Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud are toate cele 70 de paturi ocupate cu pacienți care au infecții respiratorii, managementul unității medicale fiind obligat să ia unele măsuri pentru a face față unui val posibil și mai mare de pacienți care se vor îndrepta către spital după reluarea cursurilor în școli.
”Problema cu care ne confruntăm acum este cea cu virozele respiratorii, în special în cadrul secției Pediatrie. Doamna doctor pediatru de la Spitalul Beclean a fost în concediu, nu au internat nimic în Pediatria lor și toată presiunea în perioada sărbătorilor a rămas pe SJU. Chiar ne-am confruntat cu o lipsă de locuri în secția de Pediatrie. Noi, în prezent, avem în această secție 70 de locuri. Am discutat cu Direcția de Sănătate Publică, cu compartimentul de Igienă din cadrul spitalului, cu șefa secției de Boli Infecțioase și am stabilit ca o parte dintre pacienții (cu infecxții respiratorii – n.r.) să fie preluați în secția de Boli infecțioase. Vorbim despre pacienții pediatrici care nu sunt atât de grav. În plus, să venim cu niște măsuri suplimentare: pacienții pediatrici peste 16 ani, de exemplu, să fie preluați în alte secții. Sunt adolescente de 15-16 ani însărcinate care, potrivit legii, trebuie internate în Pediatrie, dar ele vin pentru probleme de sarcină sau să nască. Am mai avut și un tânăr de 16-17 ani venit în comă alcoolică pe care a trebuit să-l internăm tot al Pediatrie. Sunt niște anomalii care trebuie rezolvate, mai ales că este posibil ca, după reluarea cursurilor să fie un val și mai mare de pacienți cu afecțiuni respiratorii”, a spus Gabriel Lazany.
Managementul SJU a decis ca pacienții adulți de la Boli Infecțioase să fie transferați la Pneumologie, iar secția Boli Infecțioase, în caz de necesitate, să fie suport pentru Pediatrie.
”Sunt și cazuri grave, desaturează foarte repede, dar numărul lor ne-a copleșit. Sunt foarte multe cazuri și nu reușim să facem loc pentru atât de mulți câți vin. În week-end, când sunt închise cabinetele medicilor de familie, e o presiune foarte mare pe UPU-SMURD”, a spus Gabriel Lazany.
Potrivit acestuia, în secția Pediatrie au fost internați în luna decembrie 2022 un număr de 301 pacienți dintre care 225 cu afecțiuni respiratorii, iar în luna ianuarie a.c. au fost 41 dintre care 29 cu afecțiuni respiratorii, iar la Boli Infecțioase 178 de pacienți luna trecută (97 cu afecțiuni respiratorii), iar luna aceasta 39 (20 cu afecțiuni respiratorii).
Tot în decembrie 2022 au început să apară și cazuri de gripă. Au fost opt cazuri pe grupa de vârstă 2-4 ani, 21 de cazuri pe grupa de vârstă 5-14 ani, 4 la grupa 15-49 de ani și două la grupa 50-64 de ani.
”La Boli Infecțioase s-au prezentat 455 pentru consultații în decembrie 2022 dintre care 130 cu afecțiuni respiratorii. Se știe că lunile decembrie și ianuarie sunt mai dificile, cu presiune mai mare pe spital fiindcă sunt mulți medici de familie sunt în concedii și toate se descarcă pe spital”, a spus el.
Întrebat dacă se vor lua măsuri de restricționare a accesului în spital, Gabriel Lazany a spus că este posibil mai ales la secțiile Pediatrie și Boli Infecțioase.
”În rest, poate că nu ar trebui să lăsăm pentru vizitare un interval atât de lung cum e cel stabilit prin lege. Mi se pare prea mult de la 14.00 la 20.00 să se plimbe lumea prin spital e cam mult. Trei ore sunt suficiente. Dacă se va declara stare de epidemie, vom lua și noi măsuri. La Pediatrie, am permis accesul vizitatorilor doar pe holul de intrare în secție. Acolo, dacă pacientul pediatric e internat cu însoțitor, nu aș mai permite vizite. Mai vin încă 10 la un pacient care e deja în spital cu mama, tata sau bunicii”, a spus el.
Managerul SJU a declarat că toți cei care intră în spital ar trebui să poarte mască.
”În primul rând, cei care vin se protejează ei. Ar trebui purtată masca mai ales în spațiile închise, dar fiecare trebuie să decidă ce e mai bine pentru el”, a mai spus Gabriel Lazany, potrivit căruia alte restricții nu mai pot fi impuse întrucât nu le mai acceptă nici populația.
În prezent, în Spitalul Județean de Urgență sunt internați și cinci pacienți cu Covid-19.
Am ascultat știrile la Radio Cluj si am auzit că pacienții din Beclean au fost trimiși la Spitalul Județean din Bistrița, pentru că personalul medical de la Beclean si-a luat concediu in luna Decembrie.
Alo, domnul primar de la Beclean, Nicolae Moldovan, ce face directorul Spitalului Orășenesc Beclean?
Asa ceva nu se poate!
Poliția, Pompierii, CFR, medicii si asistentele trebuie sa fie la datorie si de Crăciun si de Anul Nou.
Nu msi permiteți oamenilor sa-si ia concediu între 15 Decembrie si 10 Ianuarie.
Nu le convine, sa-si schimbe meseria.