Unde se afla primul cartier românesc. Informaţii interesante despre oraș în cartea ”Românii din Bistriţa”

(FOTO) Primul volum al cărţii „Românii din Bistriţa”, scrisă de prof. univ. Mircea Gelu Buta şi de Adrian Onofreiu de la Arhivele Naţionale, a fost lansat luni seara la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” în prezenţa unei asistenţe numeroase formată din oameni de cultură şi de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile, membri ai Clubului Rotary Bistriţa.

Despre carte au vorbit preotul Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, profesorul Andrei Moldovan şi jurnalistul Zorin Diaconescu. Toţi au avut numai cuvinte de laudă la adresa autorilor care au făcut o importantă muncă de documentare legată de „aspecte ale vieţii provinciale ardelene şi locale bistriţene” considerată de autori de mare interes, întrucât, alături de oaspeţii sosiţi de-a lungul timpului pe aceste meleaguri, „trăiau românii băştinaşi de care străinii aveau nevoie pentru că, aşezându-se într-o regiune necunoscută, să nu cadă pradă foametei, fiarelor şi altor vicisitudini”, cum scria Nicolae Iorga în cartea sa „Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria”.

„Lucrarea este şi dovada efectivă a realizării unui parteneriat între public şi privat. Instituţia unde lucrez vine cu suportul documentar, iar partea cealaltă este realizată de domnul Mircea Gelu Buta pe care întotdeauna l-am preţuit pentru faptul că a reuşit să adune la un loc din foarte multe cotloane, informaţii extrem de interesante despre un anumit subiect. Pilduitoare sunt imaginile legate de vânătoare şi de sport din perioada interbelică. Sunt extraordinare şi aduc un surplus de informaţie. Lucrarea este şi o încercare temarară pentru că aduce la lumină mărturii despre o populaţie care apare târziu în documente şi care îşi face loc după Revoluţia de la 1848-1949 şi în cetăţenile transilvănene. E un proces care s-a derulat de-a lungul mai multor decenii şi apoi s-a validat în 1918 şi s-a continuat în perioada interbelică. Primul primar român al Bistriţei nu a fost ales democratic, ci impus printr-un artificiu în 1934. Ar mai fi lucruri interesante legate de atitudinea românilor din Bistriţa după 1918 faţă de cei care, până în 1918, au deţinut supremaţia la nivelul oraşului. Aş puncta modul exemplar de aplicare a reformei agrare din 1921 în care nu s-a simţit nicio urmă de resentiment faţă de ceea ce a fost până în 1918 şi poate la fel de interesant, un inventar al etniilor din oraş în 1924, care se poate transforma el însuşi într-o lucrare de sine stătătoare”, a spus Adrian Onofreiu, unul dintre autori.

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a susţinut apoi o conferinţă cu tema „Mărginimea Bistriţei”.

„Deşi saşii au fost copleşiţi de savoruri din partea regalităţii, ei nu şi-au îndeplinit misiunea pentru care au fost aduşi pentru că aceşti oaspeţi nu au trăit multă vreme împreună cu autohtonii, ci s-au izolat crezând că aşa îşi puteau menţine identitatea şi atunci, în Transilvania, au existat zone cu locuitori harnici şi asta a fost totul. Dar pretutindeni în apropierea saşilor, românii au susţinut tot timpul o luptă grea economică pe care, de multe ori, au pierdut-o. Credinţa în Dumnezeu i-a făcut să reziste şi să se îmbărbăteze, astfel, încetul cu încetul, au luat apucături bune şi au ajuns în cele din urmă deasupra lor, cum spune Ioan Slavici. În aceste zone, românii au început să cumpere pământuri scoase la vânzare, iar de la Braşov până la Bistriţa puteau fi întâlniţi cei mai destoinici gospodari români. (…) Se face o mare confuzie. Austriecii au fost unii, saşii, alţii. Nu au avut nicio legătură decât că au vorbit aceeaşi limbă. Dominaţia austriacă asupra Transilvaniei nu a fost privită cu ochi buni de saşi. Un motiv de nemulţumire a acestor protestanţi din Ardeal era că împăraţii reprezentau şi voiau să reimpună catolicismul. Totuşi, nu aceasta a fost cauza de supărare cea mai mare. Se datora pierderii influenţei asupra satelor româneşti de pe Şieu, Someş şi Valea Bârgăului care, prin militarizarea din 1868, au ieşit de sub dominaţia magistratului Bistriţei şi care aduceau cel mai mare venit acestui oraş. Din 1861, satele din fosta zonă de graniţă s-au constituit în Districtul Năsăudului care, alături de cel al Făgăraşului, erau singurele unităţi teritoriale unde românii aveau propriile instituţii administrative şi judecătoreşti şi este de remarcat stăruinţa cu care românii ardeleni şi-au apărat aceste localităţi atunci când migratorii au vrut să se stabilească în ele sau când oaspeţii (printre care şi saşii -n.r.) au încercat să le ia în stăpânire. Este o întreagă literatură despre certurile de hotar, procesele interminabile între satele româneşti şi cele din ţinutul săsesc al Bistriţei, urmate de-a lungul timpului de multe pagube şi pierderi de averi din ambele părţi”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, care s-a referit apoi şi la „mărginimea Bistriţei”.

„În jurul Colegiului InfoEl a existat o comunitate înainte de venirea oaspeţilor (saşilor -n.r). Autohtonii au fost împinşi treptat pe malul drept al râului Bistriţa, cartierul fiind cunoscut sub numele de Hrubă. Îmi place să cred că vine de la cei care se ocupau de facerea cărămizilor şi a sobelor. Aceasta e prima zonă românească şi primul cartier al Bistriţei. Podul Jelnei era cunoscut ca Produl Hrubenilor, iar strada principală, Constantin Romanu Vivu, era strada cea mare a Hrubelor. Vama Jelnei a devenit Restaurantul Ucigaşul. Familiile de români erau necăjite, asuprite, sărace. De biserică nici nu putea fi vorba pentru că legile din acea perioadă le interziceau românilor să aibă biserică de piatră şi cu turn. Au fost şi acţiuni devastatoare împotriva românilor. Li s-a dat foc la case şi au fost împinşi în zona Năsăudului. Mi s-a spus că erau rupţi, dar e fals. Cea mai veche poză de pe Valea Ghinzii e a lui Ioan Toma din cunoscuta familie Şomlea. Mai era familia Bilegan, poreclită Covrig, familia Naghiu, familia doctorului Buduşan, printre cei mai bogaţi oameni ai Bistriţei cu o sută de hectare de teren. Un capitol întreg din carte este despre cărămidării”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

Autorul a menţionat că o altă comunitate de români trăia peste Podul Budacului.

„Românii deţineau proprietăţi, aveau şi cimitir la colţul unde se ramifică şoseaua spre Sigmir. Vama Budacului există în continuare. De aici a plecat cunoscuta familie Rus de peste tot. O vestită familie Beşuan. Aveau trupă de teatru, recitau. O renumită familie e familia Rebrean cu funcţionari de poştă la Budapesta. Mai e vestita familie Filimon care a deţinut restaurante”, a adăugat el.

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a vorbit şi despre prima biserică frecventată de români de lângă prima şcoală românească, ambele de pe actuala stradă a Crinilor şi despre multe alte lucruri interesante legate de istoria oraşului, toate prezentate şi în volumul lansat la Bistriţa.