Unde duce Calea MALLdovei

Proprietarii micilor afaceri se tem că business-urile lor vor muri de îndată ce se vor deschide cele două galerii comerciale de pe Calea Moldovei. Nu sunt mall-uri, dar pentru Bistriţa efectul apariţiei unor branduri, fie ele şi mai puţin sonore, va fi pentru comercianţii de haine şi încălţăminte similar cu cel care a fost pentru proprietarii de magazine alimentare de la colţul blocului când s-a deschis primul Kaufland, adică devastator.

La cum arată comerţul la Bistriţa, eu cred că pe foarte mulţi îi va paşte falimentul fiindcă s-au mulţumit să deschidă un magazin banal în care au adus chinezării şi nu au făcut absolut nimic să fie speciali şi  atractivi. În majoritatea magazinelor de haine şi încălţăminte din Bistriţa lucrează nişte fiinţe anoste, în cel mai bun caz, ca să nu zic nişte acrituri. Au două atitudini: fie îşi văd de Facebook-ul personal după tejghea, fără măcar să-ţi răspundă la salut, fie sar pe tine de cum ai pus mâna pe clanţă şi, ca nişte ciocănitori, ţipă: „Vă ajut cu ceva?”, „De ce aveţi nevoie?”. Dacă nu te răsteşti la ele, sunt capabile să te urmărească prin magazin, chiar să îţi sufle în ceafă.

Rareori am întâlnit persoane agreabile care să intuiască dacă vrei ceva sau pur şi simplu ai intrat să-ţi clăteşti ochii, să te relaxezi. O astfel de domnişoară lucrează la un magazin pe centru şi e o bijuterie de fată. De fiecare dată spune „bine aţi venit”. Te priveşte discret să vadă la ce fel de haine de uiţi, apoi vine pe lângă tine şi-ţi arată ceva din gama ta preferată aproape şoptind: „cred că vi s-ar potrivi”. Dacă eşti dispus să intri în dialog cu ea, îţi spune ce produse sunt reduse, care sunt cele mai noi. Aproape de jenă pentru toată strădania ei, vrei, nu vrei, cumperi ceva. Când ieşi îţi mulţumeşte şi, înainte să salute, spune: „vă mai aşteptăm pe la noi”. În 99% dintre magazine însă, vânzătoarele sunt profund deranjate de prezenţa unui client, iar asta face ca una ca mine să evite locurile lor de muncă. Sigur, patronii spun că nu găsesc personal de calitate. E posibil. Probabil nici salariile nu sunt atractive, nici interesul celui care conduce business-ul pentru formarea angajaţilor nu e prea mare. E un cumul de factori care duce, inevitabil, la un dezastru general. Cel puţin la Bistriţa.

Un alt motiv pentru care micile magazine vor muri este că nu ştie nimeni de ele. Nu toată lumea are chef să bată tot oraşul în căutarea unui produs. În secolul nostru, lumea e grăbită şi vrea să meargă exact unde are nevoie. Nu înţeleg de ce, spre exemplu, micii comercianţi nu fac publice informaţii de genul: „eu vând produse de la firma X la preţul de”. În zilele noastre, oricine îşi poate face un site unde să posteze fotografii cu descrierea produselor şi preţul lor. Tot acolo poate avea secţiunea de „reduceri”, căutată de regulă de toată lumea. Am văzut, spre exemplu, pe site-ul Primăriei Sibiu o secţiune în care sunt prezentaţi toţi comercianţii din oraş care doresc să-şi înscrie site-urile pe portal. E felul în care administraţia locală le întoarce serviciul pentru plata taxelor şi impozitelor locale.

Aceasta ar fi doar o variantă. O alta e publicitatea pentru acel ceva care te face diferit de restul, acel ceva care să ne determine să venim la tine şi nu la alţii. Numai că, la Bistriţa, toată lumea crede că, dacă are un magazin în centru cu o vitrină urâtă, nu are nevoie de nicio publicitate, că „merge şi aşa”. Greşit! Nu mai merge. Epoca în care oamenii nu aveau altă opţiune decât magazinele de pe centru a apus. Cine vrea să se salveze şi să nu moară trebuie să-şi spună lumii povestea, să creeze o relaţie aproape sentimentală cu cei care trec pragul magazinului său, să atragă prin ceva unic şi total diferit de restul.

Povestea este cea care atrage atenţia omului, care-l face să se simtă legat de cel care o spune. Câtă vreme Şeherezada din „O mie și una de nopți” îi spune regelui persan Shahryar o poveste în fiecare noapte, trăieşte. Fiindcă regele ucigaş de femei vrea să afle continuarea poveştii şi a doua zi, la fel ca noi toţi. Vrem să ştim lucruri despre oameni, despre planurile lor, ne place să le cunoaştem povestea. E motivul pentru care marile branduri din lume au făcut publice aceste poveşti ale lor. Cum le-a venit ideea, ce au făcut mai departe, cum au evoluat. Nu sunt întâmplătoare aceste istorii mari sau mici, romanţate sau nu. Oamenilor le plac poveştile încă din copilărie. Le place să viseze. Dacă vreţi să vi-i faceţi prieteni, ţineţi cont şi de asta. E foarte important cine le spune povestea şi cum. Nu toată lumea preferă lucrurile ieftine, dovadă că mulţi îşi cumpără lucruri de la Cluj sau Mureş şi chiar din străinătate. Eu cred că, în această epocă, lumea preferă calitatea, vrea să fie tratată cu respect, vrea să ştie de la cine cumpără, care e povestea fiecărui business.

Nu trebuie să luaţi spusele mele ca literă de lege. Sunt simple păreri ale unui neavizat care a mai citit nişte cărţi despre afaceri şi care se mai uită la emisiuni cum se reinventează şi alţii care s-au confruntat cu acelaşi fenomen în urmă cu mulţi ani. Eu sunt convinsă că există viaţă şi dincolo de Calea MALLdovei.