Social

Un director de școală din județ scuză ”greșeala” ministrului Educației: Și eu aș fi procedat la fel

În timp ce sindicaliștii din educație sunt scandalizați de vizita ministrului Monica Anisie în școli din Ialomița invocând faptul că în timpul desfășurării orei, cadrele didactice nu pot fi perturbate de nicio autoritate şcolară sau publică, un director de școală din Bistrița-Năsăud îi ia apărarea și spune că ar fi procedat la fel.

Este vorba de Vali Ganea, directoarea Școlii ”Florian Porcius” din Rodna.

”Dezbatere mare: a greșit cumva ministrul? Să răspundă numai cei care nu au greșit niciodată!
1. Grija pentru copii trebuie să ne preocupe pe toți!
2. Mărturisirea greșelii (oare cine nu greșește?) este supusă mereu iertării și doar sufletele nobile pot face asta! Este un exercițiu duhovnicesc prin care ne desăvârșim ca oameni….
Și eu știu OMUL Monica Anisie! Ce s-a văzut la TV a fost doar o reacție de moment… Nimeni nu e perfect! Toti suntem supuși greșelii la un moment dat și acționăm uneori fără să stăm prea mult pe gânduri atunci când situația o impune…
Să ne obișnuim să gândim frumos, să ne obișnuim să alungăm gândurile rele și să nu-i mai judecăm pe cei din jur după o reacție de moment…
Și eu aș fi procedat la fel în acele momente. Ar fi primat emoționalul fără să iau în calcul că e prezentă presa. Asta denotă că ne pasă, că iubim excesiv elevii.
De elevi cine mai are grijă? Cu siguranță, această intenție bună e greșit înțeleasă!”, a scris Vali Ganea pe Facebook.

Profesoara Vali Ganea a obținut în 2017 funcția de director al Școlii ”Florian Porcius” din Rodna prin concurs. Este absolventă a Facultății de Litere din Baia Mare, unde, în 2018, și-a susținut teza de doctorat.

Reprezentanții FSLI susțin că nicio autoritate, nici măcar poliția, nu are dreptul să tulbure ora și consideră vizita ministrului o adevărată „descindere”, care a avut drept rezultat „umilirea” în fața copiilor a unei învățătoare pe care Monica Anisie a auzit-o, din afara clasei, că țipa la copii. Ministrul a intrat peste cadrul didactic la oră, însoțită de jurnaliști, și i-a atras atenția asupra comportamentului neadecvat la clasă.

„Pedagogic nu se face așa! Chiar dacă doamna învățătoare a folosit un ton mai ridicat, corect era dacă doamna ministru avea o discuție cu acest cadru didactic, după terminarea orei și nu în fața elevilor”, susțin sindicaliștii, care o acuză pe Monica Anisie că a creat impresia unui „spectacol” prezentat jurnaliștilor.

Sursa foto: Facebook

59 comentarii

  • Concluzie: dna vali se cunoaste cu dna ministru si nu stia cum sa ne comunice acest lucru.
    Putem sa nu amestecam personalul cu profesionalul, sau nu avem nicio sansa? Totusi, nu stiu de ce mai intreb, pt ca tot haosul pe care il experimentam este bazat pe ‘il cunosc, e om bun’… chiar daca, profesional e varza. Comentariul dnei vali era bun la o sueta cu prietenii, nu la iesit in presa. Ce ne mai place showul!

    • pupiciiiii, pupikii la doamne ministru!!! asa…ca sa fie in gratii!!! suntem curiosi cum ar fi reactionat aceasta stimata doamne daca descinderea era in clasa ei!!!! ca fiecare am reactiona cand cineva striga la niste copii este absolut normal, dar de la inaltimea functiei de ministru se presupune ca poti sa iti controlezi emotiile si sa abordezi problema asa cum scrie la carte!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ori daca nu….lasati pe altii!!!!

    • Am căutat şi eu pe Facebook pe OMUL Vali Ganea, directoarea Școlii ”Florian Porcius” din Rodna, dar nu am reuşit. Am găsit însă, o DUOMNĂ cu nume asemănător, dar cu profesii total diferite. Această „duoamnă” cică ar fi:
      „Professor (cu 2 de S) la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița”, iar probabil în timpul liber şi… „Chief executive officer la Scoala Generala Florian Porcius din Rodna-!!!”. Deci nu din Londra…
      Chief executive officer = Director General (abreviat CEO).
      *Directorul General (abreviat DG, iar în engleză: Chief executive officer, abreviat CEO) este funcția cea mai înaltă din cadrul majorității organizațiilor, în special în marile companii.
      *Eu înţeleg nevoia acută de onoare, de fală, de glorie, de paradă şi, cel mai important, înţeleg nevoia de a arăta cît de deştept şi cât de inestimabil eşti, sau cît de tare e „Compania” pe care o tu conduci. Chiar şi atunci când îţi afişezi toate Diplomele şi Doctoratele pe parbrizul maşinii.
      *Dar… de la director de şcoală şi până la Chief executive officer, e cale lungă. Foarte lungă. Cale de care dânsa habar n-are fiind o simplă „duoamnă” mai mult încălţată decât îmbrăcată… Halal…

  • Foarte bine a făcut doamna Anisie, trebuia să o scoată cu șut din clasă pe acea duduie ce striga la copii, dacă nu este făcută pentru a avea răbdare cu ei, să plece, nu o ține nimeni cu forța în această profesie. I-am mai auzit și pe sindicaliștii lui pește prăjit că, intervenția ministrului i-a lezat autoritatea educatoarei sau ce naiba era acea tanti, doar comportament de educatoare nu afișa. Mă, ești nebun, nu vă este rușine stimați sindicaliști, dar starea emoțională a acelor copii, cu un astfel de comportament, în grija cui rămâne? A nimănui, or vedea ei de capul lor. Dragi sindicaliști, voi reprezentați drepturile acelor oameni, nu apărați ieșirile din decor a acelor oameni, care pun în situații jenante emoțional și psihic copiii, cel puțin așa ar trebui să fie. Dacă ați acționa în mod onest, voi ar trebui să fiți cei care combateți astfel de apucături ale profesorilor, nu să le luați apărarea, în situații atât de clare. Bravo vouă, sunteți ca ei, iar unii din sistem, cum este acea educatoare ce răgea la copii, sunt ca voi.

  • O fotografie cât o mie de cuvinte…cred că la cum se promovează în România o să o vedem foarte repede în locul d-nei Tabără „unsă”sefă la inspectorat,nu-i așa d-nule Dolha?

    • În calitate de șef al tău și văzând că ești certat cu scrisul corect….bagă-ți casca înapoi la întuneric și când îți mai vin idei din astea, mai bine îngroapă-le, nu le scoate la lumină…..alte replici nu îți mai dau pentru că asta ar însemna să mă cobor la nivelul tău și sigur… acolo…dau de petrol….

    • Primul lucru ce mi-a atras atenția, faină poză, demnă de un cadru didactic…….în crâșmă!

  • Nu îmi permit să cataloghez opinia d-nei director ca bună sau rea.Totuși stiind-o infocata susținătoare a PSD-ului,care a și ajutat-o să ajungă director…dar poate s-a mai sucit un pic știind că următorul examen îl organizează PNL-ul.Numa zic.

    • Ai mare dreptate Ioane. Sti tu la fel de bine, ceea ce stiu si eu. Sau poate ști chiar mai mult. Ai putea detalia întru informarea cititorilor .

  • Este o opinie de bun simt a unui cadru didactic ! Cine suntem noi, sa judecam cum este mai bine ? Oricum, la clasa ,nu prin forta sau limbaj colorat, ton mult prea ridicat sau gestica, se face educatie… Nu-mi aduc aminte sa fii avut parte in timpul unor ore, la oricare nivel de invatamant, de astfel de iesiri! Modalitatea de corectare este foarte variata si ramane la latitudinea celui ce trebuie sa o faca ! Asa ca, sa nu ne grabim cu diverse opinii care uneori au si o tenta personala ,despre un dascal care si-a exprimat un punct de vedere ! Cu respect, MNPop

    • Domnule Doctor, NU e vorba despre a lua sau nu apararea unui ministru aici. Se pare ca nu ati inteles. Este vorba despre faptul ca un director de scoala din Ciuca Macaii se trezeste sa isi expuna punctul de vedere. Se vede foarte clar ca stimabila Dna Director urmareste ceva personal.

  • Hai sa fim seriosi d-nule doctor,cred ca v-a furat ‘imaginea’ si gandul de-a avea minim o pacienta de felul asta pe zi v-a tulburat logica gandirii,va aduceti aminte la orice nivel de invatamant ca o asa zisa ‘directoare’ sa se expuna in felul asta? Fiind de varsta d-voastra va spun garantat ca Nu!
    Cu respect un bunic de elev.

  • Multumesc pentru”” replici”‘… Domnule Bunic, de ce sunteti invidios ? Nici nu o cunosc pe doamna director dar am admirat dorinta de perfectionare individuala a fiecarui om! Si , inca ceva… Tin foarte mult la exprimarea libera a ideilor si la respectarea lor, fara jigniri sau insinuari… Cu acelasi respect,MNPop

  • Nu mai gândim normal?
    Nu sunt de scuzat in niciun caz țipetele învățătoarei, nu asa faci liniște și educație implicit.
    Acei micuți sunt timorati in permanenta si la rândul lor ce invata?
    Sa urle ca asa face doamna.
    Din pacate tot mai mult se întâlnesc astfel de situații.
    Directorii ar trebui să intervină si sa încerce cu ajutorul cadrelor care nu urlă sa -i învețe si pe cei care urlă ca nu asa se face educatie.
    Foarte bună intenția dnei ministru!
    Vaaaai, a umilit-o pe învățătoare, dar acea învățătoare ce face zilnic cu micuții care vin cu sufletul deschis si ochii mari sa învețe, sa ia model de comportament !
    Sunt învățătoare pensionară si sunt îngrozită de ceea ce se intampla in scoli.

  • Un singur aspect de comentat. Faina si eleganta doamna Directoare ! In rest la ce sa ne mai bagam nasul. Ministerul Invatamantului sa isi faca cunoscuta pozitia. Parintii sa isi pregateasca si sa se intereseze cat de bine merg la scoala si ce note au progeniturile lor. Mai domol cu fitele !

  • Directoarea Vali Ganea implementează proiecte europene în școala pe care o conduce, deasemenea a înființat școală profesională în Rodna, unde în fiecare an se înscriu elevi peste efectiv. Doamna face numai lucruri minunate în comuna noastră dar asta nu se publică, meritele oamenilor valoroși nu sunt niciodată recunoscute!

    • Locuitor al Rodnei, d-na directoare isi „implementeaza” anumite lucruri si cu anumite persoane in anumite zone! Ceea ce pui tu in fata realizarilor d-nei directoare de fapt sunt realizarile primarului din Rodna Grapini Valentin!

    • „Rabinul”, ești informat total greșit! Dacă cineva își asumă munca, nu înseamnă că a si realizat-o!

    • Realizarile incontestabile si care se vad cu ochiul liber ale”fostului” primar Grapini sunt altele…SALA DE NUNTI-cea mai mare din NV Romaniei…….CAPELA-pentru toate cultele………..GRADINITE…………..PARCURI……….ETC…….de fapt stai Rabinus neterminatus…….sa nu uitam de DEMOLARI….fara numar si la suprapreturi……

  • De ce nu se mentioneaza si faptul ca pentru prima data in mediul rural, a organizat conferinta ,,Text si discurs religios”, punand Rodna pe harta cuturala a tarii??De ce nu urmariti activitatea Doamnei atat ca director cat si ca manager de proiect?

    • Aceasta? https://www.youtube.com/watch?v=k2sRco5_gSY Mie mi s-a părut că are nevoie de vreo 10 minunte doar să-i înșiruie pe toți cei de la masă. Nu voi înțelege niciodată acest mod de adresare. Ce înseamnă să pui ceva pe ”harta culturală” a țării? Adică să organizezi ceva într-un loc folosind o denumire pompoasă sau să faci ceva cu sens? Ce a rămas în urma acestui eveniment istoric? Ați reținut vreo idee nouă?

  • DOAMNA DIRECTOR este un om superb cu un suflet mare .. E perfectionista si cel mai important este ca iubeste elevii ! Stiti cata munca este in spatele realizarilor ? Stiti cat de frumos se comporta cu colegii si elevii ? Un asemenea om nu trebuie criticat !!

    • Doamna Cristiana Sabau, pentru a vedea intensa activitate scolara si extrascolara de la scoala Rodna, va rog sa urmariti paginile: Florian Porcius Rodna si Educatia face diferenta-Rodna. Toate activitatile scolii sunt promovate pe aceste pagini de catre dna director Vali Ganea si chiar distribuite de pe pagina dansei. Va rugam sa verificati aceste informatii si apoi va veti convinge cine este OMUL si managerul mai sus mentionat. Cu multumiri!

  • măi, oameni buni, înainte de a analiza intervenția ministrului, vi se pare normal comportamentul educatoarei? Dacă da, mă uluiți de-a dreptul. Așa vă doriți să vă fie școliți micuții, cu urlete, amenințări și intimidări… Grav, nu mai e de zis nimic. sper ca micuții dumneavoastră să nu aibă parte de un astfel de tratament din partea educatorilor, dar nici din partea părinților, ei nu au nicio vină că persoanele puse să-i educe sau să-i crească nu au spiritul matern sau patern.

  • Nu mai înțeleg nimic.Printre măsurile anunțate în noua reforma Liberala și Usrista se numără și aceasta de a nu mai face controale neanunțate în sălile de clasă.De ce tac doamnele Halaszi și Iurisniti ?

