Actualitate

Vasile Bar: Mulţi pierd vremea şi trebuie obligaţi să intre în câmpul muncii

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, a spus, la Topul Firmelor 2018 că principala problemă cu care se confruntă companiile din judeţ este lipsa forţei de muncă. El le-a cerut autorităţilor locale şi judeţene să găsească soluţii pentru ca românii care „pierd vremea” să fie „obligaţi să intre în câmpul muncii”.

„Am avut întâlniri cu vietnamezi, vom avea săptămâna viitoare întâlniri cu moldoveni de dincolo de Prut. Încercăm să aducem şi de acolo forţă de muncă, însă trebuie să găsim soluţii să îi trezim pe cei din România care stau şi pierd vremea. Sunt prea mulţi care pierd vremea şi trebuie obligaţi să intre în câmpul muncii. La asta trebuie să găsim noi soluţii, împreună”, a spus Vasile Bar.

Prefectul Ovidiu Frenţ i-a propus preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud să inventarieze toate problemele mediului de afaceri, iar peste două săptămâni, într-o şedinţă de Colegiu prefectural să le prezinte pentru ca autorităţile să vadă care pot fi rezolvate pe loc şi care transmise parlamentarilor şi Guvernului.

Vasile Bar a salutat ideea şi a propus chiar ca această şedinţă să aibă loc la sediul instituţiei pe care o conduce.

20 comentarii

  • pune militia si jandarmeria sa faca controale pe strazi si in baruri ca pe vremea lui ceasca !

    nu mai muncim pe alune suntem in EU vrem salari europene . unde sunt sindicatele in ultimi 30 de ani ? de forma ?

    in vietnam salariu mediu este de 360 euro net pe luna un pachet de mallboro 0.60 un litru de benzina 0.65 !

    noi in judetu condusi de oameni ca tine 400 euro . tigarile se fac 5 euro … etc

    gata am plecat din tara sa muncesti tu pe banii astia !

    Patronatele, companiile și actuala majoritate guvernamentală nu par să înțeleagă cauzele crizei forței de muncă actuale și promovează soluții greșite: munca forțată prin tăierea ajutoarelor sociale, aducerea de lucrători vulnerabili din cele mai sărace țări din lume, programe de repatriere a cetățenilor români nerealizabile, extinderea duratei contractelor în regim zilier și a domeniilor în care acestea sunt folosite, înlocuirea contractului de muncă cu internship-ul; toate acestea evită să trateze adevărata problemă: precarizarea muncii şi salarizarea de nivel foarte scăzut, care îi forțează pe lucrătorii români să plece din țară în căutarea unor salarii mai bune.

    Modelul economic bazat pe costuri reduse pentru angajatori și salarii mici pentru lucrători şi-a arătat limitele şi trebuie abandonat! Economia României trebuie să fie reorientată dinspre producția de bunuri primare și oferirea unor servicii de suport, către producția de bunuri finite și oferirea unor servicii cu o mai mare valoare adăugată, în vederea dublării salariului median în următorii ani. În paralel, accentul trebuie mutat pe educație, pe formare și reconversie profesională, pe relansarea dialogului social, dar și pe echilibrarea relațiilor dintre muncă și capital; acestea sunt condiții ale apariției unei forțe de muncă înalt calificate și bine plătite.

    Din păcate, autoritățile din România nu reușesc să-i protejeze nici măcar pe lucrătorii cu cetățenie română. Migrația masivă este doar un semn; există situații de muncă precară și exploatare în multe locuri și ramuri economice (de exemplu, în cele prelucrătoare, în construcții și în servicii). În cazul venirii unui număr mare de lucrători străini, autoritățile române vor fi total depășite. Din experiența de până acum, lucrătorii străini nu au parte în România de nicio protecție efectivă împotriva abuzurilor și a exploatării, trăind și muncind într-o țară cu instituții slabe, în care nu li se acordă sprijin. Atât lucrătorii români, cât și lucrătorii străini care activează în România trebuie să beneficieze de condiții de muncă decente, de protecție socială solidă și de servicii educaționale și de sănătate de calitate.

    Ne opunem ferm dezvoltării economice printr-o exploatare a lucrătorilor, indiferent de naționalitatea acestora!

    #democratie #solidaritate #demos

    • Glumind desigur, propun ca şi preoții dinmediul rural şi urban în timpul săptămânii atunci când stau degeaba acasă , sau predau 1 ceas , să meargă la munci la patroni.
      Iar cei care au firme şi desfăşoară activitate industrială, să fie impozitați.
      Nu e normal să beneficieze de zeci de avantaje în plus față de Ion Doe care merge 8-10 ore la lucru la Leoni.
      Iar funcționarii ca dl Bar a căror activitate e nulă sau aproape de zero ( o sortare cu filtru A -Z a unui tabel în Excel cu date furnizate de Statistică pe diferite criterii , şi apoi un top şi o printare de dipome nu se cheamă că munceşti la nivelul cerut de Preşedinte a unei Camere de Comerț.
      La nivelul funcției respective ar trebui să ştii de ce firmele dispar să lămureşti pe cei de la fisc, să ştii cum să prezinți investitorilor străini zona. Din câte înțeleg singura strategie aplicabilă azi e poziționarea (subiectivă) geografică. Cine mama naibii investeşte într-un loc unde se ajunge cu greu pe rețeaua rutieră ( vezi traficul infernal) , unde forța de muncă trebuie educată şi formată cu costuri suplimentare. Parc de afaceri prin boscheți, administratori care n-au profil Linkedin şi cărora tb să le plăteşti traducători…apoi lentoarea dată de plicuri şi comisioane pt avansarea proiectelor..
      Comunismu no muritu numa so hodinitu în capul unora.
      Nu ştiu de ce fizionimia şi abordarea dlui Bar mă duc cu gândul la personajul interpretat de Ion Vişan în Cel mai iubit dintre pământeni(doar chipiul i-ar lipsi) într-un sketch(unde sunt comedienii locali..la un oraş de 100000 e loc de un comedian să fie şi platit e subiecte locale:) l:
      ” Noi economiştii pardon educatorii,pedagogii ” iar apoi urma, enumerarea cetățenilor productivi.

      Economia după cum ținea un tractorist aici speechul funcționează cu cerere şi ofertă..piață liberă :))

  • Cine pierde vremea?
    Va spun ca chiar DUMNETA O PIERZI
    Cand eram mai tanar…sa spunem acum vreo 6…8 ani te vedeam dor pe terase si in baruri si culmea in intervalul 8..16..
    Deci despre ce vorbim?

    • hotii muncesc doar in vis, nu stiai? asta trebuie prins in puturosenia lui si batut pana la sange ca sa se invete minte sa si vada de batranetea lui!

    • aveti curajul D-le Bar sa le cereti patronilor sa le dea salarii la nivel european angajatilor?????????????????????? ca preturile lor sunt la nivel european!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Acu 6-8 ani il vedeai tu. El face asta dintotdeauna. Nici benzinăriile nu le-a ocolit. Asta-i „munca” lui prin restaurante baruri. Pe vremea lui Cească pe care-l regretă, tot asta facea de asta l-au și ales protectorii lui sef la cămăruță unde arde gazul de 30 de ani.

    • Desigur, pentru ca să-i plătească cineva consumația, domnul Bar are nevoie de sclavi pe plantație care să fie „obligați să intre în câmpul muncii”. Numai domnii de la partid au voie să piardă vremea.

      Ce fosile comuniste conduc tot felul de instituții!! Și ne mai mirăm că jumătate din romanii activi trăiesc și muncesc astăzi în Occident, unde nu-i obligă nimeni. Mai bagați vreo doua panseuri din astea la Bar cu autoritățile si-ți vedea cum ramâneți singuri în țară și vă ridică barmanul barul în cap că n-o să aveți cu ce plăti și n-o să mai poată patronul restaurantului nici să-si platească lumina.

