Actualitate

VIDEO: Un autobuz a ars ca o torță la Slătinița. Șoferul și pasagerii au ieșit la timp

Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Bistrița a intervenit în localitatea componentă Slatinita la un incendiu izbucnit la un autobuz, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Autobuzul a ars ca o torță. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.


„Cei 16 pasageri și conducătorul auto au ieșit din autobuz pe cont propriu, în siguranță. Conducătorul auto a asigurat prima intervenție cu stingătorul din dotare, dar incediul s-a extins cu repeziciune. În momentul în care pompierii au ajuns la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat, la întreg autobuzul. Incendiul a fost lichidat rapid, fără extindere la vecinătăți/pădure”, a precizat ISU.

”Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bistrița au intervenit pe Drumul Județean 172G în localitatea Slătinița la un incendiu izbucnit la un autobuz.

Din primele date, la un autobuz condus de un bărbat de 69 de ani, din Bistrița, în timp ce efectua o cursă regulată de călători pe ruta Bistrița – Slătinița, a izbucnit un incendiu.

În urma incendiului nu au rezultat răniri de persoane, autovehiculul fiind distrus în totalitate. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de distrugere din culpă”, a transmis Poliția.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS