Sănătate

Cardul de sănătate, obligatoriu din 1 februarie

Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, act care stipulează şi faptul că asiguratul va suporta costurile fabricării şi distribuirii cardului în cazul în care acesta îi este furat, se deteriorează sau se pierde. Distribuirea a început în 2014.

Data de 1 februarie este, de altfel, cea menţionată în mai multe rânduri de autorităţi ca fiind cea mai probabilă pentru introducerea acestei obligativităţi.

„Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către asiguraţi şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se face începând cu 1 februarie 2015”, se arată în proiectul de HG. Până la 1 februarie se face iniţierea cardurilor, de către medicii de familie, astfel încât acestea să devină active.

Acelaşi proiect de act normativ prevede că asiguratul va suporta costurile fabricării şi distribuirii cardului în cazul în care acesta îi este furat ori se deteriorează sau se pierde. Acelaşi lucru este valabil în cazul modificării datelor personale de identificare. „Asiguratul suportă contravaloarea cardului national, precum si cheltuielile aferente distribuţiei acestuia, în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum şi în situaţia modificării datelor personale de identificare”, se precizează în proiect.

Eliberarea unui nou card naţional se face în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana respectivă. Până la eliberarea noului card, acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de casele de asigurări de sănătate, mai prevede proiectul.

Distribuirea cardurilor de sănătate a început în 19 septembrie anul trecut. Cardul naţional de sănătate este un proiect care are ca principal scop transparentizarea şi eficientizarea utilizării fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta va face dovada prezenţei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

Tipărirea şi distribuirea cardului va continua pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Potrivit Legii sănătăţii nr. 95/2006, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul lui 2007, însă a fost amânat până în 2014. Un prim proiect-pilot a fost implementat la sfârşitul lui 2012, în judeţul Arad. Din iunie 2014, în cadrul unui al doilea proiect-pilot, cardul a fost distribuit pentru 8.000 de pacienţi din 79 de centre private, care fac dializă.

4 comentarii

    • Degeaba medicii de familie si-au cumparat inscriptoare-cititoare de carduri de sanatate deoarece aceste aparate nu pot fi folosite la parametrii specificati din cauza erorilor maretului SIUI(Sistem Informatic Unic Integrat) produs de marea firma SIVECO(aia care are probleme cu DNA-ul) si la care Casa Nationala de Asigurari de Sanatate prin tovararul dr,Duta( presedintele atunci in functie) i-a platit de prin 2007 de cind a inceput informatizarea sistemului de sanatate zeci de milioane de euro din banii fraierilor cotizanti.Dar nu trebuie sa-ti explic mai multe pentru ca lucrezi in sistem si cunosti erorile care apar. Probabil ca in cursul lunii curente vor fi rezolvate si neconcordantele pe care le intimpina producatorii de soft independenti acreditati de CNAS.
      Apropo ,daca tot nu poti dormi de grija medicilor de familie sa stii ca nu am vazut inscriptoare-cititoare de carduri de sanatate nici pe la farmacii si nici pe la sectiile spitalelor

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.