Politică

Validare sau repetare? Decizia în privința turului 1 de alegeri se ia luni

Curtea Constituțională a României, care a decis reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor cuprinzând voturile valabil exprimate și pe cele nule la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, se va pronunța luni 2 decembrie pe contestațiile privind anularea și repetarea primului tur, după ce va primi și rezultatul renumărării voturilor. 

Plenul Curții Constituționale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării şi renumărării buletinelor de vot, se va întruni luni 2 decembrie, la ora 17.00.

Cauzele vizează cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie, formulată de candidatul Cristian Vasile Terheș, şi confirmarea/validarea rezultatului alegerilor.

În cazul în care CCR va invalida primul tur, acesta se va repeta în data de 15 decembrie, iar turul al doilea ar fi automat în 29 decembrie, a anunțat președintele AEP.

La primul tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu (independent) a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22,94%, iar Elena Lasconi (USR) – 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19,18%.

În Bistrița-Năsăud, turul 1 a fost câștigat de independentul Călin Georgescu (25,44%), urmat de candidatul PSD, premierul Marcel Ciolacu (22,81%).

Etichete

39 comentarii

  • Asta Da democrație….votăm până ramân candidații preferați de PARTID…
    Poate ne prind alegerile locale , să mai prindă un mandat „aleșii” favoriți…
    Poate poate se răzgândește electoratul!

    83
    9
    • @Roman (ne)adevarat

      E rușinos că în „Postul Crăciunului *,de Sf. Andrei, de Ziua Națională 🇷🇴, sa tot instigam la miting,și la ieșit în stradă, sa întărâtăm mai ales tineretul! 🙁 potoliți -va bo_sh- rogi nocive vi !!
      😕

      29
      33
  • Curat constitutional , coane ! Daca s-a putut la referendumul pentru destituirea lui Base cand s-au anulat cele peste 7 000 000 voturi este evident ca se poate la mult mai putine.Atunci a avut un rol diabolic concetateanul nostru „iubit” pus pe functie de acelasi Base. Ca de , o mana spala pe alta…Acum cei 9 (noua) „magnifici” care au fost numiti de partide si presedinte este foarte clar ca vor sluji pe cine i-a pus.

    57
    8
  • Ce tupeu ordinar!!!. Din pacate dupa locale, aceste alegeri vin sa confirme ca nu mai exista democrație in Romania. La locale nu au r numarat voturile cand existau indicii clare ca s-a fraudat. Acum daca nu a iesit psd renumeram tot. Ne pisam pe votul oamenilor. Si stam toti in casa la caldurica in loc sa iesim in strada. Am votat Lasconi. Voi vota USR si Lasconi in turul 2. Daca dumnezeu iubeste tara asta nu va lasa un fost securist cu case de sute de mii de euro sa ajungă presedinte. Lasconi are credit la apartament inca 20 de ani. Acum cine e cinstit? Nu mai plecati dupa fente dragi conaționali. Daca o scot pe Lasconi din cursa eu ies in strada!!!

    79
    58
    • „Măi române românaș” eu zic să punem președinte un om al străzi pt. că acesta este sărac lipit pământului, nu are avere nu are nimic…. Vai de capul nostru ce mentalitate…

      13
      38
    • X aici nu e despre câți bani are Georgescu, e despre minciuna, despre cum el se poziționează împotriva sistemului dar el are avere de sute de mii de euro lucrând toată viata la stat.

      25
      9
    • Vezi că Georgescu a lucrat vreo 18 ani doar în instituții europene în poziții de conducere, ceea ce se traduce în salarii de 6 cifre în euro anual. În ăia 18 ani în total a încasat minim vreo câteva milioane bune de euro.

      Ăsta lucrează toată viața în Europa în cele mai înalte instituții, dar e putinist și anti-european (noaptea minții). E prieten/colaborator cu Kennedy, mâna dreaptă al lui Trump, dar iarăși e putinist. Bine că nu e extraterestru. Sau mai știi. Bă băieți, e mai corect să îl numiți ”trumpist” la o adică.

      Oricum, în turul doi votăm masiv Georgescu președinte.

      27
      22
  • La Bistrița ,în baza acelorași legi , nu s-a admis renumărarea voturilor , diferența fiind de numai 8 voturi !
    Ce face CCR este lovitura de stat!
    Nu exista nicio bază legală pentru hotărârea luată .
    Când legea țării este încălcată de cei puși să apere aplicarea ei , acea țară este capturată de un grup de interese .
    Deci , la vot cetățeni !
    Să ne luăm țara înapoi !

    78
    13
    • Votez Georgescu de departe, nici ju se pune problema. Prost sa fii sa tot alegi psd de 35 de ani, cand vedem cu totii in ce hal e tara. Vreau sa scapam de ciuma tosie indiferent de cine ar fi sa conduca… nici nu mai conteaza. Ce a facut psd si pnl este clar: nimic absolut!

  • Lasa ca ies tinerii ce frumosi si cu minte care acum si-au nuantat protestul.Publicatiile internationale spun ca studentii protesteaza pentru a patra zi impotriva lui Calin Georgescu dar de ieri protesteaza si impotriva Curtii Constitutionale. Este evident ca sunt complet derutati si isi cauta in continuare „dusmanii”. „Frate” al meu , Roman adevarat , luni o sa vezi ca preferata ta Lasconi si-a „imbunatatit” zestrea de voturi , cu multe dintre cele a lui Orban. Nu stiu daca CCR va considera ca nu s-au numarat corect voturile sau ca s-au fraudat.Asadar (foarte probabil) vei putea incerca din nou si din nou (daca va fi cazul) pe 15 si pe 29 decembrie asa cum ne spune d-l Toni de la AEP care stie cate ceva , ca vorba aia , demult „grebleaza” constitutia…Apropo , pentru iesitul in strada , vezi numai sa te imbraci bine ca dupa 10 decembrie se va face mai frig…Da , da , repetare prin invalidare. Doar stim multi ca repetitia e mama invataturii…

    27
    25
  • Fiind in a opta campanie electorala de cand fac politica verde adica din 2007 am o buna experienta ca sa stiu sa interpretez corect tot ce se intampla pe acest esicher.
    Dupa votare iese exact cine a fost agreat de servicii de presedintii CJ si impreuna cu slugile de la partide pe post de presedinti in sectiile de votare se masluieste votul, si procesul verbal si in final sacul cu vot.
    Desigur nu peste tot in fiecare sectie obligatoriu sunt fixate anumite sectii cele mai napastuite, degradate si fara viitor comunitati sectii cat mai izolate de ochii lumii si a presei.
    Toate autoritatile Romaniei pana la numaratoare se fac ca nu vad, nu aud si nu exista nici un interes nici de la ministewrul de interne nici de la prefect sa se bage-n jocul murdar.
    Sunt foarte sigur ca in ce ne priveste colegii din PER candidati la 9 iunie in special pe Bistrita si marile comune am fost furati ca la balamuc ca la CAP. A fost o diferenta colosala de voturi intre sectiile din partea de sus a mun. unde aveam medie de 25-30 voturi si deodata in zona Big, independentei, cart. Sarata 0,5,6 voturi nu mai multe.
    In com. Sieu seara aveam deja un coleg iesit consilier si dimineata era zburat de pe Procesul Verbal. S-a facut contetatii pentru 7 sectii sa fie renumarate.
    Nici mama zmaului nu ne-a bagat in seama.Cei mici si fara bube-n cap nu trebuie sa iasa niciodata. Nui esti sluga la sistem ,stai acasa.
    Si uite asa se trage cortina de fiecare data la patru ani.
    Iese invingatoare CORUPTIA impusa de partide care este CANCERUL ROMANIEI in metastaza.
    Plecati romani care pe unde vedeti cu ochii, insa nici Europa nu este mai grozava si mai curata ca noi.
    Va avertizez doar .Uitati-va cu atentie la TV la stiri sa vedeti ce grozavii se descopera zilele acestea. Si nu se va spune tot adevarul, totul este filtrat se spune pana la un punct ales de ei, de GROPARII Romaniei.

    30
    51
    • Bălan cine să te fure pe tine poate doar prostia ?!
      Cu prostiile voastre ați distrus oraşul şi lați condamnat la subdezvoltare aşa că pe voi nici neamurile nu vă voteazã.

      27
      12
  • Georgescu nu are votanți, el are adepți!
    Deci este non-sens să încerci să-i trezești la realitate; adepții lui sunt ca și îndrăgostiții, orice argumente le aduci, ei văd doar “iubirea vieții lor”!

    Șansa noastră este să convingem oamenii raționali, cei cu bun simț, să meargă la vot și să voteze partidele și candidații PRO UE, PRO NATO!

    Românii mereu s-au salvat de pe marginea prăpastiei. Hai să o mai facem încă o dată, poate învățăm ceva de tura asta!

    Nu uitați: Din Rusia nu mai putem vota că vrem să ieșim!

    62
    42
    • Băi tractir…pe 5 decembrie vine ,,rusul ,anti nato”(băi vouă chiar vă vibe să credeți ce trollați?),Robert F Kennedy.Își lansează cartea ,,Adevărul despre Faucci”.Prefața e scrisa de Călin Georgescu.Vă dă cu cartea aia in cap ,că oricum nu sunteți in stare să o citiți,așa culți și cu bun simț cum vă pretindeți.Dacă până acum nu a fost demolată propaganda mizerabilă ,,fa” pe care tot voi ați făcut-o in timpul ,,pandemiei” și acum faceți tot voi ,aceiași, propagandă pentru partidul woke,extremisto-anarhist ,e gata acum…finito.

      8
      11
    • @tra….
      Normal că-i sar în cap toți inter…lopcii;cu businessuri de mil.de euroci, !!
      cred că și din motivul următor dl C.G nu este agreat ,simpatizat!!!
      „Min 5:16 „la fiecare colt de strada vezi numai păcănele,Jocuri de Noroc , apoi o Farmacie, apoi Amanet, apoi iar Firma de Jocuri de noroc ” de aici se vede k suntem o țară săracă ” eu voi desființa toate,nu va mai exista nici un fel des ____bet, pariuri ,păcănele !”
      🕹️💰⚪⚫🏇💲

      https://youtu.be/3U0ACLtXMJA?si=2HLihK_qT_gWilum
      „Profilul candidatului-surpriză din primul tur al alegerilor: Călin Georgescu” pe YouTube

  • Curtea Constitutionala a devenit un instrument folosit de PSD PNL UDMR si Iohannis, pentru a-si atinge scopul politic. Sosoaca a fost interzisa sa candideze absolut abuziv, Curtea Constitutionala neavand nici un fel de competente legale pentru asta. O fi Sosoaca in treaba ei, o habauca de nerespectat,(eu o cunosc foarte bine) dar nu are nimeni dreptul sa interzica o candidatura in democratie. E vorba de principii aici. La fel acum se pregatesc sa anuleze primul tur la prezidentiale, tot excedand competentelor Curtii Constitutionale. Daca PSD PNL UDMR si Iohannis dispune, astia il pot interzice si pe Calin Georgescu sa candideze. Ramane de vazut daca-i tine curajul, pentru ca se pot trezi cu vreo 2,14 milioane de oameni( cati l-au votat) pe strazi, sa fim de rasul lumii, cum suntem de fapt de 35 de ani.

    64
    21
  • #ref: Acum daca nu a iesit psd renumeram tot”

    Votează cu cine dorești matale, noi votam cu cine vrem,nu???

    Doar 🔴PSD și USR 💅exista sub soare ?????sictir!

    30
    13
  • Dragi bistriteni.
    Urmariti doar 15 minute pe Facebook filmuletul cu CIPRIAN MIHALI directorul catedrei de filozofie UBB Cluj ceea ce ne spune noua.
    Daca nici asa nu va lamuriti inseamna inceputul sfarsitului pentru acest neam.

    13
    36
    • Dl. Bălan ,
      De când cu invazia asta de susținători ai lui Dudu Georgescu , românii ,care mai au un dram de minte , și-au cam închis conturile de pe rețele de îndoctrinare , sau socializare cum le numesc asocialii .

      14
      26
  • Sunt curios ce vor mai spune televiziunile dupa ce vine Robert Kennedy Jr mana dreapta a lui Trump, sa-l sustina pe Georgescu. Vezi Doamne lansare de carte in Romania.

    23
    19
    • Îți dai seama, mâna dreaptă a lui Trump vine să susțină un așa-zis ”putinist” cum e defăimat peste tot la noi, sau anti-american. Așa de ușor pleacă pe fentă electoratul ”progresist”, ceva incredibil. Ăștia îs exact ăia care la început de 2020 postau ”Eu stau acasă”, ”Să stăm cu toții acasă”.

      11
      4
  • Xxxxxxxxx
    „Călin Georgescu se va confrunta în turul doi de scrutin al prezidențialelor cu Elena Lasconi, candidata USR.
    Știri xxxxxx
    Călin Georgescu și Elena Lasconi au ținut primele discursuri după calificarea în turul II.
    !! Marcel Ciolacu & Nicolae Ciucă au demisionat !!!🙄🤔😮‍💨🤔🤔
    24 noiembrie, 2024
    Europa Liberă
    Sursa,
    https://romania.europalibera.org/a/alegeri-prezidentiale-liveblog/33213373.html

    Deci cum sa se repete dacă ăștia doi CC
    CIUC-CIU au demisionat??

    19
    5
    • Șmecheria e limitarea dezastrului la votul duminică. Dacă ar fi fost validate alegerile prezidențiale, cei care au susținut pe câștigători, Georgescu și Lasconi, ar fi avut un ascendent moral.
      Așa prin intermediul CCR și Ghiță TV au indus neîncrederea. (Lasconi l-ar fi furat pe Ciolacu. Culmea furtului: să fie furat PSD)
      Între timp se mai gândesc ce-i de făcut.
      Cred că nu vor risca anularea primului tur. Dacă s-ar întâmpla, totuși, nu văd cine mai poate avea credibilitate în țară.

      21
      2
  • Dacă tot vorbesc unii de respectarea legii,ne pot explica de ce usr trimite mesaje cu indemnuri explicite,la vot, in favoarea candidaților lor, in condițiile in care propaganda electorală e interzisă azi și mâine? Acelasi lucrru s-a intâmplat și la turul de alegeri precedent, din 24 noiembrie ,când s-au trimis mesaje in 23 și 24.Tot copiii ăia care au fost manipulați să iasă la miting le-au trimis? Se manipulează si se folosesc cumva minori pentru a incălca legea? E aceași tactică folosită de grupările interlope care manipulează și folosesc minori știind că pentru aceștia nu se aplică pedepse sau se aplică cu reducere.Ar fi intersantă o anchetă a autoritătilor competente ,cu respectarea prevederilor legale ,in privința autorilor instigării acelor minori la acțiuni de stradă.

    30
    13
  • Cel mai bucuros e Ciolacu! A scapat de explicatii privind avionul, dar mai ales de functia de presedinte, functie care il ingropa!
    Nu ca altii inscrisi, ar fi mult mai capabil!

    21
    1
  • Cel cu comentariul de sus cu sf Andrei. Nu ne intereseaza minciuna popilor cu sf Andrei. Nicaieri nu este documentat ,sunt doar minciuni tip mituri fondatoare. Mai degraba exista Mos Craciun decat ca a fost sf Andrei pe plaiuri mioritice. Si daca trebuie sa iesim in strada IESIM !!! Inainte de toate iesim la vot sa scapam tara de politrucii care ne-a condus in ultimii 35 ani! Ne-au intrecut la dezvoltare tari din Africa !!! ROMANI IESITI LA VOT MAINE DE 1 DECEMBRIE INDIFERENT CE VOTATI!!! NU VA MAI LASATI PROSTITI!!

    20
    20
  • Simplu dacă nici la renumărătoare nu este ” ajutat ” să iasă cine trebuie atunci se vor anula şi repeta alegerile până iese cine trebuie aşa ca la chioru bețiv

    25
  • psd-ul un partid de hoți care prin ccr care este aleasă politic vrea sa schimbe rezultatul alegerilor prin fraudă la comanda psd-ul și pnl depășind atribuțiile. radule te aștept ca în trei zile sa spui numai lucruri bune despre Elena Lasconi ca un veritabil demagog ce ești.radule faci de rușine o meserie onorabilă cea de chelner.

    26
    6
  • Sunt jocuri la un nivel mult mai ridicat decât ar putea ști prostimea. Am uitat definitiv de Agenda 2030 și NWO? Nu o să deții nimic până în 2030, dar vei fi fericit. Acum suntem în 2025. Așadar, în următorii cinci ani vom intra în NWO.

    • Nu și dacă Trump activează agenda 2025. Trump antiglobalist Putin la fel și Georgescu și Viktor Orban. Oricum nici aceasta varianta nu e ideala pt ca se va instaura dictatura și în SUA(daca se pun in aplicare toate punctele) prin sporirea puterilor președintelui.

  • Nu vă mai strofocați să le aduceți argumente la trolii și propagandiștii usr 5 grame.Astia sunt facuți la aceași imprimantă pe modelul Bulai ,ăla costeliv ,nu ăla care le-a învățat politică inclusiv pe divele usr iste.Așa că nu are rost să vă pierdeți timpul cu ei.Mâine aveți ștampila.Intre timp pe ,,pro europeanul ” de la Cotroceni l-a apucat hărnicia și a inaintat in grad și a decorat peste 100 de ofițeri din SRI,SIE,STS.Nu fiți ingrijorați că penuria de generali s-a rezolvat.

    7
    6
  • In limba daneză există o expresie; “jubelidiot” , (format din cuvintele a jubila + idiot)
    DEX : A jubila = simți o mare satisfacție (exteriorizând-o), a se bucura din plin de ceva.🎉🎈🍾🕺
    DEX: Idiot = cretin, stupid, nerod, imbecil, tâmpit 🤡

    Românii sunt 🇪🇺UE-jubelidioți !
    Sunt în extaz ori-de câte -ori aud cuvântul UE , într-o stare de beatitudine, și salivează ca și câini lui Pavlov, fara så gândească critic , dacă legile sunt bune sau nu, și presupun automat că sunt bune, pentru că le-a dat UE și tot ce fac ăia e bine.
    Cetățenii din alte țări își pun întrebarea; e bine să aderăm la moneda unică? Adică să nu putem devaloriza moneda, pentru a stimula exportul și descuraja importurile în perioadele de recesiune?
    E bine să aderăm la Schenghen să intre străinii , traficanții si infractorii în țara noastră nestingheriți ?
    E bine să avem o piață a muncii unică? Pentru vest , da, pentru ca au forța de muncă ieftina din est, dar pentru țările din est este bine?
    Scandinavii sunt pro Europa, dar rezervați, calculați, moderați , cu picioarele pe pământ, sunt realiști și cerebrali!
    Vă rog să “vă activați creierul” și să nu mai fiți “idioti care jubilează” !
    Nu există doar bine sau doar rău , există Yin și Yang ☯️, în orice bine e și rău, și în orice rău e și bine.

    6
    5
    • Ăsta e efectul propagandei continue din 1990 încoace pe plaiurile mioritice, care s-a intensificat din anii premergători aderării. Nu știu din ce an ai plecat din România, deci nu ești așa expus la ea. Știu asta, pentru că și eu am fost plecat ceva ani de acasă.

      Mi-l aduc aminte pe Daniel Suciu (al 3-lea om în stat, da?!) care justifica votarea nu știu cărei legi în Parlament cu argumentul ”a fost deja votată la Bruxelles, noi trebuie doar să o ratificăm”. Am rămas mască. Nu știu dacă și-a dat seama ce tocmai a spus. Păi, dacă doar trebuie ”să ratificăm” ce au hotărât deja alții pentru noi (nu se comandă de la Bruxelles, nu, stați liniștiți) care mai e rolul deputaților, senatorilor și a zecilor de mii de birocrați din jurul lor? Pentru a ratifica ce hotărăsc alții avem nevoie de 1 secretară, hai 2 ca să aibe de concedii și libere fiecare. Atât. 2 secretare. Suciu are gândire de sclav permanent. Ăsta te poate servi doar din poziția de ”în genunchi” în raport cu UE, Nato, alte țări și organisme internaționale etc. Atât poate el, nu trebuie să ne supărăm pe el cum nu te superi pe un copil, dar astea îi sunt efectiv limitele. El așa își înțelege scopul funcției.

      9
      3
  • Romania e impartita la ora actuala intre destepti si prosti numai ca mai exista hicleni si acestia depasesc destepti findca majoritatea sant din randul lor, putini sant de rumegatoare si ce sa vezi politicieni sant de la hicleni[fatarnici],televiziunile,ziaristi,analisti,majoritatea celor ce basesc la stat sant in grupul celor cu 2 fete ..Eu ma consider in prima clasa adica la prosti fac un apel catre destepti sa ne unim si sa anihilam hicleni ,veniti la vot trebuie sa oprim pe cei ce neu ras in nas 35 de ani.DUMNEZEU SA NE AJUTE

  • Votul va fi extrem de fărâmițat.
    AUR plus noul partid al lui Georgescu. Electoratul lor, sedus pe ideea recâștigării demnității și a reînnoirii, debarasării de trecutul recent , cel al manevrelor politice practicate contrar votului popular..
    USR ul pare prea reformist și modernist în raport cu conservatorismul tradițional ( reîntărit de PSD și PNL la fiecare opțiune și exercițiu de imagine) , va avea partea lui de vot din partea unui electorat cu valorile proeuropeene.
    Deși jignirea adresată de dna Lasconi diasporei a asigurat întărirea sentimentului de revoltă și bascularea spre AUR a multor voturi ce logic puteau să le contabilizeze ..atunci se impunea o atitudine clară de asumare individuală a greşelii , dna Lasconi spune că era de exprimare, dar mulți judecând după circumstanțe ( fraza spusă la Antena televiziunea dlui Voiculescu cei care votau contra dlui Băsescu ) a alienat tocmai pe cei plecați care vroiau o schimbare în România .Ei percep câștigul spre linia proeuropeeană NATO ca și un lucru câștigat și asigurat și pur și simplu în scenariile lor mentale..nu percep alegerea unor populiști și naționaliști ca un drum opus..nu au o hartă comună a valorilor europeene ..toleranța față de ceilalți diferiți este o noțiune, valoare la care conform sondajelor mai trebuie lucrat. E o înțelegere de la TV și Internet a lumii nu una obținută prin lecturarea autorilor academici , a experților care își pierd pertinența în ochii populației încet încet în urma democratizării accesului la pupitrul postului de formatori de opinie.
    CV-urile nu mai contează neapărat ci capacitatea persoanei de a deveni virală și răspunde emoțional nevoilor publicului. IA și algoritmele îi joacă pe toți având capacitatea de a identifica trendurile și propaga efectele bandwagon în direcția.dorită pe rețelele sociale, de designeri foarte sofisticați care utilizează științele psihosociale. Oamenii cred că votează cu capul lor..dar sentimentele , reflexele sunt condiționate. Un alt nivel.
    Sunt documentare de tipul
    The Great Hack, Buy it ne oferă un pic de introspecțiune în lumea condiționărilor și deciziilor individuale.
    Următorea provocare pe plan uman în general va fi ‘decontectarea’ individualâ de la ficțiune și narațiunile emoționale servite de algoritmi..reîntoarcerea la logică , reglarea dependențelor..
    E prea târziu? Cine știe poate chiar votul actual e unul bun în direcția respectivă oricât de respingător ne pare unora și altora.
    La Mulți Ani tuturor..să fiți sănătoși și să vă iubiți în continuare.
    Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

    1
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.