Municipalitatea depune pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) proiectul ”Crearea de păduri urbane în municipiul Bistrița”, în valoare de 1.886.240 lei fără TVA. Apelul de proiecte este deschis până în 31 mai.
Aprobarea depunerii proiectului se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local din data de luni 20 mai.
Suprafețele propuse pentru a fi împădurite în cadrul investiției ”Crearea de păduri urbane în municipiul Bistrița” însumează 40.000 mp:
- Drumul Cetății – centura orașului (taluz aferent capelă și zona limitrofă cimitirului), 1.068 mp
- Sărata – Parc Industrial (teren degradat afectat de alunecări de teren), 13.708 mp
- Zona limitrofă Parcului dendrologic din Unirea, 25.224 mp
Se dorește: combaterea eroziunii prin regularizarea scurgerii apelor din precipitații și îmbunătățirea solului asigurată de vegetația arboricolă; îmbunătăţirea calității aerului, reducerea zgomotului şi îmbunătăţirea biodiversității, efecte ale pădurii urbane; beneficii multiple date de pădurea urbană realizată prin plantarea arborilor nativi (din regiune) care sunt deja adaptați la climă, necesită mult mai puțină întreținere decât multe alte specii neindigene; conservarea biodiversității – arborii nativi vor crea un mediu primitor pentru fauna indigenă, păsări și insecte.
Terenurile propuse pentru împăduriri, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, sunt amplasate în diferite zone, afectate fie de trafic intens și implicit cu poluare, fie sunt zone care vor cunoaște în viitor o puternică industrializare, respectiv urbanizare sau sunt terenuri afectate de eroziune.
Bistrita-i inconjurata de paduri.
De ce nu le declarati paduri-parc, maiales pe cele care se invecineaza cartierelor noi-construite?
Nu-i nevoie nici de amenajari bombastice, cu banci cu prize usb si alte aberatii, doar niste alei marcate si cateva bancute. Si nu trebuie asteptat 20 de ani pana cresc copacii.
Fiindcă în Parcu Mare apar tot felul de bazaconi şi este distrus în continu iar pădurile din jurul Bistriței sunt tăiate şi agresate prin apariția de alei şi mobilier urban plus estinderea ilegală până la limita păduri a celor ce şi au făcut ” case de vacanță ” sau blocuri acolo pentru acestea este nevoie de amenajarea Păduri Urbane Drumul Cetății pe locul unde a fost fabrica de teracotă, o pădure planta doar cu arbori autohtoni ín care să fie interzise orice fel de alei, trotuare, mobilier urban , locuri de joacă care agresează mediul natural.
Radu, pina la ora 9 aveai numai aprecieri la comentariul tău. După ce activiștii partidului au deschis calculatoare bugetare ai primit rating negativ fără număr, fără număr… Cum pari a fi un concitadin de bună credință îți recomand a nu mai comenta în timpul campaniei. Ca să nu ai dezamăgiri ca ai gândi greșit. Gândești corect dar probabil nu ești în organizație…
@Observ,
Ai dreptate, multumesc pentru sugestii.
Eu mai tare sunt curios ce interese ar incurca acest proiect, de am suparat asa de tare postacii de serviciu?
Nu de alta, dar padurea Schullewald pare sa se bucure de foarte mult succes.
Foarte frumos că se plantează arbori pe strada Drumul Cetății lângă capela. Deja sunt plantați cireşi ornamentali frumoşi pe o porțiune lângă pista de biciclete. Trebuie plantați arbori mari şi pe cealaltă parte a străzii Drumul Cetății cel puțin de la intersecția cu strada Tărpiului până la intersectia cu strada Subcetate unde plopii şi merii de acolo din cauza toaletări excesive sunt într-o stare jalnică şi nu se mai pot salva doar menține în viață şi de aceea porțiunea aceasta trebuie completată cu arbori noi mari şi viguroşi.
Ciresi ornamentali, o prostie ,plantati ciresi clasici de rod bun sa se bucure si copii din viitor de cirese ocazionale nu doar din povestile lui Creanga!
Pădurea de pe strada Poligonului pe partea stângă înainte de fosta bază
mecanica este dezastru! Pe lângă tăieri ilegale este plină de gunoaie resturi vegetale de-a unora care și-au tăiat pomii, rumeguș, cenușă inclusiv rahatul de la porcii care sunt crescuți lângă. Oare poliția locală, primăria, protecția mediului și ocolul silvic Bistrița de care cred că aparține pădurea nu vede?!
Dacă printre noi sunt câțiva fără nici o rușine și respect față de natură oare de ce autorității care ar trebui să ia măsuri nu fac nimic?
Până faceți voi pădurile urbane în Bistrița poate totuşi reuşiți să tundeți iarba din Squarul Verde de pe strada Drumul Dumitri Nou poate că totuşi reuşiți să reparați fântâna ambientală şi să amplasați nişte echipamente pentru copii