  • Un astfel de director este de admirat. De ce nu publică nimeni faptul că a implementat un proiect european în școala pe care o conduce, unde sute de copii primesc mâncare caldă gratuită și sunt pregătiți de către profesori, suplimentar. De ce nu se face cunoscut faptul că a înființat școala profesională la Rodna având elevi peste efectiv?

    • Vă răspund eu de ce nu am publicat noi: pentru că nu am știut. Urmărim paginile de Facebook ale școlilor care dețin așa ceva, ale directorilor. Nu avem pretenția să fim contactați nici măcar prin e-mail, așa că ne uităm noi și scriem despre tot ce ni se pare interesant. Nu am găsit până acum informații despre ce spuneți dvs. E adevărat că doamna directoare Ganea postează foarte multe fotografii cu dânsa, dar nu este la fel de generoasă cu informații despre școala pe care o conduce și proiectele educative ale acesteia. Poate își va schimba de acum atitudinea. Nu trebuie să scrie dânsa pe Facebook, ci să desemneze pe cineva care să fie activ și în acest mediu, să țină legătura cu părinții, copiii și comunitatea. Aceasta este de fapt școala zilelor noastre.

  • Mereu îi invidiem pe cei mai buni decât noi….din răutate, din dorința de a nu recunoște ca există cineva mai bun…faceți ce a făcut doamna director pentru comunitatea si școală din Rodna si dupa aceea vorbiti!!!!

    • Comentariul de mai sus este adresat strict persoanelor care critică și adresează comentarii răutăcioase. V-as sfătui să cunoașteți inainte OMUL Vali Ganea și dupa aceea sa spuneti ce credeti….Faceti ceva pentru o comunitate întreagă, sa se vada ceva dupa voi, sa va putem critica

  • Doamna Cristina, cu tot respectul, toate informaţiile care v-ar putea interesa le găsiţi pe pagina școlii, Florian Porcius Rodna, precum și pe pagina proiectului Educaţia face diferența-Rodna.
    În cadrul proiectului finantat prin fonduri europene, unde dansa e manager de proiect, 595 de elevi iau masa calda zilnic, beneficiaza de activitati de tip After school, Step by Step, performanta scolara si toate cadrele difactice din unitate beneficiaza de cursuri de perfectionare gratuite. Toate acestea le face un sigur OM, cand, de cativa ani, se tot doreste la nivel national sa se intample aceste lucruri minunate si au ramas doar la nivel de discutii…
    Pentru a vedea ca toate cele afirmate sunt reale, informati-va pe pagina de facebook a proiectului “Educatia face diferenta -Rodna.
    Nicio scoala din judet nu implememteaza un astfel de proiect, pe axa prioritara 6: Educatie si competenta” in calitate de BENEFICIAR. Anul acesta școala va organiza a VI-a ediţie a concursului Lectura ca abilitate de viață, aflat în calendarul National al Ministerului, la poziția 240. După cum vedeţi sunt multe informaţii de văzut…

    • Nu mă cheamă Cristina, însă am înțeles ce ați scris. Ce am eu de spus este că, dacă vrem să fim eficienți, trebuie să concentrăm cumva informația într-un loc și să o facem atractivă. O sută de pagini de Facebook cu o sută de denumiri – chiar dacă au legătură cu același loc – sunt greu de urmărit. Apoi, contează și ritmicitatea informării, capacitatea de a scoate în evidență lucruri noi și interesante.

  • Tocmai pentru ca nu stiti ce face DOAMNA DIRECTOR nu ar fi cazul sa o judecati ! Este un om demn de respect si toata admiratia.

  • Mai oameni buni, voi ati citit ce a scris d-na omul directorul doctorul vali ganea? Este cat se poate de evident caracterul ecleziastic al textului ceea ce ma face sa cred ca autorul este Preafericitul sot al dnei, Omului directorului doctorului Mantuitorului vali ganea. Pe de alta parte, ce publicitate gratuita mai buna isi putea face aceasta figura mesianica a invatamantului rodnean, si nu numai? Poza aia e din noul calendar didactic toamna-iarna? Doamne pazeste de cel rau!!! Am zis.

  • Cat tam-tam….! Daca n-as cunoaste-o pe Cristiana Sabau, ca pe un om vertical, mai ca as suspecta faptul ca aceasta publicatie ii face publicitate „duamnei”. Si pe ea o cunosc, ne mai intalnim uneori. Si, de fiecare data cand o vad, am sentimentul ca vad nuca din perete. Nu o mai aparati, dragi rodneni! Lasati proiectele in pace…nu e meritul ei, nu ea le-a scris. E, in primul rand, preoteasa voastra. Apoi dascal si cadru didactic. Vi se pare ca aparitiile ei sunt in conformitate cu statutul invocat? Ar trebui sa-si mai adapteze tinutele si apoi sa ne dea noua lectii…Nu in ultimul rand sa-si completeze doctoratul cu studiul modern al lui Iuda. ca tare mai seamana cu el…

    • Degeaba va roade invidia! Intr-adevar este o femeia frumoasa si desteapta! Numai cand esti frustrat ajungi sa scrii de rau despre un OM de genul…

    • Câtă invidie……câtă frustrare……câtă răutate…..câtă ranchiună…..câtă pizmă…etc..!
      Am rămas mască la aceste tentative ale acestui personaj frustrat ( care în continuare se va numi ȚAȚĂ)……. ascuns sub acest nume -dana-, a încercat să denigreze o persoană a cărei greșeală a fost că si-a exprimat public un punct de vedere (punct de vedere pe care si l-a asumat)……..
      ȚAȚA – care are o funcție la stat, dar o functie ale carei beneficii nu-i anulează complexele de inferioritate si care pentru a atrage simpatii se identifica la plural („Degeaba” te chinui sa ne convingi)…invocând Evanghelii, dă lecții de moralitate, fashion, bullying de parca ar fi Tenzin Gyatso (Dalai Lama) la pătrat.
      Stimată ȚAȚĂ, articolul era despre acțiunea MEN în Ialomița, despre un punct de vedere exprimat de cineva, asumat, în spațiul public…….cu ce drept jignești, denigrezi, amesteci pe Iuda?…..ai contribuit cu ceva la reușitele sau eșecurile dir.Ganea?..dacă nu-ți convine punctul ei de vedere, foarte bine , exprimă-ți altul, cu argumente și lasă istoria să judece cine a avut dreptate….
      Ca fapt divers, pentru cultura ta (voastră-că sunteți mai multe/mulți) îți menționez cele mai recente realizari ale dir. Ganea, așa ca să te oftici și mai mult……
      – conduce un proiect european în valoare de 1,2 mil. euro, proiect care este unic în N-V României; ISJ împreună cu alte 3 școli au un proiect asemănător, dar cu o valoare mult mai mică;
      – a organizat la Rodna o Conferință Națională „Text și discurs religios”, conferință care în anii anteriori se organiza doar în marile centre universitare;
      – a reușit să obțină un nou nivel de învățământ pentru unitatea școlară, astfel că, din Școală Gimnazială în prezent există la Rodna Liceul Tehnologic Florian Porcius, cu 3 clase de ÎPT, iar în viitor, clasă de liceu;
      – personal, a reușit sa-și susțină teza de doctorat……..și realizările pot continua………..așa că lăsați jignirile și vedeți-vă de argumente pertinente, dacă vă ajută sinapsele…….
      Țață…..dacă te interesează verticalitatea procesului educativ exprimă-ți opiniile denigratoare la adresa altor personaje care apar aici (vezi cazul Maternik la Șanț), cazuri grave care trebuie mediatizate, nu le spune tu rodnenilor ce să facă și țineți frustrările în lesă!
      Pentru Dana………un citat al P.Rotar, care, spre deodebire de dvs., este o ”lady” în comportament și în limbaj: ………”ÎN SPATELE FIECĂRUI GEST URÂT E MULTĂ DURERE, FRUSTRARE, INVIDIE, COMPLEXE, IAR REACȚIA DUCE LA ȘI MAI MULT VENIN, LA ȘI MAI MULTĂ RĂUTATE.UN CERC VICIOS, NESFÂRȘIT, DE ENERGII RELE.”…..acesta este motivul pentru care mai trebuie…….. să muncești…..muuuult de tot!

    • Pentru Anonim…

      „Degeaba” te chinui sa ne convingi…vulgaritatea nu are legatura cu frumusetea. Cat despre iscusimea mintii…mai trebuie muncit. Muuult de tot!

  • Oameni Buni, Dragi Rodneni, Foști Mineri, Stimați Dascăli,
    Bengoasa de sub Roată, – este PREOTEASĂ?
    a) Dacă DA – Vrednic Preotul
    b) Dacă NU – Bună. Profesoara.
    Dacă răspunsul este o metamorfoză – nefericită – dintre cele două anterioare statusuri, social&profesional Doamne Te Rog NU ne ispiti.
    /////////////////// Profesoarăăăăă, Preuteasa! ///////////////////////
    Dacă a) și b) sunt adevărate:
    1) Care este ținuta pentru Liturghie
    2) Credincioșii ce zic. (Despre ținute?)
    3) Cum rezistă. La slujbă?
    4) Poza de copertă, are binecuvântarea Preotului?
    Alte detalii nesemnificative, care reies din imagine, ar fi:
    – tapițeria este fixată cu ținte pe scheltul scaunului,
    – placarea pereților este făcută cu piatră naturală iar pentru – o tușă – aparte,
    – s-a folosit lemnul
    Bunăăăăăăă!!!!