  • Lasand activitatea generala a camerei de comert deoparte, pe mine ma deranjeaza expresia „obligatie” in legatura cu munca cum o intelege si probabil nu doar el ci si industriasi. Ar trebuie, parerea mea, „atras” la loc de munca nu „fortat”.
    La diferite intalniri la tematica referitor la sistemul dual de educatie profesionala am auzit mai des idea de a „forta” pe cineva cu contract, sa „impune” niste reguli etc, dar nimeni vorbea despre „atragerea” la o profesie sau ocupare.
    Societatea nu este matura daca nu recunoste ca pe primul plan trebuie sa asigure anumite conditie de baza unui membru de societate. Am impresia ca in legatura cu statul si industria avem doar obligatii. Obligatii sa muncim sub nivel de trai minim, obligatia sa platim produse la suprapret(alimentare sint mai ieftine in Germania!) sa contribuim ca si angajat cu vreo 40% din venit brut la pensie speciale si alte aberatii, iar antreprenori (ca si mine de altfel:) ) platim 2% pana maxim 16% ca si intrun paradis fiscal.

  • Dic Mo!
    Patronii români în marea lor majoritate sunt cei mai ordinari angajatori din europa,toti conduc masini scumpe,toti sunt în cardasie cu politia,politicul,ANAF etc.plătesc salarii de toată jena si caută tot felul de tertipuri de a fenta statul.Dragilor culegeti ce a-ti semănat! Mai groasă o să fie când cei mai sus amintiti nu mai au de unde-si lua salariile si o să vă ia averile la impozitat,mamă ce o să fie.Asa ca domnule Bar spală-te mai bine pe ochi si apoi vorbeste!

  • Rămân cu analiza la nivel local unde înțeleg ca exista o revolta în rândul antreprenorilor ca nu găsesc forță de muncă. Stimabililor, plătiți oamenii, încercați pentru o luna sa vedeți ce reprezinta suma mizera pe care o plătiți…sa trăiți din venitul unui om care câștigă 2000 lei și are copii în intretinere (asta ca să fiu rezonabila pt. ca am auzit ca sunt și salarii mai mici). Vor sa aducă din alte zone pentru ca își doresc sclavi. E penibil ca la acest top al firmelor sa primească premiu o firma care nu își plătește angajații la timp. Penibil!

  • Domnul Barr s-a născut președinte și drept urmare, are viziunea unui președinte. De CAP.

    Vă mai amintiți bancul:
    Ion, către președintele CAP Jeica:
    Tovarășu Sabău, ai auzit că l-o împușcat pe președintele Americii, pe Kennedy ?
    Sabău, răspunde:
    Ce să faci mă Ioane, asta-i soarta noastră, a președinților !

  • Cel mai mare dusman al unui guvern hot, e un popor educat ! Multumim, nu avem nevoie sa ne umpleti orasul de moldoveni de categoria a 3-a sau de vietnamezi care sa lucreze pe 13-14 milioane. Restul cu studii superioare, ingineri, farmacisti, arhitecti, unde isi gasesc locul de munca? E nevoie doar de muncitori de banda, pentru ca nu oferiti salarii la firmele pe care le conduceti, sa atrageti forta de munca din alte parti. Faptul ca sunt multe posturi libere, nu ne ajuta, atata timp cat acelea sunt pe banda la Leoni, sau vanzatori la Profi ! Oferiti salarii pe masura si programe de integrare in munca serioase, cu firme serioase, care nu cauta sclavi. Pana veti intelege asta, tot la Cluj ne pleaca tineretul.

  • Si voi sa va pensionati FOSILELOR, alaturi de Cozma de la cultura si gascca lui.
    Mere ti ma ca ne am saturat de moaca voastra.INFATUATILOR.

  • Auzi la asta ce vorbeste… cei care nu lucreaza nu primesc bani dar voi astia de la stat primiti bani de pomana pt ca nu munciti nimic si aveti salarii nesimtite

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Adevărul care doare Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS