Direcția Județeană de Mediu Bistrița-Năsăud a dat undă verde proiectului ”Aplicare covor asfaltic pe străzi pietruite în municipiul Bistrița”, inițiat de Direcția de Infrastructură și Servicii Bistrița, motivând că acesta nu necesită evaluarea impactului asupra mediului.
Proiectul vizează modernizarea a 14 străzi și alei din municipiu, respectiv Aleea Răsăritului, străzile Amurgului, Astrelor, Bradului, Bela Bartok, Crângului, Dâmbului (tronsoanele I și II), Însorită, Lempeș, Livezi (tronsoanele I și II), Orion și Viorelelor. Lungimea totală a străzilor incluse în investiție este de aproximativ 8,1 kilometri.
Lucrările vor consta în reprofilarea pietruirilor existente, completarea sistemului rutier cu material pietros și aplicarea unui covor asfaltic în două straturi. De asemenea, proiectul include amenajarea intersecțiilor, consolidarea acostamentelor, protejarea șanțurilor cu beton în zonele cu pantă accentuată, reparații la podețe, precum și realizarea marcajelor și semnalizării rutiere.
Investiția va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trafic și la reducerea poluării generate de circulația pe drumurile pietruite. Asfaltarea va elimina praful din zonele vizate, va permite o circulație mai fluentă și va reduce emisiile provenite de la autovehicule. Totodată, vor fi îmbunătățite condițiile de evacuare a apelor pluviale.
În cadrul procedurii de evaluare, Direcția Județeană de Mediu precizează că proiectul nu afectează arii naturale protejate, nu implică riscuri majore pentru mediu sau sănătatea populației și nu au fost înregistrate observații ori contestații din partea publicului. Decizia de mediu este valabilă pe întreaga perioadă de realizare a investiției, cu respectarea condițiilor impuse de autoritatea competentă privind protecția mediului și gestionarea lucrărilor.










Catre Primaria Bistrita:
Simion Mindrescu-Calea Clujului sau mai bine zis drumul de centura cand aveti de gand sa il reabilitati? Arata ca dupa razboi
Straziile adiacente: Lucian Blaga, Dr. Dm. Vechi, Ioan Slavici sunt in aceasi stare.
Asteptam anul alegerii?
Salutare,prieteni!În caz că, vă mai rămân 2-3 lopeți de bitum, vă rog nu le irosiți.Incercati să plombați cariile de pe str Trifoiului,nu de alta,dar fiind sezon estival, mișună lumea prin apropiere fiind stațiunile Jupiter,Venus,Saturn s.a.m.d.Spor…
Strada Câmpului când se asfaltează????Nu face parte din orașul Bistrița???Nu plătim impozite?
Era pe lista strada Câmpului dar nu vrea domnul primar . Măcar dacă ar pune iar spartura de asfalt că în partea de sus lea pus la boși
Str.Orizontului cand se asfalteaza?am fost primii pe lista;acum nu mai suntem;asteptam un nou an electoral? de pe strada Orizontului fiiti siguri ca nu o sa mai vina voturi👎o zi frumoasa