  • Suntem răi, da RĂI !
    Poza-i făcută la o masă la agenția LOTO din comuna stațiune de interes (pentru unii) local , în timp ce doamna-și încerca norocul ș-aici.
    Bravo ei, dacă știe unde să pună ”numerele” (sic!) câștigătoare.
    Zâce-o vorbă românească (?): dacă ai călcat într-un…….vor afla și cei ce n-au văzut faza.

    • Oameni buni, atata invidie si rautate vizavi de aceasta directoare denota ca e un om de calitate. Numai astfel de persoane atrag atatea comentarii rautacioase. Daca sunteti onesti nu va ascundeti identitatea. In anonimat poti zice orice si numai persoanele slabe fac asta.

  • Nu este frumos sa jigniți sau sa vorbiți urat de dna Director! Lăsați rezultatele scolii sa vorbească despre dansa. Din informațiile găsite pe edu.ro în 2019 au absolvit 61 de copii scoala Florian Porcius Rodna. Din acești copii 32 au fost declarați admiși la evaluarea națională, având media peste 5. 29 au fost declarați respinși. Mai îngrijorător este ca la matematica, doar 17 absolvenți au obținut nota peste 5. Asa ca…. Activitatile despre care spuneți ca le desfășoară dna Director în școală au fost în van. FĂRĂ ROST.

    • Voila.
      Se pune accentul pe religie.
      Și iar religie,
      Și iar religie.
      Parcă ar fi educație. Se numește mai degrabă îndoctrinare religioasă.
      Rezultate.
      Când vorbesc de elevii români vorbesc de general.
      – Elevii români nu-și dezvoltă curiozitatea. A pune întrebări, înseamnă a deranja. O viziune anterioară asupra lucrurilor delegată ca cea Adevărată.
      Conformiști pe bandă rulantă, obedienți, incapabili a se poziționa individual pentru a susține o părere, care chiar dacă ar fi adevărată, inovatoare se pierde în gunoiul educațional.
      -Elevii români judecă fenomenele cu simplicitatea explicațiilor sugerate de religie. Nu știu să facă legături cauză-efect pe un fenomen, nu știu să explice rațional evenimentele ce se produc, au o înțelegere extrem de simplificată a fenomenelor naturale. Inclusiv a celor care le explică evenimente ce le afectează viața direct, de la concepția propriilor copiii, până la apariția unor boli datorită unor obiceiuri alimentare, de viață nesănătoase datorită consumului excesiv a unor alimente.
      -Elevii români nu sunt capabili să argumenteze în afara paradigmei, am dreptate mai întotdeauna , ești prost. Nu știu să folosească teorii în aplicabilitate practică.
      Ce e și mai hilar, cunoștințele la nivel universitar sunt aruncate cu toptanul, au ajuns să învețe după fragmente din cărți reviste de circulație internațională influențabile netraduse anterior în limba română- habar nu au cum să citească textul respectiv din germană, engleză română..dar să și înțeleagă ideile.
      Pe stilul acela de predare stau ca și ciorchinii în vie, o grămadă de salarii nejustificabile- lectori, conferențiari, doctoranzi care au 0 cunoștințe asupra domeniului de cunoaștere pe care ar trebui să-l explice.
      Importantă e reproducerea și nu înțelegerea.
      E halucinant.
      Cumva cultura populară , Internetul,youtube, facebook emisiunile în limbi străine de la TV atenuează deficitul de cunoaștere, conectând la fluxul internațional al avansului tehnologic, dar nu e întotdeauna meritul unui sistem public de învățământ .
      Copiii sunt superbombardați cu informație gunoi și nu mai știu ce să aleagă ca reper.

    • Dragă moșule, stiu că esti bătrân, însă statistica ta nu e corectă, procentajul de promovabilitate de la Liceul Tehnologic ,,Florian Porcius” Rodna a fost de 71.74%, peste media judeţului, statistica fiind făcută de ISJ BN. Scoala a ocupat poziția a VI-a în rândul școlilor mari din județ.

