Cultură

Un milion de euro pentru amenajarea Pădurii Schulerwald

Primarul Ovidiu Creţu a anunţat că peste un an nu vom mai recunoaşte Pădurea Schulerwald, care va intra într-un amplu proces de amenajare, pe bani europeni.

”La anul n-o să mai recunoaşteţi Pădurea Schulerwald. Printre proiectele cu finanţare europeană pe care le avem este şi amenajarea acestei zone, care va deveni un adevărat spaţiu de recreere. Vor fi terenuri sintetice, alei pentru biciclişti şi pietoni, piste pentru rolleri şi skateri, dar şi o scenă de spectacole foarte frumoasă. Un milion din cele 50 de milioane de euro care vin în această perioadă din fonduri europene vor fi pentru amenajarea Pădurii Schulerwald”, le-a spus primarul Ovidiu Creţu bistriţenilor ieşiţi la picnic de Ziua Muncii.

Conform documentaţiei, în Pădurea Schulerwald vor fi făcute terenuri de sport, zone de relaxare, plimbare sau popas, pădurea urmând să fie racordată la reţele de apă, canalizare şi electricitate.

Proiectul prevede amenajarea a două terenuri multifuncţionale pentru fotbal/baschet/handbal, a unuia pentru paintball, a unui circuit de skateboard şi role şi a unui perete pentru căţărări, amenajarea a peste 6 km de alei pentru promenadă, a patru locuri de joacă pentru copii, a unor spaţii destinate jocurilor tematice pentru persoane cu dizabilităţi, pentru adulţi (scripeţi, traversări, obstacole, tiroliană), realizarea unei zone de picnic cu mese, bănci, spaţiu de joacă (minigolf, tenis de masă), precum şi a 10 locuri de popas cuprinzând banci, foişoare, locuri de observare, hrănitoare pentru animale.

Se urmăreşte şi crearea unui circuit de aproape doi km destinat ciclismului off-road, cu zone de dificultate şi suprafaţă de rulare construită din lemn, piatră sau pământ.

4 comentarii

  • Ovidiu Cretu nu e acelasi om care acu 4 ani ne promitea Uăndărlend, oraş european, belşug şi prosperitate? Noi primit în schimb sensuri giratorii şi multă ignoranţă din partea dumnealui. În parlament a dormit. La Nunta Zamfirei a dormit. La primărie a dormit cel mai mult! Ce mai doreşte?!

    • Dar eu l-am lăudat pentru dormit! Putea să fie treaz şi să facă te miri ce prostii (lift în biserică, să distrugă un parc sub pretextul că-l reamenajează, să amâne pe ultima sută de metri asfaltări ca să dea bine în campania electorală, etc). Oh, staţi! Astea chiar le-a făcut. Ce degringoladă…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.