Ediția cu numărul 55 a Turului României la ciclism se bucură de una dintre cele mai numeroase participări din istoria competiției – 24 de echipe profesioniste din 15 țări, și de o expunere fără precedent, evenimentul fiind transmis, pentru prima dată, în 50 de țări, prin intermediul Eurosport.
Competiția are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România.
Unde puteți urmări Turul
Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul va fi transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player.
Premii totale în valoare de peste 26.000 euro pentru cicliști
Cei peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria vor concura atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro, acordate atât celor care punctează în clasamente, cât și celor care trec primii linia de sosire. De asemenea, la finalul fiecărei etape, liderii clasamentelor vor primi tricouri distinctive pe care să le poarte în etapa următoare, după cum urmează:
- Tricoul galben – lider în clasamentul general
- Tricoul roșu – lider în clasamentul pe puncte
- Tricoul verde – lider în clasamentul cățărătorilor
- Tricoul alb – lider în clasamentul tinerilor (sub 23 de ani)
Se vor acorda și tricouri trofeu:
- Tricoul albastru – lider în clasamentul românilor (va fi purtat în competiție)
- Tricoul gri – lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).
Caravana trece prin Bistrița
Turul României ajunge la Bistrița, punct de sosire și de plecare: Etapa 1 (7 septembrie): Satu Mare – Bistrița, Etapa 2 (8 septembrie): Bistrița – Târgu Mureș.
Traseul primei etape, miercuri 7 septembrie (start ora 12.00, finiș ora 17.30): Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița (Piața Centrală/Primărie, festivitate de premiere ora 17.45).
O etapă lungă unde se poate deja contura clasamentul. Cățărări și sprinturi intermediare, posibilitate mare de a prinde și zone cu vânt lateral. Un contrast mare cu efortul din prolog, aici fiind nevoie să rămâi puternic cinci ore. O zi prea ușoară pentru un cățărător pur-sânge și prea grea pentru un sprinter autentic. Un traseu pe care și evadarea are șanse mari să ajungă la sosire, dacă e formată din oameni puternici, favoriți chiar la clasamentul general.
Traseul etapei a doua, joi 8 septembrie (start ora 12.00, finiș ora 16.30): Bistrița, Piața Centrală (start festiv ora 12.00) – Viișoara (start în etapă, ora 12.15) – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Șăulia – Miheșu de Câmpie – Sărmașu – Sărmășel Gară – Satu Nou – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș, Platou Cornești.
Sora mai mică a etapei precedente. Două cățărări și două sprinturi. Aici favorit este plutonul care poate controla destinul acestei curse și poate organiza și trenulețe pentru sprinterii plutonului.
Competiții pentru copii
Pentru a promova ciclismul în rândul comunităților locale, organizatorii propun competiții pentru copii în mai multe dintre orașele în care ajunge Turul, inclusiv Bistrița. La aceste competiții, organizate sub formă de circuit sau contratimp individual, pot participa copii cu vârste între doi și 14 ani. La Bistrița, ”Cursa copiilor” are loc miercuri 7 septembrie, în Piața Centrală, între orele 15.00 – 17.00, înainte de sosirea cicliștilor. Detalii aici:
Timp Online este partener media al Turului României.
Fain ! Baftă participaților la cursă.
https://www.youtube.com/watch?v=3vIlG-zV8ZA
Frumos 👍
Frumos. Voi fi și eu pe Strada Calea Clujului să încurajez bravi rutieri. Sper să găsrsc o estimare live când cicliști ajung pe Calea Clujului . Voi sta pe marginea șanțului de gardă că încă nu avem piste de biciclete sau trotuare.
Unde va fi finish-ul Etapei I ? Nu are cum să fie în condiți de sigurață pe str. Gheorghe Șincai ținând cont de condițile meteo și că lucrările la acea stradă sunt imposibil să se termine până pe 7 Septembrie.
Linia de sosire poate fi pe Drumul Cetății înainte de Hotelul Flamingo.
Pentru securitatea cicliștilor și spectatorilor Etapa 1 ar trebui scurtată un pic iar Finish-ul de Sosire să fie pe strada Calea Clujului lângă magazinul FilExpo.
FilExpo are o parcare imensă unde pot fi parcate toate autocarele echipelor, vehiculele din caravană, mașinile televiziunilor și spectatorilor, în plus că în fața intrări este spațiu suficient pentru a amenaja o tribună pentru spectatori si carele de televiziune.
Ar fi indicat să fie finish-ul Etapei 1 pe stada Calea Clujului că așa nu se văd la televizor pistele de biciclete începute și lăsate de izbeliște deși trebuiau deja să fie gata de pe străzile Libertății și Independenței. Nu din motiv că ne facem din nou de cacao fiindcă oricum administratori orașului au obrazul gros și nu mai au nicio problemă să se umple iar de rahat dar poate vede cine trebuie din Europa și deschide comisia Europeană vreo anchetă și ne trezim cu probleme cât casa.
https://timponline.ro/in-cateva-zile-ar-trebui-sa-fie-gata-pistele-pentru-ciclisti-de-pe-28-de-strazi-de-ce-nu-s-a-turnat-nici-macar-asfalt/
Problema pistelor de biciclete este că sau trezit să ceară modificarea lor toți incompetenți habarniști, vezi aici cererea de modificare a piste de biciclete de lângă șanțul de gardă de pe strada Drumul Cetății unde era foarte bună pe partea cealaltă unde va distruge trotuarul.
https://timponline.ro/proiectul-de-amenajare-a-pistelor-pentru-ciclisti-pe-drumul-cetatii-schimbat/
Cum v-ati gandit sa puneti cursa pt copii de la ora 15? Cand majoritatea parintilor ajung acasa după ora 16. Cred ca toate evenimentele pt copii din oras pana acuma au fost la ora 17. Modificati ora!