O vedem la toate târgurile aranjând, meticuloasă, un stand mic, dar foarte prezentabil. Se numeşte Domniţa Radulovici. A absolvit Facultatea de Biologie din Cluj în 1975 şi are o mică afacere de care este foarte mândră şi, în acelaşi timp, mulţumită.
„Îmbuletilez băuturi pentru cadouri, ţuica noastră tradiţională, ca să o putem oferi în nişte condiţii bune. Am încercat, pe de altă parte, să îmbin trăistuţele ţesute pe Valea Bârgăului cu tradiţia săsească. Am marcă întregistrată Bistritz Snaps şi am început să cos obiecte de artizanat cu stema Bistriţei, stema Transilvaniei, după cataloagele vechi. Vreau să arată că tradiţiile noastre sunt foarte frumoase. Mă laud cu zona aceasta fiindcă aici m-am născut şi aici am crescut”, spune Domniţa Radulovici.
Originară de pe Valea Bârgăului, dar cu rădăcini şi la Dorolea, un sat săsesc la origine, Domniţa Raduilovici garantează pentru calitatea ţuicii pe care o îmbuteliază.
„Aceste produse sunt 100% naturale. Ţuica e făcută la cazan cu foc deschis. Mai am şi două produse care poartă numele şi imaginea unor personalităţi, un produs dedicat lui Alexandru Misiuga, regretatul baron al Casei Dracula, şi altul pentru marele caricaturist Ştefan Popa Popa’S. Chiar dânsul şi-a desenat eticheta. Aceste produse sunt aperitive pe bază de vin roşu. Folosesc vinul roşu ca să nu folosesc colorant”, a spus Domniţa Radulovici.
Ea este mulţumită de felul în care reuşeşte să-şi vândă marfa, oamenii fiind atraşi de felul în care sunt îmbuteliate băuturile.
„E o zonă în care oamenii îşi fac acasă băutura, dar cu toate acestea cumpără produse de la mine. Cei care au de oferit un cadou prezentabil, apelează la mine. Nu am un magazin. Lucrez la nivel de laborator şi produc marfa în cantităţi mici ca să pot lucra singură. Aduc marfa la târguri, iar cei care mă cunosc apelează la mine. E mult de lucru, dar fac ceea ce-mi place”, a spus Domniţa Radulovici.
Ţuica în sticluţe mici de 200 de ml cu stema Bistriţei sau cu Dracula costă între 15 şi 20 de lei. Sticlele mai mari costă între 45 şi 50 de lei, iar mulţi dintre cei care le cumpără nici măcar nu le deschid, păstrând ambalajul ca pe un bibelou, de frumos ce este.
Găsiţi mai multe informaţii despre doamna Domniţa Radulovici pe pagina dânsei de facebook.
Adaugă comentariu