Actualitate

Unde puteți găsi calendare cu programul de colectare, dar și saci albaștri și verzi

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că va continua acțiunile în vederea eficientizării managementului deșeurilor în județ, pentru creșterea procentului de deșeuri reciclabile valorificabile și pentru devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mari de deșeuri.

”Am tipărit și distribuit către toate primăriile din județ 91.000 de calendare cu programul de colectare, pentru zonele de case, aferent anului 2023, pentru a fi distribuite cetățenilor. În municipiul Bistrița și localitățile componente, aceste calendare vor fi distribuite de către inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA.

Am distribuit tuturor primăriilor din județ rezerve de saci albaștri și verzi pentru ca cetățenii care nu intră în posesia sacilor distribuiți de operatorul de salubritate Supercom SA să poată solicita și primi de la primării acești saci.

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud vor verifica recipienții de colectare a deșeurilor reciclabile de la populație conform programului ”colectare de la poarta casei”.

Stimați cetățeni, dacă nu ați primit calendarul de colectare pentru anul 2023 sau saci de colectare vă rugăm să vă adresați primăriei de care aparțineți sau operatorului de salubritate Supercom SA la tel. 0263.944 – Dispecerat Supercom!

Vă reamintim că banii obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile se întorc în comunitățile din județul nostru pentru a acoperi o parte din costurile serviciilor de salubritate. În plus, copiii noștri se vor bucura pe viitor de o natură frumoasă și curată, nepoluată de deșeuri.

Haideți să colectăm separat corect deșeurile și în 2023! Acceptă provocarea – să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, transmite ADI Deșeuri.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS