Actualitate

Un căluţ putere pentru VIP-urile judeţului! (FOTO)

Oamenii politici sunt obişnuiţi cu mai mulţi cai putere, dar câteodată unul singur le creează mai multă bucurie. Dovadă sunt reacţiile personalităţilor care au participat la deschiderea oficială a Zilelor Becleanului şi care au primit, în dar, de la Nicolae Moldovan,câte un căluţ.

Cel mai entuziasmat de dar a fost preşedintele Consiliului Judeţean Emil Radu Moldovan care s-a uitat minute în şir la căluţul primit cadou de la colegul şi prietenul lui Nicolae Moldovan.

Directorul adjunct de la Finanţe, Marius Negrea (foto 2) s-a îndrăgostit şi el, pe loc, de noua jucărie, la fel ca şi primarul din Lechinţa, Romeo Florian, şi preşedintele PC, Iulian Stroe (foto 3). Cei doi s-au luat la întrecere care reuşesc să monteze mai repede căluţul pe soclu. Nu spunem cine a câştigat ca să nu creăm probleme în USL.

Inspectorul şef al ISU Bistriţa-Năsăud, Constantin Florea (foto 4), şi Constantin Candrea de la Inspecţia în Construcţii (foto 5) au fost mai iuţi de mână şi au reuşit să arate că nu degeaba unul e şef peste situaţii de urgenţă, iar altul pentru construcţii: sunt rapizi şi eficienţi.

Căluţ a mai primit şi şeful Direcţiei Silvice Gheorghe Ivan (foto 6), nu că i-ar fi trebuit, are câteva sute la Herghelie, dar un cadou nu se refuză niciodată. Şi Dorina Cicioc, şefa Finanţelor, a plecat acasă cu un căluţ amintire după o zi atât de frumoasă în care a scăpat de mormanul de hârtii din birou şi s-a putut bucura de aer curat, pădure şi soare. Nu au fost uitaţi nici cei doi foşti colegi de birou, Grigore Timoce şi Ovidiu Freţ dintre care doar ultimul a mai revenit în funcţia de subprefect.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de facebook!

Cristiana Sabău

       

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS