Actualitate

Un polițist este acuzat că a luat mită, a făcut trafic de influență și a folosit mașina de serviciu în scop personal

Un polițist din Bistrița-Năsăud, acuzat de luare de mită, trafic de influență și folosirea mașinii de serviciu în scop personal a fost reținut timp de 24 de ore și apoi pus sub control judiciar, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Potrivit unui comunicat, agentul de poliție ar fi pretins și primit 500 de euro și 1000 de lei pentru a se preface că nu a oprit în trafic un individ care conducea deși nu avea permis, apoi alți 150 de euro ca să sară rândul la RAR la inspecția tehnică periodică.

În toamna acestui an, polițistul ar fi folosit mașina de serviciu cu scop personal pentru deplasarea la serviciu și pentru interes propriu.

A fost reținut pentru 24 de ore, dar apoi s-a dispus control judiciar.

Etichete

6 comentarii

  • Pline comunele de șpăgari și corupți care sunt cunoscuți de toată lumea inclusiv la nivel de județ. Asta nu o dat mai departe de asta o patit-o.

    55
    3
  • Polițistul câștiga bine , se pensionează devreme , dar nu-i sănătos daca nu ia șpagă !
    Medicul mult mai bine ca acum 10 ani dar buzunarul halatului tot plin e de plicuri !
    Primarul are salariul mai mare ca veniturile anuale ale comunei dar nu semnează niciun act daca nu-si ia procente din orice !
    Magistrații câștiga mai mult ca președinții de tara dar balanța dreptății se înclina in favoarea celui ce pune mai mult !
    Deputații au salarii , au pensii speciale , au mașini , au șoferi , au de toate dar sunt putred de
    corupți , la fel ca partidele din care fac parte .
    La multi ani romani , la multi ani România !

    73
    2
    • Cu alte cuvinte,bun polițist nu a plătit cota parte din șpagă și a fost „dat în gât”. Pare o știre, dar e de fapt un fel de avertisment pt alți camarazi

      29
      3
  • pai si Lupse o fost luat din strada ,adica de la rutiera! Pacat ,insa, ca a avansat pe un post caruia nu-i face fata si nici cinste. Mai ales cinste!
    Lex et honor ! Nici una ,nici alta!

    15
    1
  • Si primarii ar trebui verificați. Peste 90% din primarii din judet folosesc mașinile primăriilor in interesul lor personal. Dar asta-i Romania. Cred ca ne merităm soarta la ce politicieni avem. Vai de țărișoara asta care a fost o data bogata.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS