Politică Social

Vasile Encian: Am făcut multe împreună, mergem mai departe împreună

Primarul comunei Matei, Vasile Encian (PNL), a intrat în bătălia electorală pentru a câștiga un nou mandat: ”Dacă mă raportez la promisiunile făcute, pot afirma că sunt mulţumit de de ceeea ce am realizat, de proiectele finalizate sau în curs de execuţie. Am înfrumuseţat comuna, am îmbunătăţit infrastructura rutieră, şcolară, într-un cuvânt am îmbunătăţit condiţiile de viaţă şi confortul cetăţenilor şi sper din tot sufletul că am reprezentat demn interesele generale ale comunei în faţa tuturor celorlalte instituţii. Am făcut multe împreună, să continuăm împreună!”.

PRINCIPALELE PROIECTE REALIZATE în mandatul primarului Vasile Encian

Reabilitarea școlii generale din Matei

Reabilitarea școlii generale din Corvineşti

Construirea podului peste pârâul Meleș, în localitatea Matei

Alimentare cu apă în localităţile Matei şi Corvineşti – 26 km de reţele, proiect în valoare de aproximativ 3,7 milioane lei

Reabilitarea căminelor culturale în localităţile Enciu, Bidiu şi Moruț

Dezvoltare locală în comuna Matei pe fonduri europene. Prin proiectul de 2,5 milioane euro s-au realizat: Reabilitare cămine culturale în localităţile Fîntînele şi Corvineşti / Construire grădiniţă în localitatea Matei / Asfaltare 8,8 km străzi în cele 6 localităţi ale comunei

Asfaltarea a 9,5 km drumuri de hotar în extravilanul satelor Fîntînele, Matei, Corvineşti, Bidiu – fonduri europene, valoare proiect: 1 milion euro

Construirea Căminului Cultural în localitatea Matei: s-a alocat din bugetul local 2015-2016 suma de 1,2 milioane lei

Studiu de fezabilitate pentru proiectele europene: Asfaltarea a 10 km drumuri de hotar şi 6,7 km străzi în satele comunei, din care proiectul “Modernizare infrastructură rutieră agricolă” a primit finanţare

Amenajare teren de fotbal în localitatea Corvineşti şi susţinerea financiară a echipei de fotbal Voinţa Matei

Punerea la dispoziţie a spaţiului pentru deschiderea unui punct farmaceutic în localitatea Matei

Susţinerea financiară a cultelor din comună

PROIECTE PROPUSE PENTRU MANDATUL 2016-2020

Introducerea apei potabile în satele Bidiu şi Enciu

Introducerea apei potabile în satele Moruț şi Fîntînele

Reţele de canalizare în satele Matei şi Corvineşti, etapa I

Reţele de canalizare în satele Bidiu, Enciu, MoruȚ şi Fîntînele, etapa II

Amenajarea trotuarelor după introducerea apei şi a reţelei de canalizare

Amenajări interioare în căminele culturale din localităţile Bidiu şi Enciu

Amenajare teren de minifotbal (cu gazon sintetic), prin GAL Ţinutul Haiducilor, în localităţile Corvineşti şi Fîntînele

Reabilitare monument istoric, cat. B, “Biserica Evanghelică Corvineşti”

Amenajare parc în localitatea Matei: amenajare alei, montare de bănci, iluminat nocturn

Întocmirea cadastrului comunei

Susţinerea financiară a echipei de fotbal Voinţa Matei

LISTA CANDIDAȚILOR PNL PENTRU CONSILIUL LOCAL MATEI

Encian Vasile, Giurca Ioan, Tîrnovan Ioan, Moruțan Flaviu, Șomfelean Gheorghe, Rusu Ciprian Lucian, Coloci Scridon, Coruț Rainhold Ioan, Olariu Lenuț-Raul, Velecica Viorel, Mic Florin Dumitru, Lăcătuș Romuluț, Suciu Ana Ionela, Chiciudean Sorinela

(PE)

1 comentariu

  • Succes dle primar. Intradevar s-au făcut multe în comună. Noi cei plecați când venim acasă vedem evoluția. Felicitări și mult succes pt un nou mandat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS