Sport

Ultima repetiţie: Gloria Bistriţa – Gaz Metan Mediaş 1-0 (FOTO)

Gloria Bistriţa a disputat sâmbătă, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, ultimul meci amical înainte de începerea ediţiei 2013/2014 a ligii secunde (7 septembrie), în compania formaţiei de Liga I Gaz Metan Mediaş. Marius Curtuiuş a înscris unicul gol al partidei care a arătat că ”echipa poate şi este pregătită pentru un campionat dificil” (Cristian Coroian, director tehnic).

Înaintea meciului a fost prezentat lotul de jucători cu care Gloria va încerca să revină pe prima scenă: Albuţ, Oghinciuc – Țârcă, D. Matei, Chibulcutean, Berceanu, D. Sănmărtean, Fizeşan, O. Bucur, Nalaţi, Polgar, Mariş, M. Stancu, Părăvan, Roşu, R. Mărginean, Feher, Hlinca, Budăcan, M. Chiţu, Brumă, Curtuiuş, Antonache, Negruţ.

După ce la pauză a fost 0-0, Marius Curtuiuş a reuşit golul victoriei în minutul 64, reluând cu capul la o centrare de pe dreapta a lui Budăcan.

Gloria Bistriţa: Albuţ – Țârcă, D. Matei, Hlinca (Fizeşan 60), Polgar – Budăcan (O. Bucur 67), R. Mărginean (Părăvan 78), Feher (M. Stancu 60), M. Chiţu (Roşu 62) – Brumă (Antonache 46), Curtuiuş (Negruţ 78). Antrenor principal: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian

Gaz Metan Mediaş: Greab – Zaharia, Trtovac, Frăsinescu, Fl. Sandu – Tahar, Fl. Dan, Munteanu, C. Petre – Jordan, Bud. Rezerve: Gurincu, Susu, Cristea, Gaspar, Markovic, Lulaku, Ayub. Antrenor principal: Cristian Dulca

La final, directorul tehnic Cristian Coroian a declarat: ”Ne aflăm la finalul pregătirii, a fost ultimul meci de verificare, meci cu o echipă de Liga I în care am vrut să verificăm potenţialul şi nivelul de pregătire la care suntem acum. A fost un meci care ne-a arătat că putem, că suntem pregătiţi şi care ne dă încredere pentru campionatul care începe săptămâna viitoare. Liga a II-a este una mai specială, mai ales în seria noastră sunt multe echipe bune. Vor fi meciuri interesante, dificile. Nimic nu e uşor în ziua de azi, încercăm să ne atingem obiectivul. Am avut jocuri pozitive, de calitate, cu Mediaş am reuşit să câştigăm, important este ca băieţii să rămână concentraţi, să fie sănătoşi”.

În această vară, echipa bistriţeană a susţinut următoarele amicale: 5-0 cu Sănătatea Cluj (goluri Curtuiuş, M. Chiţu, M. Gheorghe, Țârcă, Negruţ), 3-0 cu Unirea Dej (Curtuiuş-2, Bâtfoi), 0-0 cu Avântul Reghin, 2-2 cu Seso Câmpia Turzii (Curtuiuş, Budăcan), 4-0 cu FC Zalău (Curtuiuş-2, M. Chiţu, Mariş) – toate la Bistriţa, 2-2 cu Concordia Chiajna (Roşu, Negruţ), 0-1 cu Unirea Tărlungeni, 0-0 cu ASA Tg. Mureş, 2-2 cu Corona Braşov (O. Bucur, Mariş) – toate la Braşov, 1-0 cu Gaz Metan Mediaş (Curtuiuş) – la Bistriţa.

Gloria va debuta în noul sezon al Ligii a II-a sâmbătă 7 septembrie, la ora 20.45, în deplasare cu CSU Craiova (în direct pe TVR 1), apoi va juca pe teren propriu cu Minerul Motru – sâmbătă 14 septembrie, ora 11.00.

CLICK pentru mai multe imagini!

1 marginean gloria-medias 2 hlinca gloria-medias 3 matei gloria-medias 4 albut gloria-medias

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS