Actualitate

Un elev de 14 ani din Bistrița a murit răspunzând unei provocări pe TikTok

Un elev în vârstă de 14 ani, care învăța în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Bistriţa, a fost găsit spânzurat acasă, marți după-amiază, după ce ar fi răspuns unei provocări lansate pe reţeaua de socializare TikTok.

”Din păcate, am aflat şi noi în această dimineaţă, cu stupoare. Din ce informaţii avem de la conducerea şcolii, se pare că a fost un gest nefericit care s-a petrecut în casă, după ce elevul a ajuns de la şcoală. Sunt speculaţii, însă una care se repetă cel mai des – acum o spun, că poate cumva tragem un semnal de alarmă – este că ar fi încercat să răspundă unei provocări lansate pe TikTok. Copil singur la părinţi, campion la dans sportiv, copil de 10, vesel, nu stare depresivă, nu probleme de comportament, deci nu a indicat comportamentul lui din ultima vreme niciun semn că ar avea vreo nevoie în acest sens. De aceea, presupunerea tuturor este aceasta, că, dintr-un act de teribilism, probabil, a încercat să răspundă provocării respective”, a declarat inspectorul şcolar general Aurelia Dan, potrivit Agerpres.

Aurelia Dan a afirmat că trebuie demarată o campanie de conștientizare în rândul elevilor și părinților: ”La nivelul instituţiei, am solicitat imediat Biroului de siguranţă şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean ca în cel mai scurt timp să demarăm o campanie de conştientizare, obligatoriu, în rândul elevilor şi părinţilor. Începând de luni, vom avea un material specific de conştientizare, chiar şi un clip scurt, de sensibilizare, pe canalul acesta de TikTok, deci să venim cu o variantă la acest mediu online, de atragere a atenţiei şi cumva de conştientizare a pericolelor care pot să aibă loc”.

Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița, Ancuța Mihaiu, a declarat pentru Timp Online: ”Știu doar că era un copilaș de 10. Învăța foarte bine, sociabil, avea mulți prieteni, era campion național la dans sportiv, un copil care nu avea probleme în familie. Părinții îl iubeau și se ocupau bine de el. Asta pot să spun. Suntem șocați de veste și noi. Știu de la Poliție că e o anchetă în desfășurare, dar nu știu alte amănunte legate de cauza morții, nici motivele care au determinat să se ajungă aici. Nu știu să fi fost bolnav, să fi suferit de ceva”.

Întrebată dacă vreo informație legată de faptul că ar fi răspuns astfel unei provocări de pe TikTok, ea a răspuns: ”Sunt discuții între copii, că pe TikTok sunt provocări de tot felul, dar acestea sunt presupuneri și discuții între copii”.

Poliția a transmis: ”Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public, conform cărora un minor de 14 ani s-ar fi sinucis din cauza unei provocări de pe o rețea de socializare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud face următoarele precizări: Ieri, 12 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 14 ani, a fost găsit spânzurat în interiorul unei locuințe de pe raza municipiului. A fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt efectuate cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Totodată, în cauză a fost dispusă necropsia. Din cercetările efectuate până în prezent, nu au reieșit date și informații care să conducă la confirmarea ipotezei prezentate în spațiul public”.

În toată lumea au apărut cazuri de tineri care au murit după ce au participat la jocuri extreme pe TikTok, intitulate ”blackout challenge”. În general, tinerii și-au legat în jurul gâtului o curea sau o frânghie cu scopul de a rămâne cât mai mult timp fără aer, în timp ce se filmau cu telefonul mobil pentru a urca ulterior clipul în aplicație.

Foto cu caracter ilustrativ

6 comentarii

  • O tragedie astăzi în Bistrita! Nu legată de pandemie, nu legată de spitale! Legată de un copil care și-a pierdut viața dintr-un joc al întâmplării , dintr-o greseala ! Un suflet minunat care s-a întâmplat să ia
    prea în serios rețelele de socializare, de data asta Tik Tok. Un joc , care a dus la un gest neintenționat dar fatal!
    Nu e nimeni vinovat! El, nicidecum! Nici părinții, nici măcar Dumnezeu! S- a întâmplat și durerea tuturor nu poate fi transpusă în cuvinte!
    Îmi permit doar, cu respectul față de familia indurerată, un sfat: părinți, bunici, atentie la copii! Sunt de multe ori dezorientați singuri și lăsați la mâna mass-mediei. Pot greși, pot fi influențați. Fiți alături de ei, comunicați, discutați orice problemă! Este datoria voastră de părinte. Și noi suntem stresați și neliniștiti în aceste momente grele! Fiți alături de ei, transmiteți iubire și înțelegere! Protejațați și înțelegeți! Iubiți și îmbrățișați ! Copiii noștri au nevoie de noi!

  • Speculația asta cu TikTok-ul e un bluf. Nu a existat nici o provocare, aplicatia TikTok bannează postările de acest gen. Copilul era perfect ok,cu o zi înainte a râs și s-a jucat liniștit atât la școală cât și după ore. Cauzele sunt altele. Ferească bunul Dumnezeu de șocul părinților, sa găsească unicul copil în situația asta. Dumnezeu să îi ajute și sa îi liniștească cumva. Nimic mai groaznic decât asa ceva nu poate păți un om

  • copii nostri sunt o generatie in pericol. Pandemia, izolarea, spaimele continue, grijile parintilor ptr problemele zilnice ii afecteaza profund. Nu mai avem timp sa stam cu ei, sa ii incurajam sa le spunem ca va fi bine, ca orice s-ar intampla, se poate trece mai departe…..ii ignoram, ii amenintam, le interzicem, le pretindem!!! si ei …..se pierd….. au frici si temeri pe care nu le intelegem si nici nu facem eforturi sa le intelegem!

  • Copil drag sa odihnesti in pace, greu le va fi parintilor si celor ramasi indurerati in urma lui.

    Inainte de a va da cu parerea daca a fost s-au nu a fost o asemnea provocare mai bine ii intrebati pe cei de varsta lui. Eu stiu de la baiatul meu in varsta de 13 ani ca o asemenea provocare exista, este accesibila copiilor pe YouTube si ca pe langa asta mai exista una cu o moneda, ceva de genul sa traga de chenarul de plastic al prizelor si sa introduca o moneda acolo.Grija dragi parinti, incercati sa ii tineti departe de aceste tentatii, insa trebuie si sa acceptam ca niciodata nu putem sa ii aparam intru totul.Nu este nevoie decat de o secunda pentru ca o tragedie sa se intample.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cosmin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS