Recomandări Social

Un pădurar de la Ocolul Silvic Dealul Negru, trimis în judecată pentru furt de lemne – rectificare

Pădurarul de la Ocolul Silvic Dealu Negru care a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a delapidat în realitate 13,5 metri cubi de material lemnos din gestiune, lemn pe care ulterior l-a vândut, a declarat pentru Timp Online șeful de la Ocolul Silvic Dealul Negru, Rareș Moga.

”Lemnul încăpea în două căruțe, nu în 300 de vagoane. Este o greșeală în comunicatul pe care l-ați publicat. Nu ar fi trebuit să fie punct între 13 și 564, ci virgulă. Chiar dacă s-a furat lemn în trecut, eu sunt un om corect și nu pot lăsa lucrurile așa. Voi suna și la Parchet să facă această corectură. Lemnul e în fața ocolului”, a spus Rareș Moga.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pădurarul de la Ocolul Silvic Dealul Negru este acuzat de delapidare şi fals intelectual, după ce, în luna octombrie a anului 2018, şi-a însuşit fără drept din gestiunea sa cantitatea de 13.564 metri cubi material lemnos, pe care a remis-o celorlalţi trei inculpaţi – Adrian Moldovan, Valer Bor și Ioan Sorin Șoanca – în schimbul unor sume de bani, împreună cu documente întocmite în fals.

Cei trei inculpaţi au prezentat actele false chiar și polițiștilor atunci când transporturile de lemn au fost controlate. Cei trei bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru uz de fals şi complicitate la delapidare.

Cum într-un vagon intră peste 40 de metri cubi de lemn, noi am împărţit întreaga cantitate de lemn la 45 (o valoare medie pentru un vagon) şi am obţinut, în final, 300 de vagoane. Atât a furat un singur om din pădurile pe care trebuia să le păzească.

Ocolul Silvic Dealul Negru are sediul la Orheiu Bistriței și administrează pădurile comunei Cetate. În zonă, era pe vremuri cea mai mare concentrare de urși bruni din Europa. Rămase fără mâncare, animalele au început toamna aceasta să coboare tot mai des în zone locuite.

Nu este singurul dezastru din zonă.

Etichete

14 comentarii

  • Ca acest individ sunt pline ocoalele silvice din tara. Acuma realizam cat s-a furat si ce bani au facut acesti oameni si ma intreb cat timp va mai merge asa.

  • Pai am facut calculul la 13.000 mc de lem au iesit vreo 290 de vagoane. Prima data judecati ,calculati si apoi scrieti stirile astea BOMBA……Cam cate garnituri de tren erau ?????????

    • Bine, data viitoare vom merge să anchetăm noi procurorii, să le punem o lampă în ochi și să-i întrebăm: ”Ați scris corect în comunicat? Știți unde se pune punct și unde virgulă între cifre și care e diferența?”
      Credeți că e posibil? La intrarea în Parchet ne deschide careva, ne dă voie să intrăm și să începem interogatoriul? Încercați dumneavoastră și, dacă reușiți, să ne spuneți și nouă.
      Pe de altă parte, ați auzit de separația puterilor în stat? Puterea judecătorească e separată de restul. ”Rolul puterii judecătorești este de a interpreta și aplica legile în numele statului. Această putere se concretizează printr-o ierarhie de curți de justiție. În România, curtea supremă este Înalta Curte de Casație și Justiție”.
      Cam pe cine ar trebui să întrebăm noi dacă e real ce scrie în comunicatele Parchetului? Ziceți dumneavoastră că văd că sunteți foarte deșteaptă.

    • Orice știre se verifica din cel putin doua surse !
      Indiferent din ce sursa primara provine !

    • Ce conteaza cantitatea,furtul nu poate fi scuzat/justificat/judecat prin prisma cantitatii,ai furat ->esti un hot-> raspunzi legal(daca esti prins evident).

  • Nici nu are atâta pădure ocolul silvic Dealu Negru de unde o putut fura pădurarul ăla atâta eu cred ca cine a scris articolul mănâncă rahat la kg…

  • Observ ca aici comenteaza aparatorii hotilor care posibil sa fi cumparat chiar de la acuzatul niscaiva lemne. Asa ati invatat de la pesedeu sa faceti front comun cu penalii ? Mai si va legati de ziarista CRISTIANA care de fapt a preluat niste cifre scrise incorect la redactarea de la Judecatorie. Sa va fie rusine comentaci de doi lei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS