Recomandări Social

Varianta ca Spitalul Năsăud să fie 100% Covid, refuzată de noua administrație

Varianta ca Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud să fie dedicat în exclusivitate pacienților Covid-19, ipoteză lansată de managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, este exclusă de noua administrație locală.

Într-o postare pe Facebook, primarul ales al orașului, Dorin Vlașin, scrie:

”În decursul zilei de astăzi mai mulți cetățeni s-au arătat îngrijorați de știrea potrivit căreia managerul Spitalului Județean Bistrița, domnul Gabriel Lazany, propune dedicarea unui spital întreg doar pentru bolnavii de Covid-19 nominalizat fiind spitalul din orașul nostru.

Trăim vremuri dificile din cauza acestei pandemii care face ravagii în toată lumea. Din păcate nici noi, cei de pe meleagurile năsăudene, nu suntem ocoliți de această problemă. Încă de la începutul stării de urgență am făcut tot posibilul pentru a sprijini Spitalul Orășenesc „George Trifon”, cât și întreaga echipă care îl deservește, cu tot ce ne-a stat în putință.

Chiar dacă în urma sprijinului guvernamental și cu ajutorul donațiilor oamenilor de bună credință nivelul de dotare a spitalului a crescut simțitor, la Năsăud încă ducem o luptă dificilă împotriva acestui virus din cauza lipsei de personal specializat pe boli infecțioase.

Transformarea spitalului nostru în spital dedicat 100% Covid i-ar lăsa fără ajutor atât pe cei 50 de pacienți non-Covid care se află deja internați la Năsăud, cât și pe toți cei care vor avea nevoie de îngrijire medicală non-Covid în perioada următoare.

În acest moment dintr-un total de 165 de paturi, sunt alocate pentru secția Covid-19 un nr. de 26 de paturi!

În calitate de primar al tuturor năsăudenilor consider că este normal să ne preocupe situația tuturor bolnavilor, nu doar a celor infectați de Covid-19, astfel că nu pot fi de acord cu ideea de a transforma Spitalul Orășenesc „George Trifon” în spital dedicat 100% Covid.

Să nu uităm că, în caz de urgență, Spitalul deservește peste 100.000 de locuitori din nordul județului, locuitori de pe văile Someșului, Sălăuței și a Ilvelor.

Dacă situația numărului de îmbolnăviri la nivelul județului o va cere, putem propune o majorare a numărului de paturi destinate pacienților Covid, dar acest lucru trebuie să se întâmple doar odată cu suplimentarea personalului specializat pe boli infecțioase din cadrul spitalului nostru.

Nu uitați să respectați recomandările medicilor cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le luăm! Dumnezeu să ne dea putere și înțelepciune să putem trece prin toate provocările de care vom avea parte!”, a scris Vlașin pe Facebook.

Reamintim că, într-o emisiune la Bistrița Express, Gabriel Lazany a afirmat:

”La Spitalul Județean, suntem aproape să ajungem la capacitatea maximă pe care o putem gestiona. Am putea trece de această capacitate, dar am însemna să afectăm întreaga capacitate a spitalului, adică să spunem: începând din momentul acesta nu mai acceptăm decât pacienți Covid! Pe cât posibil, am încercat să evit acest lucru. Am reușit să ne organizăm cu zona asta Covid într-un pavilon separat pentru că trebuie să avem circuite epidemiologice distincte. Dacă ne ducem spre celălalt pavilion, deja circuitele epidemiologice nu se mai respectă și atunci trebuie să spunem: gata! Din acest moment suntem doar Covid și este o mare problemă pentru că la Spitalul Județean se tratau, înainte de pandemie, circa 70% dintre pacienții județului. Să faci această blocare la servicii medicale a pacienților cronici sau a altor categorii de pacienți care au nevoie de servicii medicale e o adevărată nebunie. Am fost invitat la Comitetul pentru Situații de Urgență și chiar am discutat acest aspect. Cred că o soluție de moment ar fi ca Spitalul Năsăud să crească numărul de locuri alocate Covid sau să devină în întregime spital Covid pentru ca Spitalul Județean să aibă capacitatea de a gestiona și celelalte categorii de pacienți”.

7 comentarii

    • Angajații de la spitalul din Năsăud o duc ca in vacanta, doar cazuri ușoare și foarte usoare, un fel de hotel. Oricare patologie mai grea trimit la Bistrita. Ar trebui să-și asume și ei responsabilități mai grele !

  • Chiar dacă spitalul e în administrarea primăriei, decizia nu-i apartine. A rămas blocat în campania electorala. Tine de normalitate ca cel din Năsăud sa fie Covid iar cel din Bistrița sa poată trata și alte cazuri. Nu putem compara dotările și medicii.

  • Comentariul „Mihaelei” mi se pare de bun simț și realist. După cum respectăm regulile sanitare, lipsa de educație civică europeană și mai ales atitudinea coronascepticilor, noi până la Crăciun ajungem să fim „colindați” de cel puțin 10 mii de pozitivi pe zi. După Paște, încetul, cu încetul, se termină cu virusul. Legat de forța primarului ales și încă „nesfințit” rămâne de văzut. Au mai fost și alții efemeri pe la noi, ca „apa sființită”, mă refer la Leontin Cantor(1990), Dănuț Oancea(1992), Silviu Șerdeniuc(1996) sau Mitică M. (2000 – 3 mandate) sau viceprimarii Găzdac, Maghiar, Lică Pavelea sau N. Găitan, spulberați de electorat după un singur mandat, veniți pe cai mari și plecați în patru labe, care toți au promis… Până atunci feriți-vă de Covid-19, păcat că emisiunea tv „Feriți-vă de măgăruș” s-a scos din grilă. Se potrivea și acuma.

  • Dragi localnici ai vaii Somesului, regret foarte tare ca nu credeti inca in acest virus. Dumneavoastra inca considerati ca acesta nu exista cu toate deveziile pe masa. Stiu ca foarte multi sunteti afectati financiar din cauza pandemiei si psihologic noi cautam solutii negand realitatea in speranta revenirii la normalitate. Dragilor suntem in situatia de fata pentru ca noi nu am avut educatia si bunul simtit de a respecta si de ai pune pe altii sa repsecte cateva lucruri absolut elementare. Acesta este efectul „eu nu port bornita”. Restrictiile guvernului sunt absolut necesare deoarece acest virus are o rata de mortalitate de aprox 10%, deci datoria statului este de a-i apara pe cei aproximativ 2 milioane de romani care ar fi predispusi sa moara din cauza virusului. Ma intorc la ce spuneam mai devreme si concluzionez, este de reponsabilitatea si educatia noastra sa respectam cateva reguli de baza in perioada aceasta de pandemie, de asemena trebuie sa ii responsabilizam si mustram pe cei din jurul nostru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS