Actualitate Recomandări

În cât timp dau procurorii soluții în dosarele pe care le instrumentează

O treime dintre dosarele instrumentate de procurorii bistrițeni au fost soluționate după un an de la începerea cercetărilor, iar 10% la împlinirea termenului de prescripție, reiese din raportul de activitate din 2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Ceva mai operativi au fost procurorii atunci când au inițiat chiar ei urmărirea penală și nu le-au parvenit dosare de la Poliție.

În anul 2018, procurorii din județ au avut de soluţionat un număr de 17.558 cauze (inclusiv cauzele cu autor necunoscut ), comparativ cu 17.027 cauze în 2017, mai mult cu 531 cauze (+ 3.12 %). Dintre acestea, au fost soluţionate 6.985 cauze, faţă de 6.595 în perioada de comparaţie (2017), înregistrându-se o creştere cu 390 cauze (+ 5.91 %).

Etichete

1 comentariu

  • Palavre, palavre, palavre, în 2016 am făcut o plângere penală deoarece au falsificat procesul verbal de afișare a proiectului de buget pentru 2016. In iulie 2017 am fost chemat la Poliția municipiului Bistrița să mă întrebe despre plângere, dacă o susțin și ce solicit. Am declarat că îmi mențin plângerea si că solicit să fie pedepsiți, penal, cei ce au făcut falsuri în acte publice. De atunci nu mai știu nimic despre stadiul rezolvării plângerii. Se fac aproape trei ani, asta da celeritate!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS