Politică

USR: ”Tăiați pensiile speciale! Pierdem banii din PNRR”

USR anunță într-un comunicat că a votat împotriva menținerii pensiilor speciale: ”PSD, PNL și AUR apără pensiile nesimțite din sistem”.

”Senatorii USR au votat împotriva modificărilor aduse de coaliția PSD-PNL la sistemul de pensii speciale, după decizia CCR. Aceste modificări vor produce efecte după aproape 40 de ani, ceea ce reprezintă o mascaradă de reformă pusă în scenă de PSD și PNL.

”Azi am fi putut repara această nedreptate cruntă, aceea prin care unii lucrează până la 65 de ani ca să plătească pensiile specialilor. Azi am ratat ocazia de a îmbunătăți proiectul de lege al domnului Budăi și de a trece și pensiile magistraților pe principiul contributivității. Acest proiect nu elimină nicio pensie specială, iar Guvernul este incapabil să ne spună câți bani se economisesc cu noua lege, în condițiile în care tot Guvernul susține că nu mai are bani”, a subliniat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Legea a fost votată pe repede înainte, iar amendamentele depuse de USR care eliminau, categorie cu categorie, pensiile speciale, au fost respinse în plenul Senatului. 

”PSD, PNL, UDMR și AUR au avut ocazia să voteze, în plen, amendamentele USR care eliminau, categorie cu categorie, pensiile speciale. Nu au vrut, au votat împotriva lor și a trecerii pensiilor speciale pe contributivitate. PNL și PSD zic că atât s-a putut. Nu e adevărat. De fapt, niciodată acest sistem transpartinic nu a avut în gând să elimine pensiile speciale și nedreptatea din sistemul de pensii din România, ci au vrut să-și conserve privilegiile. Iar campionul ipocriziei este AUR, care a validat din nou salvarea pensiilor speciale, prin tăcerea din comisii și prin votul favorabil de astăzi”, a declarat senatorul USR Irineu Darău.

Pensiile speciale costă bugetul de stat 12 miliarde de lei anual, în timp ce România se împrumută din ce în ce mai mult, din ce în ce mai scump. USR a susținut constant trecerea întregului sistem de pensii pe principiul contributivității, singurul echitabil și singurul sustenabil. Eșecul reformării sistemului de pensii, jalon PNRR, pune în pericol accesarea de către țara noastră a 1,4 miliarde de lei, fonduri europene”, se arată în comunicatul USR.

3 comentarii

  • Mereu mi s-a parut ca opozitia are dreptate mai in tot ce sustine. Din pacate cand ajunge la guvernare uita ce spunea (cand era in opozitie). Ipocrizia nu are limite.

    11
    4
  • Toate jaloanele şi ţintele pentru Cererea 3 de plată din PNRR trebuie realizate până la 15 octombrie. Printre acestea se numără reforma pensiilor speciale care trebuie calculate pe sistemul de contributivitate, așa cum se aplică în cazul cetățenilor care nu beneficiază de pensii speciale. Fără acest jalon se blochează orice șansă a României de a accesa în acest an cererea de plată numărul 3 din PNRR, şi pierderea acestei tranşe în valoare de 3,14 miliarde de euro.
    Dupa cum se stie, pe 2 august 2023, Curtea Constituţională a României (CCR), acest „cimitir al elefantilor” a demonstrat încă odată că este o institutie puternic politizată care îsi apără propriile privilegii, prin prin decizia de neconstituţionalitate a legii privind eliminarea pensiilor speciale si trecerea lor pe contributivitate .
    La aceasta se adaugă ipocrizia si duplicitatea coalitiei de guvernare PSD-PNL care se pronuntă formal pentru eliminarea pensiilor speciale, fără să facă acelasi lucru cu pensiile speciale ale primarilor si alesilor locali care au fost introduse prin Codul Administrativ în timpul guvernului Dăncilă în anul 2019. Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte. De aceea si in acest caz este nevoie de abrogarea legii in parlament.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS