Actualitate

Un bistriţean, printre cei care îi cer lui Klaus Iohannis să accepte botezul ortodox

Circa patru sute de persoane din ţară şi străinătate au semnat o petiţie prin care îi cer preşedintelui ales, Klaus Iohannis, să accepte să se boteze în religia ortodoxă pentru "a putea fi pomenit la Sfânta Liturghie". Petiţionarii mai vor menţinerea Religiei ca materie obligatorie în şcoli. Ce alte cereri au.

„Solicităm Botezul Ortodox al preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Este o lege străveche a ţării, pe care alţi conducători străini ai României au acceptat-o.

În caz contrar, preşedintele nu va putea fi pomenit la Sfânta Liturghie în Bisericile Ortodoxe.

Solicităm Preşedintelui României şi implicarea în menţinerea Religiei ca materie obligatorie în şcoli şi în renunţarea la actele biometrice, pe motiv de neconstituţionalitate (încălcarea libertăţii fizice şi a libertăţii de conştiinţă a cetăţenilor).

Doamne ajută!”.

Aceasta este petiţia care apare pe un site de profil şi care este semnată de peste 370 de persoane, multe dintre ele cu identitate ascunsă. Totuşi, printre cei care au acceptat să semneze public se numără şi un bistriţean, R.B., aşa cum se poate vedea aici.

Tema religiei a fost intens folosită în campania electorală, mulţi dintre opozanţii preşedintelui ales invocând, nu cu mult timp în urmă, faptul că acesta nu este ortodox, ci evanghelic lutheran

Biserica Lutherană de Confesiune Augustană face parte din cele 18 culte recunoscute în România. Are aceeaşi doctrină ca Biserica Evanghelică Lutherană din România. Diferenţa constă în faptul că prima este formată mai ales din etnici germani, iar cea de-a doua din etnici maghiari şi slovaci. Şi Biserica Evanghelică Bistriţa face parte din acelaşi cult.

23 comentarii

  • In calitate de preot al Bisericii Evanghelice C.A. din Romania, consider aceasta petitie o diversiune nedemna pentru sec. XXI. Se face trimitere la membrii Casei Regale a Romaniei, care au adoptat confesiunea ortodoxa. Tin sa mentionez ca la acea data nu exista Declaratia de Convergenta a Consiliului Ecumenic Mondial de la Lima (1982) prin care printre alte biserici atat Biserica Ortodoxa Romana cat si Biserica Evanghelica C.A. din Romania recunosc reciproc legitimitatea si valabilitatea tainei botezului. O practicare a „rebotezarii” a unui crestin evanghelic de catre o alta biserica ar constitui un act de factura sectanta si nu cred ca Biserica Ortodoxa Romana va recurge la o astfel de practica prin care ar zadarnici eforturile unor generatii intregi de teologi si inalti ierarhi in directia apropierii ecumenice ale bisericilor din intreaga lume. Nu pot sa cred ca Biserica Ortodoxa Romana nu se va putea ruga in slujbele ei pentru un presedinte de alta confesiune. Acest lucru ar fi un semnal de indiferenta fata de alti crestini din aceeas patrie, pentru a nu numi asta o masura de invrajbire religioasa. In relatiile dintre diferitele biserici si confesiuni din tara noastra potrivit marturiei Sfintei Scripturi trebuie sa domine iubirea aproapelui la care ne indeamna Mantuitorul nostru al tuturor.
    Johann D. Krauss, Preot Paroh

    • Tot acollo, deschis o petitie pentru sa se vada de treaba BOR si sa isi deschide mintea spre secolul actual. Nu mai demult au semnat un fel de contract cu alte culte ca nu missioneze in alte culte?

  • Cea care invrajbeste este c sabau.nu e zi sa nu scrie de biserica de preoti de religie de parohii vacante…etc.tot o freaca grija…dar asta e e la moda sa ataci Biserica..

  • Ce ignoranta… Nimeni dintre conducatorii Romaniei nu a fost constrans vreodata de autoritatile de stat sa-si renege confesiunea… Astia habar n-au ca regii Carol I si Ferdinand I n-au devenit ortodocsi, ci au ramas si au murit catolici… Prevederile constitutionale spuneau ca descendentii lor sa fie botezati si crescuti in credinta ortodoxa… Cu toate acestea primii regi au fost pomeniti la sfintele slujbe si au fost poate cei mai buni conducatori pe care i-am avut… Credinta religioasa este o problema de constiinta personala libera, nu o chestiune de stat… Ea n-ar avea nici o valoare daca ar fi impusa, fie chiar de Constitutie… Personal, ca ortodox, ma bucur ca o sa avem un presedinte luteran, in cazul de fata, nu ca cei ortodocsi n-ar fi buni, dar poate nu strica sa cultivam putin si echilibrul si buna intelegere, pe care Ortodoxia le propovaduieste…
    Cat priveste remarca d-lui Cazan, sper ca timpul acela de dictatura si totalitarism sa nu vina niciodata… Cum adica sa fie ‘interzisa” legatura dintre religie si stat? Chiar in numele „progresului”, a „civilizatiei” si a „ratiunii” orice interzicere tot dictatura se cheama si nu duce la nimic bun… Cam asta isi dorea si urmarea si comunismul…. Din pacate, nu aveti habar de nimic din ce inseamna credinta si viata religioasa in esenta… Aveti asa o parere absolut deformata pe care v-ati cladit-o pe baza unor observatii exterioare. Eu ca om crestin nu ma regasesc deloc in acea falsitate de care spuneti cu evul mediu, inapoiere si alte bazaconii… Daca nu intelegeti bine anumite aspecte lasati-le deoparte ca sunteti penibil… Comentati despre politica, societate, economie, progres al umanitatii, ateism stiintific, dar lasati religia ca nu va pricepeti si deveniti caraghios… Omul este liber sa fie ateu sau credincios sau indiferent… Invatati sa respectati libertatea si optiunea fiecaruia ca nu sunteti dvs. normativ in lumea asta mare…
    Toate cele bune!

  • cine cunoaste cultul bisericii ortodoxe nu ar lansa atfel de aberatii…….formula de pomenire este:Pe binecredinciosul poporul român de pretutindeni, pe cârmuitorii ţării acesteia, pe mai marii oraşelor şi satelor ,pe iubitoarea de Hristos oaste…..asadar nu este amintit nici un nume……biserica ortodoxa se roaga pentru: Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre,….Pentru pacea a toată lumea…..dar pentru a cunoaste asta trebuie sa mai intri si prin biserica si sa asculti rugaciunile din ea…..asa ca si petitia si articolul este o mare aberatie…….

    • Tin sa va contrazic….la toate slujbele preotul se roaga cu nume pentru,preotul cutare,episcop,patriarh…etc nu cuosc denumirile,Voi ortodocsii…fuguta la pupat la moaste!!!!!ca s-ar putea sa faceti curand pelerinaj la moastele lui Martin Luther

    • Ai dreptate , omul de rand este prostit cu moaste si de alea sa cara bani in biserica , nu inteleg cum de sunt religiosi si au uitat ca si in biblia lor scrie ca dumnezeu e unu singuri……

  • Schimbarea în mentalul colectiv produsă prin alegerea d-lui Klaus Iohannis ca Preşedinte al României este bine şi sănătos a fi urmată de altele, esenţiale pentru ţara şi locuitorii ei. Dl. Iohannis NU a fost ales pentru religia sa ci pentru cu totul altceva. A cere sau a impune unui om să-şi schimbe religia cu cea a majorității cetățenilor (ortodoxia) înseamnă a-i încalca grosolan intimitatea. Dl. Iohannis este un OM LIBER! Prin acest gest, petiţionarii nu sunt departe de dl. Ponta care în campania electorală l-a jignit profund pe contracandidatul Iohannis cu privire la religia practicată. NIMENI nu are dreptul de a cere schimbarea RELIGIEI personale a unui om! NU AŞA se procedează la un început de mandat! Luaţi exemplul d-lui Iohannis care a intrat deja “în pâine” în rezolvarea unor probleme stringente ale ţării: Bugetul pe 2015, anularea amnistierii, votul electronic, pedepsirea vinovaţilor din Diaspora… Nu este civilizat să îţi deranjezi noul Preşedinte cu asemenea probleme ridicole. Şi în mod sigur dl. Iohannis le va răspunde răspicat şi argumentat, astfel încât semnatarii se vor ruşina de gestul lor.

  • Ei si? Scrie unul o prostie, cativa isi dau like si gata, SENZATIONAL.!!!
    Nu-i cere nimeni asta din BOR, Ianus asta e doar un scriitor.. Mare smecherie…
    Daca scriau o petitie 500 de oameni prin care-i cereau demisia lui Ponta faceati o stire de presa? Sau a lui Iohannis?

  • Nu cred ca faptul divers mentionat merita o dezbatere serioasa. Nici nu cred ca are rost sa ne inflamam. E firesc ca cei care au pierdut sa resimta dureros acest lucru in zilele astea dar cu siguranta o sa le treaca repede pentru ca romanii au ales convingator, un om de isprava si acest lucru se va vedea curand. Cred ca rabufnirile resentimentare ca cea de sus, alimentate inca din fabricile de ura ale vidanjelor tv, ar trebui ignorate. De aceea mi-am reprimat imediat tentatia de a raspunde, cu atat mai mult cu cat e foarte posibil ca bistriteanul semnatar sa fie inca minor si, altfel, copil de toata isprava. Deci, haideti sa-i lasam pe habotnici in treaba lor, sa pastram masura si sa ne vedem mai bine, serios, de treburile noastre.

  • ia de aici:”Directorul spitalului se adresează unui pacient care tocmai se externa:
    – Mă bucur că v-aţi vindecat şi nu vă mai credeţi televizor.
    – Da, aşa este, vă mulţumesc. Spuneţi-mi totuşi: soţia mea trebuie să plătească abonamentul TV pentru mine?”……..

  • Privind imaginea, vad persoane, in proximitatea presedintelui ales, care ar trebui sa respecte aerul nou si curat emanat de aceste alegeri dar si nespusa amaraciune si sa se retraga.

  • consider ca biserica ar trebui sa isi vada de treaba ei noi am votat presedintele biserica sa arate respect fata de cei ce au votat

  • Foarte interesanta aceasta propunere…S-au gandit mult pana au emis-o? Stiu,sigur,ca biserica greco-catolica se roaga pentru presedintele tarii,inca in functie,chiar daca acesta este ortodox…Cat suntem de „inventivi”,noi,romanii !Trebuia sa mai gasim un ,,nod in papura”…si e doar inceputul.Trebuie ca noi,toti ,oriunde ne-am afla, sa avem rabdare ,sa-i fim alaturi presedintelui si sa ne rugam la Dzeu pentru zile mai linistite…Toate cele bune!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS