Actualitate

Un hectar de pădure va fi scos din fondul forestier pentru realizarea pârtiei de schi în Wonderland

Primăria Bistriţa a comandat documentaţia pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional în vederea amenajării pârtiei de schi şi realizarea utilităţilor în Wonderland - Unirea. Acum, o parte din traseul pârtiei şi culoarul telescaunului se suprapune cu o zonă împădurită.

Obiectul contractului este ”Întocmirea documentaţiei de scoatere definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional, cu compensarea echivalentă ca suprafaţă şi bonitate a acestora”.

”Primăria intenţionează să realizeze etapizat complexul sportiv polivalent în Unirea, care presupune transformarea unei zone cu funcţiune predominant agricolă într-o zonă destinată funcţiunilor de sport si agrement şi cu servicii conexe, spaţii de cazare, infrastructură de servicii, precum şi conectarea acesteia la infrastructura existentă în zonă. Obiectivul studiază o zonă destinată activităţilor sportive în aer liber cum ar fi pârtie de schi, dotată cu instalaţie de nocturnă pe toată lungimea, telescaun şi cu o instalaţie de produs zăpadă. O parte din amplasamentul obiectivului de investiţie se suprapune peste o zonă cu pădure, iar conform legislaţiei aplicabile pentru realizarea investiţiei se impune scoaterea definitivă din fondul forestier a unei suprafeţe”, precizează municipalitatea în proiect.

Terenul care va fi scos din circuitul forestier aparţine Ocolului Silvic al municipiului Bistriţa RA şi este de aproximativ 0,9968 ha. Suprafaţa oferită în compensaţie este de 3,9 ha de păşune, în zona Viişoara, şi va fi împădurită în cinci ani cu 1.000 de puieţi de gorun.

În cadrul documentaţiei care se va elabora se va păstra traseul pârtiei de schi şi a culoarului de telescaun stabilit prin proiectul tehnic.

Proiectul presupune: pârtie de schi de peste 1 km pe o suprafaţă de 70.500 mp, telescaun cu 4 locuri, două tunuri de zăpadă, lac de acumulare pentru instalaţiile de zăpadă artificial, achiziţionarea unei maşini de bătut zăpada, clădire anexă a staţiei de plecare, clădire pentru serviciul salvamont, casă de bilete, centru de închiriere, cabină de observaţie şi grupuri sanitare, parcare pentru 150 de autoturisme, instalaţie de iluminare a pârtiei, drum de acces de 2,4 km.

9 comentarii

  • taie-o toata primare. taie-o. ce sa mai faca omul cu padurea. mai bine ,,beleste,, toate dealurile alea de paduri sa fie la fel ca in Sahara. ca dupa tine……………potopul.

  • Raul, banuiesc ca ai date concrete cand spui ca o sa ajungem ca in Sahara, nu? Cum ai calculat tu? In functie de suprafata total impadurita la nivel national, pe judet sau in municipiu? Sau poate ca nu ai nicio informatie concreta si te-ai trezit vorbind asa, ca babele in poarta?

    Daca te-ai fi obosit sa te documentezi, inainte sa vorbesti, ai fi aflat ca in Bistrita-Nasaud aproape jumatate din suprafata totala a judetului este impadurita. Mai exact 40%. Plus de asta, anual, de aproape un deceniu, voluntarii Tasuleasa Social si altii impaduresc zeci de hectare. Asa ca fi pe pace, nu o sa moara nimeni de caldura si nici de sete.

    • tic tac…….spui ca se reimpadureste?….. cat se prinde?…un stejar de 30 de ani „respira” pentru 10 ca tine pe cand 10000 de puiuti din aia plantati de tasuleasa pe care-i rod caprele si oile in fiecare toamna daca ajung sa nu te sufoci!!!

  • Articolul spune clar ca se oferă teren in compensatie care o sa fie impadurit, dar comentatorii de serviciu citesc doar ce vor. Nu o sa fie niciodata multumiți, altădată se plâng ca nu se face, acum ca se face, era mai bine pe vremea PDL ului cand nu se făcea nimic, doar furau

  • Noroc cu ei ca mai vin cu idei! Ca altfel eram tot in epoca de piatra in care ne-a dus PDL’ul!
    Din 40% padure, Wonderland sa ocupe cat.? 1-2 % ?
    Dar ganditiva la avantaje!
    Nu priviti promovarea si modernizarea unui oras cu ochi rai pentru ca asa va zice seful de partid sa faceti!

  • Problema nu e defrisarea unui hectar de padure, ci faptul ca o investitie asa de mare la Bistrita este lipsita de ratiune. Trebuie stiut ca temperatura medie anuală la Bistriţa este de 8,3 grade Celsius, in vreme ce la Predeal este de numai 5 grade. Chiar si la Colibita izoterma anuala este de doar 6 grade. In aceste conditii, o investitie asa de mare pentru o partie de schi dotata cu tunuri de zapada la Bistrita nu se justifica, deoarece acestea produc zapada artificiala doar atunci cand afara temperaturile sunt negative. Deci in aceste conditii o instalatie asa de costisitoare, care presupune si construirea unui lac de acumulare va putea functiona foarte putin timp in cursul unui an, fata de domeniile schiabile din zona de munte. Eventual o investitie mai mica pentru o partie cu zapada naturala, fara dotari speciale costisitoare poate fi luata in considerare.

    • da…izoterma e buna…….dar daca izocora e favorabila si compenseaza….adica sa explic…..daca presiunea e mai mica atunci iesa fum!

  • CRETU FACE INVESTITII CU BANI EUROPENI PENTRU CA OAMENII MUNCII SA AIBA UNDE SE DISTRA…. ASA CA PSD -ul burdusit de trai ARE NEVOIE SA SE JOACE PE PARTIE … PE ZAPADA ARTIFICIALA CARE COSTA BANI …PLATILE DE INTRETINERE SUNT SUPORTATE DIN TAXELE SI IMOZITELE PLATITE DE NOI !
    LOCURI DE MUNCA ?
    VAX ALBINA …….!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui raul adrian Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS