Actualitate

Caii de curse au arătat, la Herghelia Beclean, că sunt, pe cât de ageri, pe atât de ascultători (FOTO)

Cai ce valorează zeci de mii de euro, trăsuri la fel de scumpe, viteză şi măiestrie. Toate pot fi admirate de cunoscători, dar şi de curioşi la Campionatul naţional de atelaje cu doi şi patru cai care are loc, în acest sfârşit de săptămână, la Herghelia din Beclean.

Campionatul naţional de atelaje la care s-au înscris 14 atelaje cu doi cai şi două cu patru cai a început, vineri, la Herghelia Beclean, cu proba de dresaj. Driverii au intrat într-un ţarc special amenajat şi au făcut mai multe ture prin faţa arbitrilor care au putut vedea astfel cum răspund caii la comenzi.

Proba de dresaj se execută într-un careu de 40×100 metri. Scopul este este de verificare a gradului în care caii au fost dresaţi sub aspectul relaxării, ritmului, impulsiei, flexibilităţii şi plasării. Se arbitrează, de asemenea, stilul şi acurateţea figurilor la concurent. Concurentul execută schimbările cerute în progresie atunci când capul cailor ajunge în dreptul liniei indicatoare.

Mâine, începând cu ora 10.00 are loc proba de maraton, iar duminică cea printre ostacole, una dintre cele mai spectaculoase.

Maratonul este cea mai grea probă fiindcă presupune rezistenţă fizică, tehnică perfectă, harnaşamente şi dotare tehnică adecvată, în timp ce proba de obstacole se susţine pe un traseu cu 20 de obstacole artificiale în care lăţimea „porţilor” este mai mare doar cu 10-15 cm decâr ecartamentul roţilor din spate ale trăsurii.

Toate aceste întreceri au loc la baza hipică de la Herghelia Beclean unde se pot vedea cele mai valoroase exemplare de cai de rasă, special antrenate să câştige competiţii în care viteza este la fel de importantă ca şi atenţia la detalii.

Valoarea unui cal înainte de un concurs poate fi între 5.000 şi 10.000 de euro, dar după concurs câştigat se poate tripla.

Herghelia Beclean este unul din cele mari centre de creştere a cailor de rasă din ţară. Aici se află 310 de cai: 158 din rasa Semigreu Românesc, 91 din rasa Lipiţan şi 61 de cai din rasa Furioso Northstar, aduşi de la Herghelia Slatona (judeţul Olt). În ce priveşte rasa Lipiţan, la Beclean sunt exemplare din liniile Neapolitano, Siglavy-Capriola, Maestoso şi Incitato.

Atelajele, la rândul lor, sunt la fel de scumpe ca şi caii. Să nu uităm că este vorba de curse şi orice detaliu contează. Oricum, spectacolul este unul pe care nu ar trebui să îl rateze nimeni, mai ales că Herghelia Beclean este în vecinătatea Băilor Figa şi, după emoţiile unei curse, publicul se poate răcori într-un bazin cu apă sau la umbra pădurii.

O galerie foto puteţi vedea pe pagina de facebook a ziarului Timp Online.

   

2 comentarii

    • Mihai, sunt supli deoarece sunt cai de concurs iar rasa lipitan oricum e o rasa supla.
      Acesti cai au un regim foarte diferit de cel al caiilor lui badea Ion care-i pune la caruta, si niciodata nu o sa vezi un cal de concurs la povara ci doar la antrenamente unde este bine ”dozat” ca sa nu se oboseasca calul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS