Economie

Vânzările de apartamente, la jumătate față de anul trecut. Explicațiile dezvoltatorilor

În prima lună din acest an, în județul Bistrița-Năsăud s-au vândut doar 43 de apartamente, tranzacțiile fiind la jumătate comparativ cu aceeași lună din anul trecut. Este anul cu cele mai puține vânzări de locuințe din 2020 încoace.

Dintre cele 43 de unități locative tranzacționate în ianuarie 2026, 39 au fost la Bistrița, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Pentru comparație, în ianuarie 2025 s-au vândut 89 de apartamente.

L-am întrebat pe omul de afaceri Marius Negrea, dezvoltator imobiliar, care sunt explicațiile pentru acest fenomen.

”Principalul impact asupra pieței imobiliare l-a avut TVA de 21%. Dacă stăm să ne gândim, la un apartament care înainte costa 100.000 de euro, TVA era 5000 de euro. Azi, TVA, pentru același apartament este 21.000 de euro, adică în plus cu 16.000 de euro care este o sumă foarte mare. Cu 16.000 de euro îți mobilezi un apartament cap-coadă și îți mai rămân și bani. Aici cred eu că e cea mai mare problemă, plus instabilitatea care e la ora actuală, sădită în capul cumpărătorilor. Cu toate acestea sunt în continuare clienți, noi am vândut și în luna ianuarie 2026 destul de multe apartamente, dar mulți stau în așteptare fiindcă se vehiculează inclusiv de către Guvern că s-ar putea ca TVA pentru locuințe să fie de 11%. La 5% nu cred că va mai reveni, dar un 10-11% ar fi un TVA normal pentru apartamente pentru că e o întreagă industrie colaterală. Cine își cumpără un apartament are nevoie să îl mobileze, are nevoie de aparatură electrocasnică, de perdele, de o grămadă de lucruri, sectoare care sunt blocate și ele dacă cel imobiliar stagnează”, a spus dezvoltatorul imobiliar Marius Negrea pentru Timp Online.

Întrebat de ce sunt atât de scumpe locuințele noi, el a explicat că au crescut costurile în primul rând cu forța de muncă: ”Astăzi s-a ajuns ca pentru un angajat costul zilnic să fie undeva la 500 de lei cu toate dările la stat”.

Așa se face că, din 2027, locuințele noi s-ar putea scumpi și mai mult.

”De anul acesta, avem amprenta de carbon, impusă de UE, așa că, din luna martie vor crește prețurile la fier, la ciment, cam la toate materialele care se produc industrial. Nu știu dacă anul acesta se vor scumpi apartamente, dar anul viitor garantat. Nu au cum să se ieftinească ținând cont de lipsa forței de muncă și de scumpirea materialelor. Dacă se va termina războiul din Ucraina, o grămadă de materiale care se produc în Europa vor merge pentru reconstrucția Ucrainei”, a precizat omul de afaceri.

În ce privește creditele, și acestea sunt acum neatractive din cauza reatei mari a dobânzii: ”Dobânda e foarte mare 10-12%, dar, în momentul în care se va stabiliza puțin economia, iar dobânda va reveni la 4-5% apetitul pentru credite va crește din nou”.

Potrivit lui Marius Negrea, tinerii care sunt în căutarea unei locuințe nu mai vor să se mute la periferia orașului.

”Chiar azi mi-a spus o doamnă că Unirea și zona peste apă încep să devină un Florești (al Clujului -n.r) pentru că nu avem accese. Tinerii își doresc îndeosebi o locuință în oraș, să își poată duce copiii la grădiniță, la școală, să aibă magazine în proximitate și să nu depindă de traficul acesta: dimineața între 7.00 și 9.00, Calea Moldovei e blocată, iar după-amiaza de la 14.30 până la 18.00, e horror să ai de circulat pe acolo. Foarte mulți oameni care stau în Unirea se gândesc să vândă casa cu riscul să poată cumpăra azi doar un apartament în oraș pe banii respectivi”, a spus el.

În ianuarie 2024 s-au vândut 102 apartamente. O lună mai slabă în tranzacții a fost ianuarie 2023 când s-au vândut 52 de apartamente. În ianuarie 2022 au fost vândute 80, în ianuarie 2021 – 63, iar în ianuarie 2020 – 94.

14 comentarii

  • Nu e tot una sa te trezesti dimineata cu ciripit de pasari sau cu claxoane si sirene.
    In contextul preturilor mari la locuinte, TVA ridicat si credite scumpe, merita luata in calcul serios casa la tara.
    Costuri mai mici, impozite reduse, aer curat, spatiu si posibilitatea unei vieti mai sanatoase.
    Nu este un pas inapoi, ci o alegere pentru calitatea vietii.

    27
    3
    • Si faci naveta la tara zi de zi in fiecare dimineata hai in oras si la ora 16 hai acasa si stai in trafic.

      11
      9
    • Comentariu inocent. Am resimțit pe propria noastră piele mutarea ,,la țară”. Alimentare cu gaz = un vis. Încălzirea cu lemne o problemă foarte mare datorită lipsei de oferte. Rezolvare încălzire pe bază de peleți. Zgomot cât cuprinde: cositori și fierăstraie mecanice, tractoare și multe, foarte multe utilaje agricole, mizerie și poluare cât cuprinde și de toate felurile. Ferme cu zeci de animale (bovine, ovine, porcine, câini) în intravilan. Așa că vă puteți imagina mizerie, mirosuri și toate cele. Și nu în ultimul rând, mojicie mai ceva ca pe vremea lui Moromete.

      28
      5
    • Bistrițean
      Hai ma… daca si la tara e poluare de la tractoare, atunci orasul ce mai e?
      Cateva utilaje agricole, folosite ocazional, nu se compara cu traficul zilnic si noxele permanente.
      Iar daca ar fi animale fără numar n-am avea rafturile pline de carne de import.
      Câinii latră și la oraș…chiar și la bloc…

      11
      8
    • Se spune că la oraș te trezești în claxoane și sirene. La case, în schimb, te trezești în urlete de câini legați în lanț. Nu sunt împotriva animalelor, ci împotriva ipocriziei: „iubitori de animale” care își țin câinele la poartă, hrănit din când în când, abandonat restul timpului. Câinii latră, plâng, se chinuie — iar asta e așa-zisa liniște. Dacă îți iei un animal, asumă-ți responsabilitatea. Altfel, nu-ți bate joc nici de el, nici de vecini.

      15
      5
    • -Viața la țară –
      La oras muncesti ca sa stai in trafic, sa platesti chirie, rate, taxe si sa cumperi mancare din import.
      La tara muncesti, dar mananci din propria gradina legume bio, din livada fructe proaspete, carne de calitate, o brânză din bărbânță nu se compara cu nimic din ce oferă supermarketurile……
      Impozite mici, spatiu, liniste, aer curat si mai putina dependenta de preturi, promotii si decizii politice.
      Unii ii spun „inapoiere”, altii ii spun libertate si control asupra propriei vieti.

      12
      4
    • Călin Precup
      Exista probleme reale atat la oras, cat si la tara. Si la oras sunt maidanezi, aparuti tot din lipsa de responsabilitate, iar zgomotul urban…trafic, sirene, motoare…este o nemultumire frecventa, discutata des si aici.
      La tara pot exista alte neajunsuri, cum ar fi animalele tinute necorespunzator, dar acestea tin de comportamentul oamenilor, nu de mediul in sine.
      Pana la urma, linistea si calitatea vietii depind mai mult de responsabilitate si respect reciproc decat de faptul ca locuim la oras sau la sat.

  • Picajul industriei locale, tocmai pe tineri ii va ,,forta” sa se gandeasca la o relocare in alte judete sau alte tari.
    Acelasi picaj ,va duce la scaderea cererii pentru apartamente in Bistrita .
    Cum cei ce conduc judetul sunt cu gandul doar la echipa de handbal, stadioane si alte ideii crete (trimitere la partia lui Cretu) ,rezultatele se vad.

    52
    1
  • Eu anul trecut pe vremea asta aveam 10 lei in buzunar si acum am doar 3lei…..in aceleasi conditii!!!!
    Daca aveam 10 lei si mi trebuia un apartament il luam si cu 21tva…dar daca nu mai am cu ce…nu mi mai trebuie nici un apartament!!!
    Mi l dai cu 3 lei, domnule dezvoltator?

    18
    5
  • Vise…taică …vise.Teoria asta ii aparține lui Mitică Dragomir .O să rămâneți cu ele…Un sfat…Apucați-vă să le dotați cu electrocasnice și mobilier incluse în prețul ăla de 1600 de euro pe mp .Vremurile când se construia cu avansuri din banii clienților ,care dădeau banii din faza de proiect au trecut.Natalitatea și sporul natural al populației in declin,vezi și articolul cu reducerea claselor de liceu,diminuarea puterii de cumpărare datorită stagnării și regresiei economice,cresterea exponențială a impozitării proprietăților ,condiții tot mai drastice pentru credite ,reducerea fluxului de cash provenit din surse cenușii sau negre datorită măsurilor de combatere a evaziunii .Plus că nici o administrație nu a luat măsuri reale pentru ca noile cartiere și ansambluri de locuințe construite în zone mărginașe să fie dotate cu școli,gradinițe,farmacii ,dispensare policlinici,cabinete medicale plus lipsa de drumuri de acces corespunzătoare ,ceea ce face ca noile cartiere să fie tot mai puțin atractive pentru familii tinere cu copii ,active în câmpul muncii.A căzut și mangleala cu investițiiile în apartamente pentru închiriere,cu turismul in regim hotelier,datorită reducerii fluxului de migrație economică ,economie în scădere,turism aproape zero,plus că proprietătile rezidențiale deținute de firme au regim de impozitare crescut exponențial fiind asimilate celor care realizează activităti economice.

    12
  • Cine e inapoiat si analfabet functional se regaseste din plin si la sat si la municipiu.
    Ei traiesc fix la fel pretutindenea si nu pot face diferenta intre viata de la tara sau cea de la oras.
    Ba mai mult sunt si grozavi de lenesi si nu au idei la nimic.

    3
    7
  • Pentru “Doua moduri…”: S-adus vremea cu legume si fructe bio! Daca nu stropesti totul se imbolnaveste, dar absolut totul! Nimic nu ramane neatins! Am primit de la un Fito un pliant cu 11 stropiri pe an la pomi ! Am facut 4 ca sa am cat de cat ceva! La castraveti, rosii, ceapa , la fel! Intr-un an nu am stropit ciresii- rezultatul= fructe pipernicite si fara gust! Tin sa mentionez ca nu comercializez, e doar pt familie!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.