Economie

Unele trotuare din Bistrița ar putea rămâne decopertate până spre finalul anului

Pavelele noi ar putea fi montate cu întârziere pe unele străzi de pe care au fost decopertate trotuarele dacă Aquabis nu va reuși să semneze la timp contractul cu o firmă care să înlocuiască rețelele de apă și canal.

”În cazul în care până reușim noi să deviem rețele, Aquabis nu semnează cu un constructor să înlocuiască rețelele în această fază, facem niște devieri pe sub trotuar ca să putem turna stratul de binder, să redeschidem circulația, urmând ca ulterior, să le înlocuim (conductele deviate pe sub trotuare- n.r.). Pavajul pe trotuare putem să-l realizăm mai spre toamnă sau dacă îl realizăm, nu e atât de grav să scoatem pavelele și să le punem apoi la loc”, a spus viceprimarul Sorin Hangan într-o emisiune la postul local de televiziune AS TV.

Viceprimarul a fost întrebat dacă se vor finaliza la timp lucrările de pe axe și în ce condiții având în vedere că, pe anumite străzi unde s-a scos asfaltul vechi nu s-au înlocuit încă vechile conducte de apă și canal cu altele noi.

”Înlocuirea conductelor de apă și canalizare nu a fost prevăzută în proiectul de Axa Gării – Bulevardul Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului și nu pentru că fosta administrație nu a vrut, ci pentru că promisiunile au fost că Masterplanul de apă și canal cu zeci de milioane pentru Bistrița ar fi trebuit să se pună în practică și să se facă aceste lucrări de reabilitare de rețele înainte de reabilitarea străzilor. Deși s-a semnat contractul în 2019 parcă, nu s-a întâmplat nici în ziua de astăzi să fie pus în practică. Așteptăm a treia sau a patra licitație prin 25 mai ca să vedem dacă se mai întâmplă ceva prin Bistrița sau nu se mai întâmplă nimic. Avem discuții zilnice cu Aquabis fiindcă suntem și noi, și ei interesați. În acest moment, pe Bulevardul Decebal, s-au făcut devieri de rețele de apă, de canal și electrice în proximitatea pasajului subteran. S-au încheiat lucrările la sistemul rutier pe segmentul între strada Gării și str. Zimbrului și s-a tras stratul de binder. S-au făcut și lucrările de scurgere a apelor pluviale pe strada Gării, pe Bulevardul Decebal, pe Năsăudului și parțial pe str. Andrei Mureșanu. S-au realizat lucrările de îngropare a fibrelor optice, inclusiv a rețelei de energie electrice. Pe segmentul unde s-a tras binder s-au rezolvat problemele de alimentare cu apă din cei 600.000 de lei, din banii noștri”, a spus Sorin Hangan, referindu-se la majorarea de capital pe care Primăria Bistrița a făcut-o pentru ca Aquabis să aibă bani de înlocuit conductele unde s-a turnat deja asfalt.

Unde nu s-au înlocuit rețele de apă și canalizare, s-a găsit o soluție de avarie

”În cazul în care până reușim noi să deviem rețele, Aquabis nu semnează cu un constructor să înlocuiască rețelele în această fază, facem niște devieri pe sub trotuar ca să putem turna stratul de binder, să redeschidem circulația, urmând ca ulterior, să le înlocuim. Pavajul pe trotuar putem să-l realizăm mai spre toamnă sau, și dacă îl realizăm, nu e atât de grav să scoatem pavelele, punem pavelele la loc. Trebuie să terminăm proiectul în decembrie 2023 și nu ne putem permite să mai așteptăm fiindcă alții nu s-au aliniat. Aquabis a lungit-o foarte mult până a încărcat pe SEAP licitația. Au avut tot felul de probleme cu consultantul lor, cu Jaspers, consultantul finanțatorului, și, la un moment dat, am avut impresia că au și renunțat la lucrările de reabilitare pe Bistrița, însă noi am insistat foarte mult să le facă. Mie nu mi s-au părut foarte interesați să facă aceste lucrări la Bistrița, dar este o părere personală pentru care am argumente”, a declarat viceprimarul.

Explicația pentru care Aquabis nu a găsit un contructor nici în ceasul al 12-lea ar fi că firmele care lucrează în domeniul aducțiunilor de apă și canal evită să lucreze în orașe din cauza presiunilor la care sunt supuse de oameni.

”Vin greu constructorii azi fiindcă e mult stres să lucrezi într-o aglomerare urbană cu rețele, cu oameni cărora trebuie să le realizezi și parțial, și provizoriu, accesul la casă, că vine cu mașina și trebuie să intre și tu sapi șanțul. Constructorii preferă să facă lucrări la Sânmihaiu de Câmpie, în câmp, iar dacă trece prin fața porții, omul îi mulțumește că duce apa. Și atunci toți fug de lucrări într-o aglomerare urbană mare, cu atâtea reclamații și problematici zilnice”, a spus Sorin Hangan.

Indiferent de ce va face Aqaubis, Primăria Bistrița vrea să termine lucrările pe Axa Gării – Decebal – Andrei Mureșanu- Năsăudui până al sfârșitul acestui an.

”În ultima perioadă, constructorul se mișcă foarte bine și avem asigurări că vom finaliza lucrările. Am avut reclamații că se lucrează noaptea după ora 21.00, dar așa se întâmplă. Unii vor să lucreze și noaptea, alții sunt deranjați. Se lucrează la pasajul din Decebal, este termen 60 de zile ca să toarne placa peste ce s-a săpat, după care putem turna binderul ca să putem deschide circulația pe tot tronsonul între Gării și intersecția cu strada Crinilor”, a explicat Hangan.

Când încep lucrările pe trotuare

”O să înceapă lucrările. Se așteaptă pavelele noi. Eu zic că va merge repede. Pe str. General Grigore Bălan, mai are Aquabis de deviat o rețea, după care se va face și sensul giratoriu de lângă farmacie și legătura cu zona din fața OMV. Eu sper că, la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie să fie gata și trotuarele. Mai avem de făcut canalizarea pe Calea Moldovei. Domnul Șandru – managerul Aquabis – a spus că speră că va semna în 25 mai cu un constructor și că, în ultimă instanță, are și o soluție subterană așa încât, dacă apucăm să tragem stratul să nu fie probleme”, a spus Sorin Hangan.

13 comentarii

  • Ce nu înțeleg eu din declarația domnului viceprimar este de ce s-au decopertat trotuarele dacă se știa că Aquabis întârzie? La fel o să întreb și de ce s-au executat parțial pistele de biciclete dacă se știa că cei cu rețelele vor veni ulterior și le vor sparge cum se întâmplă deja în mai multe zone din oraș. Efectiv parcă suntem film de comedie cu proști. Unul muncește ca să spargă altul și tot așa pe banii și nervii bistrițenilor care nu mai au pe unde să circule.

    69
    1
    • Mai are rost să pun întrebatea imcopetenți ăştia când vor fi în stare să pună în funcțiune stația de asfalt ?🤣😂🤣😂🤣

      20
      4
    • Nu va mai mirati ca nu are cine sa munceasca. Multi lucreaza in vest, cei ramasi au alte joburi iar alti o freaca prin oras lovind pe altii in cap si furand…. de ce sa lucri daca poti sa o fentezi. Ne aduc din nepal, india, vietnam… asta e situatia. Va fi si mai rau….

    • Au trecut 3 luni…cred ca au facut statie maxi-taxi din ea!!!
      Niste mincinosi!
      Sd mai gaseste cate o lepra sa dea ..munusuri la niste comentarii …adevarate ca o teorema!

      12
      1
  • Pentru promisiuni mici (adica minciunele…) este „scos” in fata vicele. Asteptam cu nerabdare si promisiunile mari (adica minciunile „sadea”) spuse de primar.

    32
    2
  • Trotuarele de pe Calea Moldovei (porțiunea de la Ozana și pana la Lucian Blaga) sunt sparte și inpracticabile de UN AN ȘI JUMĂTATE !!! Cireașa de pe tort e un panou imens care a apărut acolo, care noaptea efectiv de orbește, unde rulează poze cu Turc non-stop. Bravo! Așa da!

    42
    1
  • Sa asfaltezi trotuare ….cand deja oamenii s au obisnuit cu noroiul!!!!
    NOROI IN CARE SE SCALDA CLASA POLITICA.
    EI?
    Ei inca cred ca au reusit in viata!!!!!
    Inclusiv hangan care doar isi asigura o pensie!!!

    30
    2
  • Viceprimarul este total depășit de modul de executare a lucrărilor din oraș , la fel cu primarul, nu are habar de finalizarea acestora și ce va fi în continuare…Vine vara bistrițeni, așa că luați-vă cizme de cauciuc, dacă mai găsiți, că veți găsi doar mocirlă peste tot!

    15
  • Pai, ati văzut pe vice pe șantiere fara costum și la pozat?
    Ce să facă singur pe șantiere😂😂😂

    13
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.