Actualitate Recomandări

Un tânăr de 18 ani care a lucrat ca ospătar la o nuntă a murit în condiții suspecte

Un tânăr de 18 ani care a lucrat azi noapte ca ospătar la o nuntă a murit în condiții suspecte anchetate de Poliție care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Inițial s-a răspândit vestea în satul Feldru, de unde era de loc băiatul, că acesta ar fi murit înghețat, prizonier în camera frigorifică a localului a cărei ușă nu putea fi deschisă decât din exterior. Ghinionul lui a fost că nu avea telefonul la el și nu a putut chema pe nimeni în ajutor, au declarat pentru Timp Online surse apropiate familiei.

La solicitarea publicației locale Timp Online, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis, prin purtătorul de cuvânt, următorul comunicat: ”La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr se află în stare de inconștiență, într-un imobil din Bistrița.

La locul sesizării, după intervenția echipelor medicale, a fost constatat decesul unui tânăr de 18 ani din Feldru.

Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând documentarea faptei, fiind totodată dispusă necropsia, în vederea determinării cauzei decesului”.

Proprietarul Restaurantului Ardeal din Bistrița, Adrian Sbârci, la care lucra băiatul din Feldru, a contactat Timp Online să nege ceea ce s-a spus inițial despre moartea lui Bogdan și să își spună propria versiune.

Adrian Sbârci susține că Bogdan Ț. a lucrat azi noapte ca ospătar la un eveniment organizat la Telciu de restaurantul lui. Întrucât nu a avut cu ce pleca acasă a fost cazat în locuința lui situată la Bistrița în aceeași locație cu Restaurantul Ardeal, pe Drumul Cetății, ”o chestie de bun simț, de morală mă gândesc” – a spus el.

”El avea o problemă de epilepsie și a făcut o criză în timpul nopții. În urmă cu câteva minute, am primit un telefon de la Medicina Legală și mi s-a spus că decesul persoanei s-a întâmplat în urma unei crize de epilepsie”, a spus Adrian Sbârci care susține că nu știa despre problema de sănătate a tânărului care ”venea și mă ajuta”, fără să poată menționa dacă era angajat legal cu acte, ceea ce ar fi presupus efectuarea unei vizite medicale și eliberarea unui certificat care să-i permită să lucreze în alimentație publică.

Întrebat dacă i-a cerut tânărului certificat medical înainte să-l angajeze, Sbârci a repetat de mai multe ori că Bogdan doar îl ”ajuta”: ”Deci eu voiam să vă spun că cei de la Medicina Legală asta mi-au spus. O să intrăm în posesia certificatului și o să vi-l comunic și dumneavoastră. Eu vă spun ce mi-a transmis Medicina Legală și că nu s-a întâmplat într-un congelator, asta vreau să vă spun. S-a întâmplat în timpul somnului în timp ce el se odihnea. Eu pot să vă comunic treaba asta și eu vă spun ce mi-a comunicat Medicina Legală”.

Însă Medicina Legală nu are voie să furnizeze astfel de informații decât organelor judiciare și familiei, respectiv avocaților, asiguratorilor, însă numai cu mandat/autorizație legală de la procuror sau instanță. Mai poate fi informat medicul curant doar în limitele legii și ale confidențialității, de regulă indirect.

Mai precis, Medicina Legală poate furniza informații despre cauza morții doar anumitor persoane/instituții, în funcție de cadrul legal și de tipul de document solicitat: acces deplin: procuror, instanță, poliție, acces limitat: familia (cu aprobare sau prin certificat de deces), fără acces direct: terți fără autorizație legală

Timp Online a luat legătura și cu una dintre surorile decedatului care a declarat următoarele: ”Băiatul suferea de epilepsie, nu a mai avut crize, dar, azi dimineață, fiind singur în cameră după evenimentul pe care l-a avut o făcut o criză de epilepsie. Nefiind nimeni cu el a făcut insuficiență respiratorie acută. Nu am nicio idee de unde o apărut asta cu congelatorul. Azi, când am ieșit din biserică, s-o apropiat de mine o femeie și m-o întrebat dacă e adevărat. Eu nu știam nimic. Fiind la biserică nu am știut. Nu am mai vorbit cu el. Știam că i se termină evenimentul pe la 4,5 dimineața, doarme și vine acasă. Nu vreau să facem probleme patronului. De boală, de epilepsie, s-o știut că o are de câțiva ani, dar nu a mai făcut crize. El a încercat să ascundă boala, familia avea o situație financiară scăzută și era nevoie de bani. Nu era angajat, aici, la Ardealul, a început după Crăciun. L-o chemat când mai avea înmormântări, nunți. Nu știu ce au avut la Telciu. Băiatului îi era rușine să spună. Și-n vară o mai fost la nunți. Medicul i-a făcut analize inclusiv în noiembrie și i-o spus să-și continue viața, dar să nu facă efort. Tratament lua. Era efort să lucreze la nunți, dar când ești nevoit …. Din păcate, suferea de boala asta. Dacă îi dădea cineva pastila, scăpa, dar nefiind nimeni l-au găsit colegii când au venit pe schimb și nu s-a mai putut face nimic”.

Sursa foto: Facebook

Etichete

10 comentarii

  • Ce restaurant o fi? Pot să bănuiesc numa… Da cum să nu ai tu un sistem de deblocare din interior sau un buton de panică, de alarmare, ceva sistem pentru cazurile de urgență?? E inadmisibil! Așa ceva e de noaptea minții! Nu există scuze și nici explicații pentru așa ceva!

    22
    12
  • Groaznic ! Cu atatea automatizari… E clar ca baiatul nu stia cum functioneaza “iadul cel rece”. Protectia sau cum se cheama mai nou , securitatea muncii , nu era prioritatea firmei. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

    15
    7
  • E foarte trist ce s-a întâmplat, dar trebuie spus clar că legea prevede niște lucruri de bază care aici nu au fost respectate.
    Conform Legii 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, angajatorul este obligat să asigure echipamente sigure și să prevină riscurile evidente. La camerele frigorifice mari, ușa trebuie să se poată deschide din interior, asta e obligatoriu. Tot legea cere să existe o posibilitate de a cere ajutor buton de panică, alarmă, sonerie sau alt sistem similar și să nu fie lăsat cineva singur într-un astfel de spațiu periculos.
    Mai mult, angajații trebuie instruiți ce să facă în situații de urgență, iar spațiul să aibă iluminare de siguranță. Faptul că a rămas blocat, fără să poată ieși sau anunța pe cineva, arată clar că norme elementare au fost ignorate. Nu e un accident inevitabil, ci o tragedie care putea fi prevenită

    21
    7
  • Măi voi ăștia angajați multă ură purtați pe angajatori măcar ca oricind puteți face fiecare o firmă la care să îi puneți toate sistemele de siguranță ca tare bine le știți toți.
    Marș la lucru!

    9
    21
  • Speculăm și tare ne-ar plăcea să aflăm că a fost vreo crimă, doamne ferește.
    Dacă am vedea ”patronul” arestat, ar fi și mai tare!
    Necazurile sunt de multe feluri și pe oameni umblă.
    Să nu dăm cu bota înainte de a afla adevărul.

    10
    1
  • Doamnelor si domnilor, ati citit tot articolul? Cum doamne puteti sa comentati si sa fiti asa analfabeti functionali?(adica acuzati fara sa cititi, fara sa stiti adevarul). Ideea ii ca nu stim nici unu adevarul, dar nu ne apucam sa aruncam cu vorbe si sa stergem pe jos cu x persoane numai dupa 2-3 cuvinte citite. Doamne, dar asa ne meritam soarta, nuj zau cine ne mai scoate la liman

    6
    1
    • Te-ai trezit mai târziu, ca de obicei.
      Articolul inițial specifica clar faptul că băiatul a murit în camera frigorifică.
      Intre timp, s-au mai clarificat unele aspecte….
      După modificarea lui, primele comentarii trebuiau șterse ca să nu apară polemica asta inutilă.

    • John cand au fost scrise comentariile, articolul mentiona explicit varianta ca tanarul ar fi ramas inchis intr-o camera frigorifica, unde ar fi decedat. Pe baza acelor informatii publicate initial, oamenii au reactionat firesc.
      Ulterior, articolul a fost actualizat si a fost prezentata o alta ipoteza. Asta schimba contextul, dar nu inseamna ca cei care au comentat anterior sunt „analfabeti functionali”. Au reactionat la informatia disponibila la acel moment.
      Problema reala este lipsa de claritate initiala si modificarile ulterioare ale articolului, nu faptul ca oamenii au citit „doar 2–3 cuvinte”.
      Este perfect legitim sa comentezi pe baza unui continut publicat, atata timp cat acel continut era prezent atunci.
      De acord ca nu stim inca adevarul complet. Tocmai de aceea, etichetarile si jignirile nu ajuta cu nimic. O discutie corecta tine cont si de cronologia informatiilor, nu doar de versiunea finala a articolului.

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Leo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.