    • Ai dreptate anonimule au promovat 33 din 46!!!!
      Procentul este probabil calculat din cei prezenti. ISJ nu s-a uitat ca 15 au fost figuranti si nu au dat evaluarea, ca asa procentul era pe la 55%

  • Ce pot să spun de doamna Vali Ganea… dacă tot a ajuns subiect de discuție, prin simplu fapt că și-a expus un punct de vedere, asumat, de alfel, pe o rețea de socializare.. Dincolo, de micile răutăti gratuite, invidii mărunte, pe care le văd, dar nu mă miră deloc, reflectă în totalitatea realitatea în care trăim, rămâne un singur lucru. Doamna director, este un om extraordinar…un om de omenie cum rar găsesti, un om altruist, un om cu inițiativă, bun profesionist, definit de lucrurile bune pe care le face! Doar de ele! ….si credeți-mă nu sunt puține! Restul e doar cancan!

  • Eu am ieșit din sistem demult și nu sunt la curent cu ce mai prevede gramatica, dar nu îmi sună deloc bine exprimarea „Eu știu omul”. Pe vremea mea, corect era „Eu îl știu pe omul”. E posibil să greșesc, nu am nici doctorat. Pur și simplu nu îmi sună bine exprimarea. Nu aș folosi-o.

    • Bine punctat, Cristiana! Si asta nu are nicio legatura cu iesitul din sistem. Pentru ca, atunci cand ai intrat, aveai baze solide. Fara doctorate si alte spoieli moderne…Am zis ca ma abtin sa mai punctez la subiectul asta, ca am lucruri mult mai importante de facut. Dar nu m-am putut abtine sa constat ca al meu comentariu, de mai sus, a tulburat mult prea mult unele personaje. Cica ”ne-au ciuruit”…Vaaai! Cat patos, cate explicatii! Nu va mai obositi sa oferiti argumente. E degeaba. Sa ne intoarcem, asadar, la lucruri serioase, ca pentru asta ne plateste statul roman, nu-i asa, domnule ”anonim”? …Si, ca sa te sictiresc, sa stii ca si eu sunt frumoasa si desteapta…etc…cu proiecte europene si conferinte. Si chiar ma gandesc sa ma inscriu si la doctorat…Pa!

    • …..din păcate, vârsta înaintată este invers proporțională cu unele funcții ale organismului (100 % adevărat în cazul comentariului anterior)……

  • Context: „Descinderea de acum câteva zile care avea menirea s-o deghizeze pe madame ministru în Cuza Voda și să prindă oamenii dintr-o școală din Ialomița „cu ocaua mica”, ne-a scos în față realitatea : „șefa de la București” calcă în picioare cu nonșalanță atât legea cât și respectul și grija față de tot ceea ce avem mai bun, copiii noștri. Nu mai aștept nimic serios și adânc de la acest personaj, măcar de problema-hazna a WC-urilor din curte să se ocupe, … în rest e clar, nu înțelege, nu simte, …n-are pic de har de învățător al nației!” (Laurențiu Priceputu) Întrebare: În afară de mica unire, credeți că șefa de la Rodna mai pricepe ceva?

    • D-na Cristiana, nu ati reusit nimic fenomenal cu acest cu acest titlu, cu acest articol, cu aceste comentarii, in schimb v-ati aratat priceperea de jurnalist.
      Voi, jurnalistii considerati ca aveti dreptul sa judecati orice evenimente, orice vorbe, orice fapte, in schimb, noi, oamenii de rand nu avem nici macar dreptul la opinie. Aceasta a facut d-na director Ganea Vali: si-a exprimat parerea personala. Ca d-voastra sau altii nu sunteti de aceeasi parere, nu inseamna ca d-na director a gresit cu ceva – are tot dreptul la opinie si oricare dintre noi avem acest drept. Daca opiniile noastre nu coincid, nu trebuie sa ne razboim.
      Eu cred ca d-voastra aveti ceva personal cu d-na director, si ati prins momentul in care incercati sa o denigrati pe dansa. Cu siguranta ati cunoscut-o personal si ati vazut ca va este superioara ca intelect, ca om, iar daca nu o cunoasteti personal, cu atat mai mult ati gresit.
      Cine comenteaza fara sa o cunoasca, mai bine ar tacea, cine o cunoaste bine, nu poate avea decat cuvinte de lauda la adresa dansei, iar cine o cunoaste si o vorbeste de rau, o invidiaza.
      Am cunoscut-o si pot sa spun: ca Femeie – este frumoasa si eleganta, ca Om – este un om foarte bun, ca manager – este cea mai buna, fara aere de superioritate, ca om al scolii – este cea mai dedicata, iar pentru Scoala Rodna a facut multe lucruri bune.

  • @Un om. Eu nu am schimbat în viața mea nici două vorbe cu doamna directoare. Deci nu pot spune că o cunosc, precum nici dânsa nu poate spune că mă cunoaște. O am lista de Facebook, precum am alți circa 5000. Vă dați seama că nu îi cunosc pe toți.

