Social

Un fost primar din Bistrița-Năsăud s-a stins din viață

Un fost primar din Bistrița-Năsăud, care în anul 2002 a fost decorat de președintele României cu Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, a trecut la cele veșnice.

”Profund îndurerați, am aflat că fostul primar și viceprimar al comunei Şieu, Ioan Nețan, s-a ridicat la Cer. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să-i primească sufletul în Împărăția Sa pe cel ce a fost un om gospodar, de seamă, familist convins și mereu cu grijă pentru a face bine comunității sale. Dumnezeu să dea putere familiei îndurerate și să vă ofere mângâiere în acest moment dureros. Sincere condoleanțe!”, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.


Ioan Nețan, care a fost primar al comunei Șieu între anii 1995-2004 şi viceprimar în perioada 2004-2008, va fi înmormântat sâmbătă la Posmuș.

1 comentariu

  • L-am cunoscut fiind colegi în anii 2000. Era un om liniștit, căuta pacea și echilibru. De asta zic dormi în pace, suflet bun.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Stefan Singeorzan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS