijă pe cine puneți ştapila la votare şi nu mai votați tâmpiți.

    43
  • Aşa se întâmplă peste tot acolo unde politruci se bagă peste specialişti. Sa trezit şi aici un gurist mare specialist în „nimic” să mute fără niciun motiv pista de biciclete de lângă şanțul de gardă unde nu încurca pe nimeni pe partea cealaltă a străzi şi să demoleze trotuarul.
    Oare Bistrițeni cu ceau greşit de ne-am pricopsit cu astfel de oameni.

    47
    • Lasă că vor face alți de la Consiliu Județean un teren de golf că numai ăsta nelipsea.

      11
      1
    • Avem şi meciuri de fotbal pe stadion fără spectatori şi asta nu din cauza pandemiei ci din cauza scârbei față de potlogări.

      20
    • Nu are pe nimeni Bistrița de calibru lui Ioan. Bistrițeni au băut lapte numai prelucrat de la alimentară şi nu direct de la vacă aşa că nu au suficient sânge în instalație pentru a se opune nemerniciilor făcute de administrație.

      36
    • Singurul loc unde trebuie să se construiască o pistă de biciclete în Bistrița este pe strada Drumul Cetății şi nu pe toate străzile înguste şi fără biciciclişti. Aceasta este foarte necesaă oamenilor care merg la muncă şi copiiilor ce merg la şcoală cu bicicleta. Este loc suficient pentru construirea acestei piste lângă şanțul de gardă, acolo nu îngustează şoseau şi nici nu distruge trotuarul. Este necesară prelungirea acestei piste pe străzile Calea Clujului şi Simion Mândrescu pentru a uni Bistrița cu localitățile componente Sigmir, Viişoara şi Unirea.

      56
  • Turc şi PNL-işti au promis în campania electorală că vor face nişte piste de biciclete adevărate şi nu vor face ca şi ceilalți dinaitea lor nişte dungi vopsite pe trotuar care încurcă pe toată lumea. Bou am fost eu că am pus botul la miciunile lor.

    53
  • Cei din primărie sunt nişte incompetenți neputincioşi în loc să facă nişte parcări adevărate ei taie balustratele care opresc autovehiculele să parcheze pe trotuarul de pe strada Aleea Trandafirilor. Penibili nu se gândesc nici măcar un pic că astfel blochează atât intrarea în scara blocurilor cât şi strada deoarece strada Aleia Trandafirilor este o ALEIE îngustă aşa cum îi zice şi numele şi atunci când autovehiculele vor fi parcate jumătate pe trotuar şi jumătate pe stradă vor bloca şi strada şi trotuarul.

    • Idioților din primăria Bistrița ați întrebat pe cineva care locuieşte ín blocuri de pe strada Alea Trandafirilor dacă vor să le fie desfințate balustradele care protejează trotuarul ?! Dacă desfițați aceste balustrate cei ce locuiesc în blocurile de pe bulevardul Decebal vor parca maşinile pe trotuarul nostru şi astfel vor bloca şi trotuarul şi strada. Noi plătim din ce în ce mai mult pentru parcările rezidețiale iar cei locuiesc pe bulevardul Decebal vor parca si bloca trotuarul şi strada noastră gratis. RUŞINE !!!!!!!!!!!!!!!!

  • Parcă înainte şi în campania electorală erau oameni cât de cât normali dar când ajung la ciolan parcă le ia cineva mințile.

    45
  • Sunt fonduri Europene pentru parcări în afara oraşului de tip Park and Ride care să fie făcute în afara oraşului astfel încât Tirurile să nu mai intre în oraş numai atunci când descarcă şi încarcă. Aceste parcări se pot face foarte frumos la intrare în Viişoara, Sărata, Sigmir şi Unirea. Se pot acesa aceste fonduri dar trebuie doar să vrei.

    45
    • Nepuncioşii din primărie nu sunt în stare să facă aceste parcări fiindcă sunt rămaşi încă în paradigma sofisticată a cositului.

      42
    • Cel mai bun traseu de fapt şi singurul posibil pentru noua centură a Bistriței este pe lângă localitățile Monariu-Jelna.

      50
  • Turc este biciclist doar în campania electorală se vede clar că nu umblă cu bicicleta. Pe partea unde vrea el să fie pista de biciclete sunt foarte multe intrări aceasta înseamnă că biciclişti vor avea multe denivelări de trecut iar automobilele care vor să intre la aceste intrări vor trebui să oprească în trafic pe şosea pentru a da prioritate bicicliştilor ce trec regulamentar pe banda lor.
    Pe partea cu şanțul de gardă sunt foarte puține intrări acest lucru este foarte bine şi pentru biciclişti şi pentru conducători auto.

    45
  • Nimurugilor ați zis că faceți culoar urban cu pistă de biciclete pe strada Valea Căstăilor cum vor fi interconectate aceste două piste dacă voi ați mutat ca tăntălai pista de pe strada Drumul Cetății pe partea cealaltă ?!

    42
  • Ați spus că asfaltați strada drumul Tărpiului şi faceți piste de biciclete. Cum vor fi interconectate pistele de biciclete de pe Tărpiului cu cele de pe strada Drumul Cetății dacă voi ați mutat pista pe partea cealaltă a străzi ?!

    45
  • Tăntălăilor pe strada Tărpiului vreți să faceți pistele de biciclete tot pe trotuar că acolo nici pentru un trotuar ca lumea nu este loc. Şi văd cum un biciclist coboară dealul în viteză şi se întâlneşte cu un pieton care urcă !

    41
  • La strada Vasile Goldiş când începe asfaltarea ? Trebuia să înceapă anul acesta imediat vine îngețul şi nici măcar pregătirea de şantier nu a fost făcută.

    45
  • Nici măcar nişte amărâte de semnale luminoase şi acustice la trecerea de cale ferată Slavici nu sunteți în stare să puneți .

    54
    • Când vor reuşi să pună mãcar nişte becuri pe străzile care încă nu au nici urmă de iluminat public poate atunci vor putea pune şi semnale luminoase pe Slavici.

      43
  • Politrucule ştiu că vrei să mă furi am fost furat şi de alți politruci ca tine şi înaintea ta, ai măcar bunul simţ şi nu mă minții în față, nu mă lua de prost !

    45
  • Am observat că de bocăna cu mutarea pistei de biciclete pe trotuar pe partea cealalată a străzii Drumul Cetății se râde bine de primarul Turc şi de consilierul obez şi pe TikTok şi pe WatsApp. Se râde mai bine decât de cealaltă boacănă cea cu wc-urile. Este o boacănă făcută cu artă :o)

    45
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.