    Pe de altă parte, e liber fiecare să-și exprime părerea, desigur. Părerea mea este că ceea ce a făcut ministrul Educației este odios și mă îngrijorează să aud că mai sunt și alții care ar face la fel.

    Cred că cel mai interesant e acest punct de vedere care circulă în mediul online. Nu-mi aparține, dar e cât se poate de demn de o lectură cap-coadă. Citez:
    ””După regretabilul episod de săptămâna trecută, i-am scris doamnei ministru următoarele:”

    „Doamnă ministru, vă rugăm să ne onorați cu o săptămână model în care dumneavoastră invitați toți jurnaliștii pentru a ne demonstra cum se face educație în următoarele situații:

    a) înv. primar- clasă cu 33 de elevi, dar nu aleși de doamnă învățătoare pe dosar cu agenda sub braț.

    b) o clasă simultan cu 19 elevi ( clasa I, clasa a II-a și a IV-a); vă rog să observați că nu am menționat clasele din înv. primar toate simultane ( deși sunt clase de genul acesta);

    c) înv. gimnazial- simultan: clasa a VII-a, secție maghiară fără manual de Limba română- clasa a VI-a, cu insuficiente manuale de Limba română.

    d) înv. liceal- clasă cu 30 de elevi, din care 2 elevi au fost admiși cu media 5 la Evaluarea Națională, 5 cu media 4, iar ceilalţi cu media 1.

    e) înv. profesional- clasă de 27 elevi care au avut media la Evaluarea Națională sub 3, iar actele de indisciplină sunt măsurate zilnic în caietul cu procese verbale.
    După ce trecem de săptămâna model, vă asigur că aveți toată considerația mea!

    P. S. Am uitat să menționez că școlile la care veți merge vor fi la 60 km depărtare de domiciliu: vă veți trezi la ora 5, la 6: 00 aveți autobuz, ajungeți în stația de lângă localitatea unde este școala la 7: 40, mergeți pe jos 2, 5 km. După terminarea programului școlar-ora 15: 00, mergeți pe jos 2, 5 km ( 20 min), ajungeți în stație, scoateți plăcuța pe care este scris localitatea de domiciliu ( că să nu fiți confundată cu o femeie de moravuri ușoare și să vă claxoneze tot felul de oameni) și stați la mila celor care trec făcând autostopul. Într-un caz fericit, veți pleca în 20 min. și vă veți urca în mașină cu tot felul de necunoscuți și rugându-vă necontenit lui Dumnezeu să ajungeți teafără la familie.

    Autostopul vă va lăsa la intrare în oraș, va trebui să mergeți pe jos 2 km până la un mijloc de transport în comun pe care îl veți mai schimba până ajungeți acasă. Ajungeți acasă după minim 2 ore jumate de când ați terminat programul școlar, adică la ora 17: 30. Aveți 30 min pauză și începeți să vă pregătiți intens pentru a doua zi: fișe de lucru, lecții ( clasa a VII-a, secție maghiară nu are manuale), etc.

    Vă rog frumos să nu neglijați viața de familie: aveți soț, doi copii și părinți la 50 km!

    La sfârșitul lunii, trageți linie în dreptul banilor de navetă: ați cheltuit 630 de lei. Înaintați cererea pentru banii de navetă ( doar 300 pentru că banii dați la autostop nu se pot deconta) și nu uitați să mergeți la Sindicat cu ultimele hârtii depuse în cele patru(!!!) dosare în care ați acționat Primăria în judecată pentru neplata navetei!!!

    Vă rog din suflet să nu uitați că sunteți dirigintă, responsabil de comisie metodică, comisia lapte-corn și membră în mai multe comisii!

    Cu respect,
    UN DASCĂL.”

    • Daca nu o cunoasteti pe d-na Vali, trebuia sa nu va legati de o simpla postare de pe Facebook. Din 5000 mii de persoane pe care le aveti in lista de prieteni, tocmai pe ea ati gasit sa o comentati.
      D-na director a scris in postare ca oricine poate gresi, mai ales influentati de situatii de moment.
      Nici eu nu aprob ce a facut d-na ministru. Daca nu mergea cu presa dupa ea, multi dintre noi nu stiam nimic. Cu ce ii ajuta presa pe dascali, cum imbunatatesc ei conditiile de predare din scoli, cum schima ei ceea ce nu este bine in sistemul de invatamant actual?
      In urma oricaror probleme minore din mediul scolar, dascalii intotdeauna au fost pusi la zid de catre jurnalisti si mai ales, bagati toti intr-o oala.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS